2019: un an crucial pentru japonezi. Din gândurile unui tânăr imigrant român (XXX)

Sursă foto: Ministerul Afacerilor Externe al Japoniei (sursă publică)

În Japonia, primăvara se numără absolvenții, dar în primăvara din acest an se petrec mult mai multe, pentru că este ultima din era Heisei. Anul viitor va fi anul 1 din era x.

Străzile, școlile, universtățile, sunt pline de oameni pregătiți pentru zilele festive de absolvire, mulți îmbrăcați în kimono, ca și cum ar sfida pe cei convinși că tot globul a adoptat toca și roba ca simbol al realizării academice. Ornamente din crengi de sakura înflorită sfidează și ele vremea încă răcoroasă de afară, care nu a lăsat florile de cireș să înflorească la timp pentru bucuria absolvenților, ca în fiecare an, așa că mulți au folosit surse de căldură artificiale pentru a le forță să înflorească în numele tradiției.

Multe țări au ales ca anul fiscal și cel școlar să coincidă cu anul calendaristic, dar Japonia, deși în general a adoptat anul calendaristic Gregorian, a păstrat în paralel și anul imperial, unic Japoniei, iar anul fiscal și cel școlar în Japonia încep la 1 Aprilie și se încheie la 31 Martie.

Anul 2019 (31 după anul imperial) va avea o profundă semnificație istorică pentru Japonia deoarece marchează sfârșitul erei Heisei și începutul erei al cărei nume nu este încă decis sau divulgat. Împăratul Akihito va abdica la 30 Aprilie, iar japonezii vor primi o vacanță fără precedent, de 10 zile, pentru a întipări în memoriile lor momentul și a marca importanța istorică a evenimentului. Băncile fac pregătiri pentru ca pauza dintre 27 Aprilie și 7 Mai să nu rezulte în întreruperi financiare și aglomerarea ATMurilor, iar cei responsabili cu introducerea numelui noii ere (indispensabil pentru societatea japoneză) în sistemele calculatoarelor, sunt în standby până la aflarea lui.

Jurnaliști și curioși de tot felul, mai mult străini, au căutat să afle înainte de vreme cuvântul ce va denumi nouă eră. Dacă nu au reușit, nu au renunțat, ci au căutat să afle măcar cine sunt cei care îl vor alege, sau dacă nu cine sunt aceștia, măcar ce profesii au ei, ceva, orice, să o numească “știre”. În zadar, desigur, pentru că japonezii stăpânesc măiestria învăluirii în mister și cunosc valoarea lui pentru cultura lor. Japonezii își văd de treabă, așteptând ca numele noii erei să fie dezvăluit la momentul oportun. Posibil că au această atitudine pentru că nu au aflat ce lauri încoronează numele celui care e primul la goarnă, sau de premiera zvonului inedit care inspiră, luminează și ne eliberează de neștiință.

Globalizarea s-a născut se pare odată cu imperiile, dar globalizarea a crescut și imperiile au dispărut. Japonia este singura țară care mai are un împărat, iar japonezii continuă să îl iubească, în timp ce în alte părți ale lumii elitele de acest tip sunt privite cu resentiment. Împăratul Akihito este al 125-lea împărat al Japoniei, titlu primit prin succesiune încă din anul 660 înaintea erei noastre, fiind deci cea mai longevivă monarhie ereditară din lume. În imagine este bătrânul împărat, îmbrăcat în sokutai, la fel că predecesorii săi de peste două milenii și jumătate în urmă, pentru că tradiția este sceptrul timpului dat unui neam pe pământ.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *