Biserica din Parohia Pociovalişte, filia Siteşti, Oraşul Novaci, la un an de la sfinţire!

“Mari mulţumiri către enoriaşii acestui sat minunat de oameni destoinici”

-Rep. Domnule Ion Fumărel, sunteţi sufletul şi «braţul tare» al ridicării acestei biserici din Siteşti, satul dumneavoastră natal, aşa că v-aş întreba, ce sentimente vă încearcă în aceste momente, când se împlineşte un an de la sfinţirea acestei impunătoare biserici?

 -Domnule profesor, în primul rând, vă mulţumesc pentru faptul că sunteţi alături de noi, când a trecut un an de la sfinţirea acestui lăcaş de cult, pe 29 octombrie 2017. Aş dori să încep cu mari mulţumiri către enoriaşii acestui sat minunat de oameni destoinici!   

-Rep. Mulţumirea este o stare permanentă a sufletului nostru, mai ales că trebuie să-I mulţumim Lui Dumnezeu pentru toate cele dăruite nouă, ca şi semenilor noştri!

-Mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru determinarea şi curajul pe care ni le-a sădit în sufletul nostru, pentru tot ceea ce s-a realizat pentru oraşul Novaci şi pentru satul Siteşti!

-Rep. Ca ostenitor neobosit şi neabătut al acestei biserici, cu ce gânduri mergeţi pe calea înfrumuseţării «Casei» Lui Dumnezeu?

-Vreau să le mulţumesc mult consătenilor mei din acest mic sat al Novaciului, oameni care au pus umărul pentru ridicarea acestei biserici frumoase. Să vă spun că în anul 2002, aici s-a pus piatra de temelie, pe un loc unde aveam o livadă de pruni sau un «pomet» de pruni, cum se spune pe la noi, deci, un teren pe care l-am donat bisericii. La vreme de iarnă, am venit la biserica veche şi am văzut crucea aplecată pe turla de lemn, cum o bătea vântul dintr-o parte în alta. Părintele paroh, acelaşi ca şi acum, Preacucernicul Pr. Cornel Popescu, insista ca să renovăm bisericuţa de lemn, care e făcută pe vremuri, cu temelie de piatră şi deasupra cu grinzi de lemn de stejar, dar, am văut că mare lucru nu se putea face.

-Rep. Atunci, eraţi epitropul bisericii, aşa cum sunteţi considerat şi acum?

-Eram un simplu enoriaş, preocupat de soarta bisericii! De aceea, m-am gândit să-i propun părintelui paroh, să construim o nouă biserică. La Sărbătoarea «Intrarea în Biserică a Maicii Domnului», am analizat problema, iar la Parastasul de «Sâmbăta morţilor», când erau aici peste 250 de persoane, Părintele Cornel s-a ridicat pe un scaun şi a făcut propunerea să facem o biserică nouă, iar de atunci, am crezut în realizarea acestui proiect, pentru că toată lumea prezentă a fost de acord cu propunerea. Am hotărât, în familia mea, să donăm terenul acesta pentru construcţia bisericii şi am legalizat acest lucru prin acte notariale. Am format un consiliu parohial cu oameni de suflet, ataşaţi celor doi preoţi, am luat binecuvântare de la Mitropolia Olteniei, din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, pe atunci Mitropolitul Eparhiei noastre. Cu sprijinul Primăriei Novaci, personal a primarului de atunci, domnul prof. dr. Ion Chiriac, căruia îi mulţumesc şi acum pentru sprijinul financiar, sprijin cu braţe de muncă, la redactarea documentelor oficiale, după care am adus material în locul acesta. Primele maşini de piatră au fost aduse aici de către un consilier care nu mai este printre noi, dar, va rămâne în sufletul nostru, domnul judecător Viorel Bondoc, la fel şi domnul consilier Gheorghe Costreie. Într-o zi, apare la mine în curte un domn, inginer-arhitect, Pantelimon Stăncioi, care ne-a oferit gratuit proiectul bisericii, cu toate aprobările, fiindcă auzise de la sora lui despre intenţia noastră de a construi un lăcaş de cult. Deci, s-a început construcţia bisericii, din 2002, când am devenit şi epitropul bisericii. Am pornit la drum cu unsprezece oameni de nădejde, ca într-o familie! Piatra de temelie a fost pusă de către Înaltpreasfinţitul Teofan, care a venit cu Preacucernicul părinten Dumitrescu, pe atunci Protopopul nostru şi s-a făcut o slujbă cu un sobor de preoţi, că au venit şi măicuţele de la Mănăstirea Polovragi, deci, totul a fost decis atunci!   

-Rep. Ce îmbunătăţiri aţi mai adus în jurul acestei biserici?

-Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, suntem la finalul construcţiei unui «prăznicar», pe care vrem să-l sfinţim în vara viitoare, în 2019, dar, aş aprecia faptul că aproape toţi consilierii noştri au fost şi sunt meseriaşi, iar exemplele continuă cu electricianul Manta Gheorghe, un consilier de bază, care a lucrat instalaţia electrică, împreună cu d-l Costel Creţoiu. Am avut la lucru şi câte 40 de oameni pe zi, când s-a zidit cărămida, pentru că toţi am făcut din noapte zi! 

-Rep. Sunt aprecieri în legătură cu oamenii care v-au ajutat şi vă ajută mereu!

-Aş aminti pe inginerul Emil Marin, care lucrează în domeniul petrolului, pe undeva prin Moldova, iar la două săptămâni vine acasă şi ne ajută «la lopată», ca şi un alt consilier, Cristi Opriţoiu, care împreună cu fraţii Văcăreanu, ne-a ajutat cu sprijin financiar, cu masa pentru lucrători, deci, oameni de mare nădejde, plus consilierul Mielu Rădoi, care s-a implicat cu aducerea unor utilaje necesare lucrărilor noastre, alături de tânărul Leuştean Ovidiu, cu echipa sa de lucrători, împreună cu toţi consilierii parohiali: Ionel Gherghe, Văcăreanu Costică, Merfu Alexandru, Popescu Ion, Radu Zamfira. Aş vrea să le mulţumesc şi sponsorilor: d-lui Flitan Pantelimon, fiului meu, Dinel Fumărel, d-lui ing. Colceag Ionel şi d-lui Burliga Costică, pentru donaţiile făcute! Nu îl pot uita pe Mituţa Ion, epitropul de Pociovaliştea, care ne-a sprijit cu documentaţia. Un cuvânt de mare de mulţumire, domnului Primar Dumitru Leuştean, pentru aducţiunea de apă, pentru iluminatul şi pentru asfaltarea drumului bisericii!  

-Rep. Am înţeles că acum este epitrop al bisericii, chiar fiul dumneavoastră, Dinel Fumărel, deci, fiul continuă activitatea tatălui!

-A fost alegerea preoţilor, ca fiul meu să-mi urmeze şi le mulţumesc pentru alegere!

“Nici nu ştiu cum a trecut un an de la sfinţirea bisericii”

-Rep. Preacucernice Părinte Paroh, Pr. Cornel Constantin Popescu, la un an de la sfinţirea acestei frumoase biserici care seamănă cu o catedrală, trăiţi aceeaşi bucurie şi aceeaşi «tinereţe»  a împlinirilor duhovniceşti?

-Mă încearcă un sentiment de bucurie firească, pentru că într-un sătuc liniştit, am ridicat această «catedrală» minunată, că nici nu ştiu cum a trecut un an de la sfinţirea bisericii, un eveniment major la care a participat şi ÎPS Părinte dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei. Dar, mai întâi, aş dori să vă spun că în acest an care s-a scurs, am reuşit să aducem aproape de finisare un «prăznicar» cu o capacitate de aproape 300-400 persoane.

-Rep. Este un semn al preocupării permanente şi al împlinirii sufleteşti de a fi înfrumuseţată cu câte ceva această minunată biserică!

-Sunt aproape patruzeci de ani de când păstoresc această parohie şi am o bucurie sufletească deosebită, atunci când constat că în parohia noastră se ridică nu doar biserici «materiale», dar, mai ales ceea ce numim noi «bisericile spirituale», aceste biserici vii, unde vin tot mai mulţi credincioşi ca să-şi deschidă sufletul, noi fiind ascultătorii şi sfătuitorii acestor oameni. Încercăm să le oferim oamenilor, chiar câte o masă, miercurea şi vinerea, ca şi în zilele de sărbători, la fiecare praznic duhovnicesc.

-Rep. Preacucernice Părinte, cum funcţionează relaţia cu comunitatea? O simţiţi ca pe o relaţie vie, aproape de sufletul oamenilor, de problemele de viaţă ale credincioşilor?

-Este foarte adevărat că împreună cu părintele slujitor, prin osteneală «cu timp şi fără  timp», aşa cum spune Sf. Ap Pavel, am considerat şi considerăm că trebuie să fim prezenţi împreună cu consiliul parohial, la toate evenimentele de bucurie şi de întristare, la evenimentele istorice importante, cum ar fi, spre exemplu, Centenarul Marii Uniri. Atragem atenţia şi asupra unor aspecte legate de comportamentul oamenilor, de exemplu, cel care fumează la biserică sau prin alte locuri publice, cu multă atenţie şi chiar cu tact pastoral, îl sfătuim să se îndepărteze de un asemenea viciu, de asemenea, sfătuim şi îndrumăm persoanele ca să nu se ajungă la dezbinarea familiei!    

-Rep. Înseamnă că faceţi şi ceea ce poartă numele de «educaţie civică»!

-Trebuie să le facem pe toate cu folos!

-Rep. Pe viitor, poate vom realiza un interviu în exclusivitate, pentru că ştiu că vă place să predicaţi în versuri, că sunteţi un om plin de vervă şi de aleasă imaginaţie, iar unii oameni, vor să vadă, nu numai un preot care predică, dar şi un slujitor al altarului care se dezvăluie ca un exponent al dialogului de la om la om!

-Cu mare plăcere, vă aştept oricând pentru acest dialog!

“Din acest sat, mi se «trag rădăcinile» mele, bunicii şi străbunicii mei”

-Rep. Preacucernice părinte slujitor, Dumitru Stănică, suntem în ziua prăznuirii numelui dumneavoastră, de aceea, vă spun «La mulţi ani», cu sănătate şi cu multe împliniri pastorale, duhovniceşti şi familiale! Vă rog să ne spuneţi, ce simţiţi în suflet, atunci când îi ajutaţi pe oameni să se apropie mai mult de Dumnezeu?

-Pot să vă spun că simt o bucurie mare, pentru că din acest sat, mi se «trag rădăcinile» mele, bunicii şi străbunicii mei sunt îngropaţi în acest cimitir, iar când am venit şi am început activitatea la această parohie, am ajutat efectiv, ca meseriaş, la ridicarea acoperişului, la parchetarea podelei, la realizarea frescelor…

-Rep. Înseamnă că sunteţi şi un priceput meseriaş în prelucrarea lemnului şi în efectuarea unor lucrări concrete de construcţie, deci, un om implicat, aşa este?

-E foarte adevărat, m-am implicat şi mă implic în tot ceea ce se face aici!

-Rep. Aceste îndeletniciri ale dumneavoastră, constituie şi o împlinire a darurilor lui Dumnezeu, de bună seamă!

-Deoarece cunosc o meserie frumoasă în prelucrarea lemnului, am lucrat «la una» cu muncitorii noştri, chiar unele idei de-ale mele au fost materializate în ceea ce s-a construit aici. Am realizat cu mâna mea, acoperişul «prăznicarului» de lângă biserică!

-Rep. Iată, sunteţi un preot care şlefuieşte lemnul, dar, şi sufletul oamenilor, ceea ce înseamnă mult pentru un slujitor al altarului!

-La această biserică, am contribuit, cum vă spuneam, cu proiecte care au fost luate în considerare. Aici există câte ceva ieşit din mâinile mele, cum ar fi parchetarea sfântului lăcaş, anumite piese de mobilier, iar, o dorinţă mare care mă frământă e legată de biserica cea veche, alături de cea nouă, aşa cum o vedem în preajmă, pe care aş dori să o tencuim, să o reabilităm, ca să n-o lăsăm să cadă «pradă» intemperiilor şi vicisitudinilor vremii. Sperăm ca anul viitor s-o tencuim, pentru că în biserica cea veche mi-am început prima zi de pastoraţie, în 2014, când am sărbătorit «Intrarea în Biserică a Maicii Domnului», hramul acestei bisericuţe mai vechi.

-Rep. Deci, sunteţi «mâna dreaptă» a părintelui paroh şi poate chiar urmaşul întru slujire duhovnicească, un bun meseriaş, cu «mână de aur», cum se zice! O «echipă» care conlucrează frumos şi fără suspiciuni stânjenitoare, este adevărat?

-Rep. Pot să vă spun că prima dată când părintele Cornel Popescu m-a luat şi m-a format ca «ucenic», am fost paracliser, deci, am trecut prin toate treptele de slujire, am făcut curăţenie în biserică, am cântat la strană şi apoi am fost angajat la această parohie. Deci, părintele paroh are meritul de a mă fi format, iar după pensionarea dânsului, va fi tot îndrumătorul meu. 

-Rep. În medie, cam câţi credincioşi vin Duminica la Sfânta Liturghie?

-În jur de 40 de persoane!

-Rep. Într-un glas de unitate, ce doriţi să le transmiteţi acestor oameni de bine despre care aţi vorbit, Ziarului «Gorjeanul» şi Publicaţiei «Novăceanul», cititorilor acestora?

-Domnule profesor, pentru că ne apropem de perioada sărbătorilor de iarnă, tuturor le dorim un sincer: «La Mulţi Ani»!

Prof. Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *