Dolj: În 68% din satele judeţului este nevoie de medici veterinari (studiu)

Meseria de medic veterinar este cea mai căutată meserie în satele din Dolj, 68% dintre reprezentanţii administraţiilor locale din judeţ afirmând, potrivit unei cercetări sociologice privind meseriile din judeţ, că nu găsesc specialişti în domeniu care să vină lucreze în aceste zone.

Potrivit sociologului Vlad-Ovidiu Cioacă din cadrul Asociaţiei Culturale „Oltenia”, care a realizat studiul cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj prin programul de finanţare a activităţilor nonprofit de interes general – domeniul cultură, alte meserii căutate în satele doljene pentru care nu se găseşte forţă de muncă sunt cele de zidar, zootehnician, tâmplar, sobar, fântânar, sudor, zugrav, cojocar, potcovar, ţesător, conducător utilaje agricole, fierar, brutar.

„În ordine descrescătoare, principalele meserii practicate de locuitorii satelor doljene sunt legumicultor, crescător animale, cultivator de cereale, lucrător în construcţii, apicultor, meşteşugar/confecţioner. Deşi, conform reprezentanţilor autorităţilor locale din mediul rural (aceştia au fost subiecţii anchetei sociologice pe bază de chestionar), gradul de conservare a tradiţiilor este redus şi foarte redus, profilul economic al comunităţilor continuă să fie dominat de meserii aferente sectorului primar. Nevoia de retehnologizare a acestui sector determină o cerere importantă pentru meserii precum zootehnician şi conducător utilaje agricole. Cea mai importantă cerere se înregistrează însă în cazul meseriei „medic veterinar”, evocată de 68% dintre respondenţi, ce necesită intervenţia urgentă a autorităţilor competente. Cu toate că unele meserii tradiţionale continuă să fie solicitate (sobar, tâmplar, zidar), practicienii lor sunt din ce în ce mai puţini, neputând să acopere această cerere”, a spus Vlad-Ovidiu Cioacă, luni, într-o conferinţă de presă.

Acesta a precizat că în anul 1947, când s-a înfiinţat Universitatea din Craiova, una dintre cele patru facultăţi proiectate atunci să fie deschise a fost cea de Medicină Veterinară, constatându-se şi atunci această nevoie, însă facultatea nu a fost înfiinţată nici până azi, iar nevoia nu doar că nu a fost soluţionată, dar se pare că s-a amplificat.

Conform sursei citate, studiul intitulat „Meseria, brăţară de aur” a vizat şi realizarea unei anchete pe bază de interviu care i-a avut ca subiecţii pe meşteşugarii doljeni, „o breaslă destul de fragilă din punct de vedere numeric”, deopotrivă vârstnici, practicieni de o viaţă a acestei meserii, şi tineri antreprenori care doresc să revitalizeze cumva aceste meserii şi să le ducă mai departe. „În cadrul vârstnicilor ne-a interesat dimensiunea antropologică, etnosociologică, adică evoluţia în timp a acestor meşteşuguri, iar în cazul tinerilor ne-a interesat identificarea problemelor cu care se confruntă în demersurile lor şi să formulăm anumite soluţii pe baze ştiinţifice la aceste probleme. Transmiterea intergeneraţională a meşteşugului, prin imitare şi învăţare directă, a reprezentat cândva un mecanism social menit să genereze în comunitate familii întregi cu funcţii foarte specializate. Existau familii de tâmplari, zidari, sobari recunoscute după apelativul „Tâmplaru”, „Zidaru”, „Sobaru” etc. cu care membrii comunităţii i se adresau capului familiei şi care au generat multe dintre numele de familie de astăzi. (…) Toţi exponenţii categoriilor subsumate meseriilor tradiţionale – ţesătoare, tâmplar, constructor, sobar, confecţionar de tiugi etc. – aduc în discuţie perioada comunistă ca moment al declinului activităţilor pe care le practicau, iar primii ani ai perioadei postdecembriste ca un veritabil început al sfârşitului. Emanciparea (prin extinderea utilizării vaselor, hainelor, mobilei, ferestrelor etc. obţinute în marile fabrici) şi schimbarea de paradigmă în rândul tinerei generaţii, care descoperise atracţia „paradisului urban” sau care era dislocată prin politicile de mobilitate teritorială forţată promovate de guvernele comuniste, au atras după sine schimbări dramatice în structura ruralului, mutaţii de o profunzime fără precedent până atunci”, a explicat sociologul Vlad Cioacă.

Acesta a subliniat că în acest context, meşteşugurile nu mai pot fi considerate punţi de legătură între generaţii în satele doljene, însă dispariţia legăturii intergeneraţionale nu echivalează cu dispariţia meşteşugurilor, cu aruncarea acestora într-o zonă a practicilor vetuste, nefrecventabile şi imposibil de revitalizat. „Un tânăr sobar, participant la anchetă, ne-a dezvăluit succesul de care s-a bucurat în perioada în care a desfăşurat această activitate. Pe de altă parte, un confecţionar de plăpumi de lână ne-a atras atenţia asupra rentabilităţii scăzute a meseriei pe care o practică, în contextul dezinteresului românilor pentru produsele confecţionate din materiale naturale. Experienţele sunt divergente, dar simpla existenţă a acestor modele şi succesul unora dintre ele reprezintă premise importante pentru elaborarea unor strategii şi programe în acest sens. Analizând datele colectate în cadrul acestei cercetări, putem conchide că managementul riscului unei asemenea strategii ar trebui să ţină cont de următoarele constatări: dezinteresul autorităţilor în implementarea unor proiecte pentru meşteşugari, deficitul marcant de medici veterinari în comunele doljene, dispariţia „seniorilor”, a meşteşugarilor care ar fi putut instrui ucenici, lipsa capitalului, a promovării şi a pieţei de desfacere, birocraţia excesivă şi procedurile greoaie implicate de participarea la târguri şi expoziţii, precum şi de anumite prevederi legislative care descurajează practicarea meşteşugurilor sau/şi declararea veniturilor”, a mai spus sociologul.

La rândul său, sociologul Mihai Nemoiu, a afirmat că scopul acestui studiu a constat în identificarea meseriilor tradiţionale care se mai practică în satele doljene, promovarea şi valorificarea acestora ca punţi de legătură între generaţii, „elemente de identitate, modele de cultivare estetică, formare şi specializare în rândul tinerilor”. „Am dorit să identificăm meseriile tradiţionale din judeţul Dolj, multe dintre acestea aflate pe cale de dispariţie, şi pe artizanii lor, să formulăm recomandări fundamentate ştiinţific pentru implementarea unor politici locale de valorificare a acestora şi să vedem dacă mai există soluţii pentru stimularea formării de meseriaşi care sunt din ce în ce mai puţin şi tot mai căutaţi – sobar, tâmplar, fierar, fântânar, dăogar, cojocar, împletitor de trestie etc..Ne-am propus, de asemenea, să promovăm aceste meserii şi ca alternativă de ocupare în rândul tinerilor din mediul rural în special a celor fără studii, care este cea mai numeroasă categorie de şomeri din judeţ. Cred că acest studiu, şi am în vedere în special parte de cercetare pe baza interviurilor cu meşteşugarii seniori, va reprezenta ultimul studiu sociologic din judeţ pe această temă”, a spus sociologul Mihai Nemoiu.

Sursa – AGERPRES / (A – autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *