Dimitrie Gusti: 139 de ani de la nașterea părintelui sociologiei românești

Dimitrie Gusti (1880-1957) face parte din acea pepinieră extraordinară de ieșeni a căror operă și-a păstrat actualitatea până azi. Coleg de școală, apoi de universitate și de Academie cu Petru Poni, Caragiani, A. D. Xenopol, Al. Philipide, acesta ajunge, în 1899, student la filosofie al Universității din Berlin, apoi al celei din Leipzig.

Începe curând să lucreze la Institutul de psihologie experimentală. Doctoratul în filozofie, specializarea în sociologie (în Germania și Franța) îl recomandă pentru Universitatea din Iași unde, din 1910, e profesor de istoria filosofiei grecești, etică și sociologie.

În 1918, în plin război, întemeiază în capitala Moldovei Asociația pentru studiu și reformă socială (ulterior, Institutul Social Român), cu revista subsecventă. În 1937 aceasta devine organ al Federației internaționale a societăților și institutelor de sociologie. La sfârșitul primului război mondial, e ales membru al Academiei Române și discursul său de recepție privește Ființa și menirea Academiilor.

Din 1925 începe cercetări sociologice pe teren (cu satul Goicea din județul Dolj) cu echipe pluridisciplinare de studenți. Mai mult, ca ministru al Instrucțiunii Publice, creează învățământul sociologic în școlile secundare și normale.. De asemenea, întemeiază școli sătești și cămine culturale. Din 1934 ține numeroase conferințe în străinătate legate de programul sociologic român: Acțiunea monografică în România, Sociologia unităților sociale, Legea serviciului social în România. În 1936 înființează, la București, Muzeul Satului, instituție ce se va dezvolta prestigios până în zilele noastre. După un an organizează pavilionul românesc la Expoziția Internațională de la Paris, iar în 1939 face același lucru la New York.

Gusti își leagă numele și de o lucrare neegalată până astăzi în istoria culturală a țării, Enciclopedia României în patru volume, apărută între 1938 și 1943. Recunoscut ca autoritate internațională în materie de sociologie, profesorul încearcă să organizeze, în 1939, al XIV-lea congres internațional de sociologie la București. Tentativa a eșuat din cauza izbucnirii războiului mondial. La fel, n-a putut ocupa catedra de profil de la New York, unde fusese invitat, din cauza stării de război (în 1941).

Ca președinte al Academiei Române (1944-1946), înființează Consiliul Național al Cercetării Științifice. În mod surprinzător, deși regimul politic instaurat în România după război nu prețuia valorile științifice promovate de profesor, acesta a fost lăsat, până în 1947, să călătorească în Franța și SUA. A ținut prelegeri la Paris, New York, Philadelphia, Washington, Chicago, Wisconsin, Harvard. Aici profesorii au cerut să se inițieze cercetări după modelul școlii de la București.

Notorietatea internațională, activitatea benefică pentru cercetarea în sine, dar deopotrivă pentru formarea studenților (obligați la un stagiu la țară în cadrul echipelor, când pe lângă culegerea de date făceau și o adevărată școală cu țăranii), crearea unor institute deosebite în spațiul românesc n-au fost suficiente pentru autoritățile comuniste.

Asemenea altor sute de intelectuali, profesorul Dimitrie Gusti a fost încarcerat, socotit dușman al poporului, spion în slujba imperialismului american. Decapitarea sistematică a elitei românești în anii postbelici rămâne un fenomen pe care continuăm să-l resimțim dureros și astăzi.

După căderea comunismului, Universitatea din Craiova este singurul centru universitar unde s-a reluat tradiția gustiană a monografierii comunităților rurale, preocupate concretizată în publicarea a zeci de lucrări coordonate de profesorul Dumitru Otovescu. Sub coordonarea sa a fost dus la bun sfârșit și un demers inițiat de proesorul Dimitrie Gusti, dar nefinalizat la momentul respectiv: realizarea monografiei comunei Goicea, inițiată în anul 1925 de Dimitrie Gusti și dusă la finalizată de studenții craioveni 80 de ani mai târziu, în anul 2005.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *