Consultații stomatologice gratuite oferite de Colgate și Crucea Roșie în Craiova

Colgate®, în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România, desfășoară în perioada octombrie – noiembrie a doua etapă din 2018 a Programului Zâmbete Colgate®, parte din campania România merită zâmbete Colgate®, în 5 orașe din țară. În zilele de 17 și 18 noiembrie, elevi din clasele primare din Craiova vor beneficia de consultații stomatologice gratuite, de diagnostic cu recomandări pentru tratament, sfaturi de sănătate orală pentru un zâmbet sănătos și mostre gratuite de produse de îngrijire orală.

Convingerea brandului Colgate de la care am pornit în 2017 Programul Zâmbete Colgate este că fiecare dintre noi merită un viitor care să-l facă să zâmbească. Un zâmbet frumos, ceea ce ne dorim să vedem cât mai des pe chipurile românilor de toate vârstele, înseamnă o dantură sănătoasă obținută printr-o igienă orală corectă și în urma vizitelor regulate la medicul stomatolog, obiceiuri pe care ne dorim să le insuflăm elevilor din clasele primare care participă în Programul Zâmbete Colgate, dar și părinților care îi însoțesc, aceștia având un rol important în îndrumarea lor în acest sens. Oferim consultații stomatologice gratuite, un diagnostic cu recomandări și lecții pentru igiena orală, activități care clădesc rutina sănătății orale de la vârste fragede. Peste 2.000 de copii au beneficiat de toate acestea în cele două etape ale Programului Zâmbete Colgate desfășurate până acum. Alături de Crucea Roșie Română desfășurăm cea de-a treia ediție a programului prin care vrem să creștem gradul de responsabilizare cu privire la sănătatea orală încă din copilărie”, a spus Frederik Ortiz – Manager General Colgate-Palmolive România.

Suntem mândri de parteneriatul de lungă durată pe care îl avem cu Colgate, grija pentru sănătatea oamenilor fiind o preocupare comună în programele educaționale pe care le desfășurăm împreună. Prin Programul Zâmbete Colgate ne dorim să accentuăm importanța igienei orale pentru a avea un zâmbet frumos și, cel mai important, sănătos. Faptul că am ajuns la cea de-a treia etapă a programului de la lansarea din 2017 este o confirmare a nevoii unui astfel de program în România pentru a vedea cât mai multe zâmbete sănătoase în jurul nostru și pentru deprinderea obiceiurilor corecte de igienă orală în întreaga familie”, a spus Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.

Programul Zâmbete Colgate®, cu sprijinul filialelor de Cruce Roșie din țară, se desfășoară în 10 școli din 5 orașe din România, în perioada 6 octombrie – 18 noiembrie, și continuă misiunea Colgate® de educare cu privire la importanța vizitelor periodice la medicul dentist și a igienei orale zilnice, de la vârste fragede.

În Craiova, consultațiile stomatologice gratuite din cadrul programului vor avea loc în data de 17 noiembrie, la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, și în data de 18 noiembrie, la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”. Pe lângă consultații, copiii vor avea parte de lecții de igienă orală, oferite de voluntarii Crucii Roșii și desfășurate în prezența părinților, dar și de o zonă de joacă unde îl vor întâlni pe îndrăgitul Doctor Măseluță.

Activitățile sunt dedicate copiilor din clasele 0-IV și se vor desfășura între orele 9:00 și 13:00. Pentru a participa la consultații, este necesar ca elevii să fie programați în prealabil și să fie însoțiți de un părinte sau un tutore legal. Pentru mai multe informații despre programul Zâmbete Colgate, accesați www.zambetecolgate.ro.

Programul Zâmbete Colgate a fost lansat în 2017 ca parte a campaniei România merită zâmbete Colgate, când peste 1.500 de elevi înscriși în program au beneficiat de consultații stomatologice profesionale gratuite în 20 de orașe mici din 10 județe ale României. Prima etapă din acest an s-a desfășurat în perioada aprilie – iunie în 10 școli din 8 orașe ale țării, iar peste 800 de copii au participat la demersul pentru educarea în privința importanței igienei orale zilnice de la vârste fragede, acompaniată de vizite regulate la medicul dentist.

În paralel, Colgate® desfășoară Programul Școlar Colgate® Bright Smiles, Bright Futures™, care a împlinit anul acesta 25 de ani de la debutul în România, perioadă în care 6 milioane de elevi au beneficiat de lecții educaționale despre igiena orală corectă. Programul are anual trei ediții, în cadrul cărora sunt educați peste 200.000 de copii din întreaga țară. Începând cu anul 2015, programul se derulează în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România.

Despre Colgate-Palmolive

Colgate-Palmolive este liderul mondial în îngrijirea orală, cu scopul de a îmbunătăți sănătatea orală în lumea întreagă. Compania are branduri de top în categorii de paste de dinți și periuțe de dinți în diferite părți ale lumii, branduri recunoscute pe plan internațional: Colgate®, Colgate Total®, Maximum Cavity Protection plus Sugar Acid Neutraliser ™, Sensitive Pro-Relief ™, Max White One®, Elmex® , Meridol® și Duraphat®. Dezvoltarea cu succes a Colgate-Palmolive continuă prin lansarea de produse inovatoare și un angajament puternic față de dentiști, pacienți și comunitățile lor. Colgate-Palmolive România se implică activ şi investeşte anual într-o serie de programe educaţionale adresate publicului larg, în care sunt implicate mediile universitare şi profesionale medicale, toate având ca scop îmbunătăţirea parametrilor sănătăţii orale pentru populaţia din România.

Pentru mai multe informații despre proiectele globale Colgate®, vizitați website-ul companiei www.colgatepalmolive.com.

Despre Crucea Roșie Română

Societatea Națională de Cruce Roșie din România, organizație umanitară care funcționează neîntrerupt din 1876 în scopul prevenirii și alinării suferințelor oamenilor, fără nicio deosebire în ceea ce priveste naționalitatea, rasa, religia, vârsta, sexul, apartenența militară, socială sau politică.

Prin activitățile pe care le desfășoară contribuie și la ameliorarea stării de sănătate, la prevenirea îmbolnăvirilor și la alinarea suferințelor prin programe de întrajutorare în beneficiul colectivității. Proiectul de educație pentru sănătate desfășurat împreună cu Colgate este parte din această componentă importantă a activității organizației.

Pentru mai multe informații despre Crucea Roșie Română, accesați www.crucearosie.ro.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *