Corul bărbătesc din Finteuşul Mare, în Parohia Strâmba-Jiu, Oraşul Turceni, Gorj

În ziua de 21 noiembrie 2018, de Sărbătoarea «Intrarea în Biserică a Maicii Domnului», Biserica de lemn, «Sfânta Cuvioasă Parascheva» din Parohia Strâmba-Jiu. Oraşul Turceni, Judeţul Gorj, a fost gazda ospitalieră a cunoscutului Cor bărbătesc din Finteuşul Mare, Judeţul Maramureş, sosit în localitate în Anul Centenar, la invitaţia Doamnei Primar al Oraşului Turceni, Cristina Cilibiu, a Preotului Paroh, Preacucernicul Părinte, Antonie Făinişi, a domnului profesor Ion Pavelea, originar din Maramureş şi a Maicii Stareţe Marina Gligor Stavrofora, de la Mănăstirea «Sfânta Treime», această destinaţie fiind şi locul binecuvântat unde au fost cazaţi şi înconjuraţi cu multă căldură pe parcursul celor trei zile (20-23 noiembrie) oaspeţii maramureşeni.

O sărbătoare care anticipează marele praznic al Naşterii Domnului

În prezenţa celor aproape o sută cincizeci de credincioşi din parohie, în rândul cărora s-a aflat şi domnul prof. dr. Gheorghe Nichifor, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, a celor peste 30 de membri ai corului bărbătesc din Finteuşul Mare şi a unor oaspeţi din Parohia «Obedeanu» din Craiova, a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeisca Liturghie de către un sobor ales de preoţi din care au făcut parte: Preacucernicul Părinte Paroh, Pr. Antonie Făinişi, Preacucernicul Părinte prof. Pr. Ioan Ioanicescu, Preacucernicul Părinte Pr. Marin Pigulea de la Biserica «Obedeanu» din Craiova şi Preacucernicii Părinţi Preoţi: Ilie Amzucu, Valentin Neblea, Marius Năvârcă şi alţii.

Într-un cuvânt minunat de învăţătură, Părintele prof. Ioan Ioanicescu, le-a vorbit celor prezenţi despre cel mai nou dintre praznicele închinate Fecioarei Maria, începând cu secolul al VI-lea, o sărbătoare care anticipează marele praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, iar creştinătatea prăznuieşte momentul în care Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana au adus-o la Templul din Ierusalim şi au închinat-o lui Dumnezeu pe fiica lor, Maria, cea care a devenit Născătoarea de Dumnezeu, amintindu-se faptul că Părinţii Ioachim şi Ana, ajunşi la templu, au aşezat-o pe Maria pe prima treaptă, iar ea, îndată şi nesprijinită de nimeni, la cei trei anişori, a alergat pe trepte, ajungând repede la cea mai înaltă, unde a şi rămas în picioare, întărită de Harul Lui Dumnezeu, tocmai pentru ca noi să conştientizăm că suntem o fărâmă din eternitate, a subliniat părintele profesor.

Acest minunat cor bărbătesc este de-o vârstă cu Marea Unire

Domnul profesor, Ion Pavelea a prezentat un scurt istoric al Corului bărbătesc din Finteuşul Mare, arătând că în Anul Centenarului Marii Uniri, acest cor împlineşte 100 de ani de activitate neîntreruptă sub deviza «Ne-am unit inimile, gândurile şi glasurile pentru a proslăvi prin cântec Neamul Românesc şi pe Bunul Dumnezeu», deoarece, spre sfârşitul Primului Război Mondial, când pe câmpul de luptă mai cădeau şi români, când soarta românilor din Transilvania era incertă, un grup de trei intelectuali ai satului, preotul Valer Dragoş şi învăţătorii Gavril Bogdan şi Nistor Dragoş s-au gândit că un asemenea eveniment al Întregirii României Mari, trebuie întâmpinat cu mare fast. Pentru aceasta, au decis înfiinţarea unui cor bărbătesc, iar primul concert al corului a avut loc în Şomcuta Mare în ziua de 1 decembrie 1918, unde chiorenii erau adunaţi pentru a afla marea veste de la Alba Iulia, Unirea cea Mare.

Domnul Ioan Pavelea a subliniat că acest minunat cor bărbătesc este de-o vârstă cu Marea Unire şi a reuşit să-și întregească repertoriul de-a lungul anilor cu multe cântece patriotice, glasurile coriștilor dorind să însuflețească prin cântec sentimentul de cinstire a neamului, deoarece, nu poţi să nu fii pătruns de fiorii demnității că ești roman, auzind vocile acestor demni bărbați interpretând cântecele: «Doamne, ocrotește-i pe români» sau «Treceţi batalioane române Carpaţii», ori înălțând acele imne care cutremură orice inimă întru slava lui Dumnezeu!

Vorbitorul s-a referit la activitatea în timp a acestei prestigioase formații corale din mediul rural românesc, la câteva distincții primite în ultimii ani, deoarece corul din Finteuşul Mare este laureat la toate festivalurile corale naționale «Ioan Vidu» de la Lugoj, «Ciprian Porumbescu» de la Suceava, «Dumitru Georgescu Kiriac» de la Pitești «Cu noi este Dumnezeu» de la Orăștie, este distins cu Trofeul «ZECE PENTRU ROMÂNIA», cu Diploma de onoare pentru promovarea culturii românești prin cântec, oferită de Uniunea Naționalîă a Muzicienilor din România, a primit Diploma Honoris Causa a Universității de vest din Timișoara, a susținut concerte pe întreg teritoriul românesc, la Putna, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Brăila, Ciocile din Bărăgan, București, Pitești, Craiova, Tg. Jiu, Turceni, Turnu Severin, Lugoj, Caransebeș, Marga și Voislova din Caraș Severin, Oțelu Roșu, Deva, Timișoara, Arad; Sarminsegetuza, Mănăstirea «Brâncoveanu» de la Sâmbăta de Sus, Brașov, Tg. Mureș, Câmpia Turzii, Turda, Cluj Napoca, Zalău, Cehu Silvaniei, Oradea, SatuMare, și în toate localitățile din Maramureș. De asemenea, d-l prof. Pavelea Ion a apreciat meritele fostului său coleg de şcoală, actualul dirijor al corului, prof. Andrei Dragoş, un om care şi-a închinat viaţa îndrumării acestui minunat cor de «îngeri» ai cântecului patriotic.

Printr-o scurtă intervenţie, domnul consilier orăşenesc, Aurelian Cilibiu, a dat citire mesajului adresat participanţilor de către Doamna primar, psiho-pedagog. Cristina Cilibiu, cea care şi-a exprimat convingerea că Proiectul «Punţi culturale peste Carpaţi», va căpăta noi valenţe, mai ales că membrii corului din Maramureş sunt mesageri prestigioşi ai cântecului patriotic din ţara noastră şi demni purtători ai melosului românesc pe melagurile lui Brâncuşi.

Gânduri de mulțumire și de considerație pentru Corul din Finteușul Mare

Preacucernicul Părinte Paroh, Antonie Făinişi a ţinut să le mulţumească tuturor membrilor Corului bărbătesc din Finteuşul Mare, spunând că “Suntem toți împreună aici ca prin duhul tainic al rugăciuni și al cântecelor patriotice interpretate de Corul din Finteușul Mare, să nu uităm de jertfa înaintaşilor noştri, a celor fără de care România de astăzi nu ar fi existat. Ființa noastră este încărcată de sacrificiul depus de strămoșii noștri, iar acest colț de țară si-a adus și el contribuția la jertfa națională prin sacrificiul suprem al fiilor acestor locuri în Războiul de Independență, în Primul și al Doilea Război Mondial, dovadă stând Monumentul eroilor ridicat în centrul satului din Strâmba Jiu…Desigur, să cuprinzi zece decenii de activitate, de cântec, de răstigniri și de învieri ale Corului din Finteușul Mare într-o prezentare succintă, este imposibil! Nici nu mi-am propus și nici nu am pretenția că voi putea face lucrul acesta, dar, voi îndrăzni, la acest ceas aniversar, să adresez câteva gânduri de mulțumire, de admirație și de considerație pentru Corul din Finteușul Mare, care anul acesta, la 1 decembrie 2018, împlinește 100 de ani de slujire prin cântec la altarul poporului român. Chiar dacă anii au trecut și vor trece, iar odată cu ei se va așeza ușor simfonia uitării, la Strâmba Jiu, încă se mai aude și se va auzi, în frumoasa biserică maramureșeană, ecoul răspunsurilor date la Sfânta Liturghie, al colindelor și al cântecelor patriotice cântate și doinite cu dor de bravii bărbați din Finteușul Mare. Cântecele religioase, patriotice și colindele interpretate de corul din Finteușul Mare în biserica noastră, ne-au purtat pe fiecare dintre noi în cele patru anotimpuri ale vieții, hrănindu-ne încă o dată floarea copilăriei, a adolescenţei, a maturității şi a bătrâneţii, purtându-ne cu drag până la cer, făcându-ne să atingem cel de-al cincilea anotimp: veșnicia sau infinintul! Deci, dragii mei, așa este că nu avem nevoie de multe, ca să fim fericiţi? Doar de un cântec și puțin infinit! La multi ani Romania!”, a încheiat Preacucernicul Părinte, Antonie Făinişi, frumoasele sale cuvinte şlefuite prin reverberaţiile unui suflet plin de sensibilitate.

Şi ca într-o poveste frumoasă care încununează cu cântec veşnicia, Corul bărbătesc din Finteuşul Mare a încheiat sărbătoarea din Parohia Strâmba-Jiu, Oraşul Turceni, cu un  minunat program de colinde şi de cântece patriotice închinate Anului Centenar, în cadrul unui repertoriu interpretat sub bagheta cunoscutului dirijor, prof. Andrei Dragoş, cel care a subliniat că 1 Decembrie 1918 este «Ziua astrală a naţiei române», parcă pentru a ne reaminti mereu că: «Vin colindătorii, cum veneau odată, leru-i ler, / Să colinde în seara asta minunată, leru-i ler, / Dar li-i gura arsă şi li-s ochii-n lacrimi, leru-i ler, / Prea degeaba sânge, prea degeaba patimi, leru-i ler», iar colindătorii din Finteuşul Mare au pornit în după-amiaza aceleiaşi zile la Mănăstirea Tismana, ca să dezmierde sufletul măicuţelor din lavra Sfântului Cuv. Nicodim.

Joi, 22 noiembrie 2018, în ultima zi a periplului lor pe meleaguri gorjene, mesagerii cântecului patriotic din Finteuşul Mare au încântat inimile salariaţilor din Prefectura Gorjului, iar după amiază au prezentat un minunat program de cântece şi colinde la Bumbeşti-Jiu, pretutindeni fiind întâmpinaţi cu dragoste şi căldură, în spiritul tradiţionalei ospitalităţi gorjeneşti.

Prof. Vasile GOGONEA  

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *