Călin Nistor, procuror-șef interimar DNA

Călin Nistor va prelua conducerea interimară a DNA, potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de DCNews.

Procurorul-șef adjunct al DNA Călin Nistor va asigura conducerea instituției, după ce Anca Jurma a anunțat că nu mai dorește prelungirea mandatului de șef interimar, informează Agerpres.
Procurorul general Augustin Lazăr a participat marți la o ședință a conducerii DNA și a decis să nu mai propună un alt procuror-șef interimar.
Conform reglementărilor interne, la conducerea DNA rămân, în ordine, procurorii-șefi adjuncți Călin Nistor și Marius Iacob, a precizat, pentru AGERPRES, Augustin Lazăr.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că Anca Jurma renunță la nominalizarea pentru funcția de procuror-șef interimar al DNA, fiind trimisă o adresă în acest sens în timpul ședinței de luni a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
Funcția de procuror-șef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruța Kovesi a fost revocată printr-un decret emis pe 9 iulie de președintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curții Constituționale.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *