60 de români primesc subvenții prin „Diaspora ReSTART” pentru deschiderea de afaceri în țară

Un număr de 60 de întreprinzători români întorși din străinătate au semnat, vineri, la Prefectura Cluj-Napoca, contractele pentru subvenții de câte 40 de mii de euro cu scopul înființării de afaceri în țară prin proiectul „Diaspora ReSTART”, pus în aplicare de Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii (I.M.M.) din România, informează Mediafax și Ziua de Cluj.

„Dintre cei 149 de candidați care au ajuns în faza finală – am avut și procesul de mentorat pentru cei calificați – am selectat 60 pentru finanțare, însă, cum am avut și o serie de retrageri, locurile lor au fost ocupate de cei care erau pe lista de rezervă.

Vom semna contractele, după care urmează etapa de implementare a planurilor de afaceri, iar banii ar urma să fie primiți de beneficiari începând cu această lună. Din martie 2020, afacerile finanțate cu până la 40 000 de euro, prin Programul Operațional Capital Uman, trebuie să intre în perioada de sustenabilitate”, a declarat managerul proiectului, Oana Maria Bâra, citată de Ziua de Cluj.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *