Cartea unui «urcuş» care nu poate fi abandonat într-o toamnă geroasă!

hdr

În ziua de 28 noiembrie 2018, orele 14,00, în preajma CENTENARULUI MARII UNIRI de la 1 DECEMBRIE 1918, în Campusul studenţesc din zona «Debarcader», al Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Tg. Jiu, în spaţiosul şi elevatul Amfiteatru «Auditorium Maximum», în prezenţa unui public de prestigiu, alcătuit din cadre didactice universitare şi studenţi, a avut loc lansarea celui de-al doilea volum al cărţii autobiografice a domnului prof. univ. dr. Adrian Gorun, intitulat: «TOAMNĂ DE ZBUCIUM ÎN PRIMĂVARA UNUI SECOL AMĂGITOR», în care, aşa cum am precizat cu câteva zile în urmă, «autorul se confeseză în umbra, dar şi în lumina a ceea ce înseamnă modernitatea târzie», motiv pentru care, prezentăm pe larg, aprecierile domnului profesor, Valentin Popa şi ceva mai pe scurt, aprecierea d-lui prof. univ. dr. Nicolae Brânzan.

În alocuţiunea domniei sale, domnul profesor Valentin Popa s-a aplecat cu acribie asupra unor observaţii de substanţă şi a specificat faptul că, în mare măsură, clasarea acestui al doilea volum etalează într-un mod remarcabil o frază sintetică din primul volum şi pe care a citat-o cu mare atenţie: «Viclenia istoriei face din eroi şi martiri «vehicule» pentru pasagerii clandestini! Şi numai ea legitimează ceea ce morala spune că nu este de legitimat! De aceea, gustul libertăţii, plătit cu viaţa, de asemeni, este amar,  iar şocul libertăţii trebuie gustat, trăind în libertate»!

În opinia domniei sale, într-adevăr, în cel de-al doilea volum, avem de-a face cu o «vivisecţie», aproape nedesluşită, a propriilor întâmplări şi evenimente, a propriilor trăiri legate de acestea, iar domnia sa crede că în fiecare capitol, foarte inspirat sugestionat de sfatul prietenilor şi chiar de sine însuşi, apare noutatea, pentru că a fost provocată o sursă vie de istorie în persoana d-lui Adrian Gorun, şi se poate spune că nu este vorba, neapărat, despre un dialog cu interlocutorul, ci, acesta are rolul de a provoca şi chiar de a incita autorul, chiar la un monolog.

A fost remarcat faptul că fiecare capitol al cărţii, putea fi dezvoltat în sine, într-un volum special, pentru că în opinia domniei sale, chiar primul capitol dedicat evenimentelor din decembrie 1989 şi începutului anului 1990 este dezbătut pe larg în acest volum interesant şi incitant, cu o trimitere directă la volumul privitor la decembrie 1989, dacă atunci a fost revoluţie sau a fost o lovitură de stat.

Se mai poate constata că privind coperţile celor două volume, acestea sunt foarte inspirat inversate, pentru că aceasta reprezintă o foarte interesantă surprindere grafică şi editorială a «buclei cronotopice» personale a domnului Adrian Gorun!

Domnul Valentin Popa a mărturisit că este impresionat de capitolele privitoare la viaţa, activitatea şi la întâmplările din spaţiul didactic, ale domnului Adrian Gorun, mai întâi din calitatea de inspector general al IŞJ Gorj, mai apoi, ca universitar şi manager al învăţământului românesc, în funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale.

A mai fost remarcat faptul că profesorul Adrian Gorun s-a dedicat funciarmente ştiinţei de carte şi managementului acestei ştiinţe de carte în folosul public, iar după aceea a spus: “Când eram noi în Partidul Alianţei Civice şi l-am propus intempestiv pentru candidatura la Primăria Municipiului Tg. Jiu, iată, după atâta vreme, nu aş mai face acest lucru, pentru că l-aş propune pentru titulatura de ministru la Ministerul Învăţământului, ţinând cont că avem foarte recente şi triste exemple de trişti reprezentanţi ai acestui minister, în persoana unor analfabeţi, a unor agramaţi, Sunt supărat, pentru că Academia, care poate avea ceva de spus, trebuia să facă şi ea lobby, pentru că nu poţi să taci, când în fruntea Ministerului Educaţiei sunt propuse cel puţin trei persoane agramate, deci, nu pot fi lăsate lucrurile în acest fel! Este o complicitate cu prostia”, a spus pe un ton vehement critic, domnul Valentin Popa!

La capitolele dedicate implicării în viaţa politică, în primii ani de după 1989, a fost remarcat faptul că domnul Adrian Gorun prezintă o mulţime de personaje şi evenimente pe care reuşeşte să le amintească şi să le evoce cu multă acurateţe, uneori chiar şi cu umor. Tot în opinia d-lui Valentin Popa, în această perioadă se mai desprinde figura unui personaj foarte interesant, profesorul şi istoricul Gheorghe Gorun, care s-a dovedit în perioada mandatului de deputat, un excelent politician care a reuşit să aducă şi două legi la bun sfârşit, în favoarea învăţământului românesc, una dintre ele, pentru că era inspirat şi cunoscător în privinţa limitării numărului elevilor într-o clasă.

În final, domnul profesor Valentin Popa a precizat că prin toate acestea, cartea se bazează pe o cantitate extraordinar de mare de informaţii, la care ar adăuga momentele de reflecţie din finalul fiecărui capitol, chiar ultimul capitol, se poate spune că poartă semnătura specifică a profesorului Adrian Gorun, care nu e doar o meditaţie profundă, dar, semnifică şi un îndemn către cititori, pentru că spune: “Să te înţelegi pe tine este esenţial. Întotdeauna!”, iar domnul Popa a încheiat spunând că întotdeauna trebuie citită această carte incitantă!

Domnul prof. univ. dr. Nicolae Brânzan, căruia îi spunem «La mulţi ani» cu prilejul zilei onomastice, a considerat că această carte devine extrem de interesantă pentru plasarea şi comentarea unor evenimente esenţiale, aşa cum, de fapt, o face domnul prof. univ. dr. Adrian Gorun, care face un lucru foarte important şi pentru societatea românească de după 1989, prin activitatea sa ştiinţifică şi prin scrierile domniei sale!

Prof. Vasile GOGONEA

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *