Dumnezeu Mântuitorul poate vindeca orbirea ochilor sufletului şi întunericul ochilor minţii noastre!

După Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României şi la o zi după Marea Sărbătoare a Centenarului Unirii, în Duminica a 31-a după Rusalii, Ap. I Timotei 1, 15-17; Ev.Luca 18, 35-43, (Vindecarea orbului din Ierihon), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se va sălăşlui în sufletul credincioşilor o minunată învăţătură  despre puterea credinței dreptmăritoare și despre milostenia tămăduitoare, pentru că vom afla, cu câtă credință și stăruință se ruga acest orb și ce anume cerea, zicând: «Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!», din aceasta înţelegând, fiecare dintre noi, că virtuțile bietului năpăstuit de soartă erau credința tare în Dumnezeu și rugăciunea lui stăruitoare, virtuţi care l-au vindecat și l-au făcut ucenic al Lui Hristos, fiind pentru noi ca un îndemn ca să le dobândim pe acestea cu stăruinţă, dacă vrem să ne mântuim și dacă vrem să facă Domnul milă cu noi. Cu alte cuvinte, să avem în suflet credință curată, puternică, ortodoxă, așa cum aveau mamele și înaintașii noștri, pentru a conştientiza faptul că niciodată credința noastră nu trebuie să fie îndoielnică, șovăitoare și fățarnică, aşa cum se întâmplă la unii dintre ostenitorii care cred numai cu gura, iar la biserică vin doar la Sfintele Paști și când au vreo înmormântare în familie, acasă abia făcând numai câteva cruci și spunând «Tatăl Nostru» seara și dimineața. Din acest lucru, să desluşim învăţătura ca întreagă credința noastră să nu fie numai de ochii lumii și ai rudelor, căci credința puțină aduce și roade puține, deci, să avem o credinţă vie, activă, fierbinte, statornică și lucrătoare, ce trebuie să se arate, nu doar prin cuvinte, ci prin fapte bune şi pilduitoare din care să deducem că un creştin adevărat se roagă mult și cu stăruință, până îl miluiește Dumnezeu, că el nu lipsește de la biserică, mai ales în sărbători, că îi iartă pe dușmani, că îi miluiește pe cei săraci, că îi cercetează pe cei bolnavi, că este smerit și blând cu toți oamenii, că nu se lasă biruit de cumplitul păcat al desfrânării, nu fură, nu înjură, nu spune minciuni şi nu îi judecă pe alții, fiindcă în suspinul orbului din Ierihon putem recunoaşte propriul nostru suspin, iar, noi, ca şi orbul acela, să ne dăm seama că numai Iisus, Fiul lui David, ne poate vindeca, mai ales că şi noi suferim, trebuie să recunoaştem smerit, de o astfel de orbire mult mai gravă, cea a ochilor sufletului şi a ochilor minţii, pe care numai Dumnezeu Mântuitorul ne-o poate vindeca!

«Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!»

«Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret» (Ioan 1, 36-43)

Sărbătorit în fiecare an pe data de 30 noiembrie, Sfântul Apostol Andrei s-a născut în Betsaida Galileia, o localitate aflată în nordul Țării Sfinte, a fost pescar, alături de fratele și tatăl său, iar înainte de a deveni ucenicul lui Iisus Hristos, acesta a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul Înaintemergătorul Domnului. Apoi, dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul și zicând: «Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii»  (Ioan 1, 29), şi lăsându-l pe Proorocul, I-a urmat Lui Hristos, zicând lui Petru: «Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret» (Ioan 1, 36-43), fiind, astfel, atras spre dragostea lui Hristos. Atunci, acestui întâi-chemat i-a căzut soarta și a luat Bitinia și Marea Neagră și părțile Propontidei și Calcedonul, Bizanțul, Tracia, Macedonia și părțile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia și părțile Ahaiei, asemenea și Aminsos, Trapezunta, Iraclia și Amastris. Însă, acestea le-a umblat, nu așa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci, în fiecare țară răbdând multe împotrivă și multe lucruri cu nevoi, dar, le-a biruit pe toate cu îndemnul și cu ajutorul Lui Hristos Domnul. Iar, mergând acesta la Sinope și propovăduind cuvântul Lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri și torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos și, apucându-l de mâini și de picioare, l-au tras grăpiș, și cu dinții l-au scuturat, și l-au bătut cu lemne și cu pietre, și l-au lepădat departe de cetate! Dar, el iarăși s-a arătat cu totul întreg și sănătos de răni, cu harul Învățătorului și Mântuitorului său. Deci, sculându-se de acolo, a trecut multe cetăți și orașe din Imperiul Roman, precum: Neocezareea, Samosata, apoi s-a întors la Bizanţ și acolo hirotonind episcop pe Stahie, și colindând celelalte țări, a venit la luminatul ostrov (peninsulă) al Peloponezului și în Paleapatra, primit fiind în gazdă de un om anume Sosie, care bolea greu, dar, pe care l-a tămăduit și îndată toată cetatea Patrelor a venit la Hristos. Şi Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecată de cumplită boală și dobândind grabnică tămăduire, a crezut în Hristos, împreună cu preaînțeleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, și alții mulți ce aveau multe feluri de boli s-au tămăduit prin punerea mâinilor Apostolului Andrei. Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, și prinzând pe Apostolul Domnului, l-a răstignit pe o cruce în formă de X, l-a scos din viața aceasta, în anul 62. Iar moaştele Apostolului Andrei au fost mutate la Constantinopol, în zilele împăratului Constantin, fiul lui Constantin cel Mare, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie şi au fost așezate cu ale lui Luca Evanghelistul și cu ale lui Timotei în luminata Biserică a Sfinților Apostoli. Se spune că mai târziu, capul său a fost dus la Roma, iar o mână la Moscova! Sărbătoarea Sf. Ap. Andrei se leagă de foarte multe tradiții și superstiții şi dacă unele dintre ele au dispărut de-a lungul timpului, altele s-au păstrat și în zilele noastre. Astfel, în noaptea de Sfântul Andrei se spune că spiritele își fac apariția, în timp ce lupii capătă grai omenesc şi pentru a se proteja de forțele răului, oamenii obișnuiesc să ungă cu usturoi pragurile caselor, ușile, geamurile, împiedicând astfel spiritele să pătrundă în locuință. În trecut se credea că în noaptea de Sfântul Andrei apar strigoii, iar oamenii obișnuiau să poarte cruciulițe la mână și un cățel de usturoi în buzunar pentru a se apăra, iar, tot pentru a alunga spiritele rele, gospodinele întoarceau vasele sau cănile cu gura în jos.

«Ce voieşti să-ţi fac», l-a întrebat Mântuitorul, şi orbul I-a răspuns: «Doamne, să văd!» (Luca 18, 41)

Ca să revenim la Pericopa Evanghelică, să spunem că Mântuitorul se îndrepta către Ierusalim în ultimul Său drum spre patimile, moartea şi Învierea Sa. Ocolise Samaria, străbătând valea Iordanului, până la Ierihon, de unde avea să urce spre Ierusalim. Mântuitorul era înconjurat nu numai de ucenicii Săi, ci şi de mulţi pelerini, care se ataşaseră grupului din curiozitatea de a-L vedea şi a-L auzi pe proorocul din Nazaretul Galileii. Şi iată că, mai înainte de intrarea Mântuitorului în Ierihon, este întâmpinat de strigătul unui orb, care stătea pe marginea drumului şi cerşea. Zgomotul mulţimii care înainta spre Ierihon a fost auzit şi de acest orb, care întreabă nedumerit, ce se întâmplă, şi răspunzându-i-se că trece Iisus Nazarineanul, începe a striga: «Iisuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine!» (Luca 18, 38)! Dar, nevăzând, nu putea aprecia distanţa dintre el şi Iisus, motiv pentru care striga din ce în ce mai tare, ca să fi e auzit. Cei care-L însoţeau pe Mântuitorul pe cale, îl certau ca să tacă, iar el cu mult mai mult striga: «Fiule al lui David, fie-Ţi milă de mine!» (Luca 18, 39). Să mai reţinem faptul că Mesia, sau Hristos, era prevestit în Vechiul Testament prin expresia «Fiul (Urmaşul) lui David», expresie care desemna nu numai că Mesia va fi descendent din seminţia lui David, ci şi că va avea tronul lui David, părintele Său (Luca 1, 32), după cum fusese prezentat de Arhanghelul Gavriil încă de la Buna Vestire. Deci, aclamaţia de acum, «Fiul lui David», pregătea scena intrării triumfale a Mântuitorului în Ierusalim, când copiii vor striga: «Osana, Fiul lui David, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului»! Aşadar,  Mântuitorul aude strigătul şi chemarea orbului, iar Sf. Ev. Marcu ne dă şi numele orbului, acesta numindu-se Bartimeu, adică fiul lui Timeu. «Ce voieşti să-ţi fac», l-a întrebat Mântuitorul, şi orbul I-a răspuns: «Doamne, să văd!» (Luca 18, 41), având credinţa că Proorocul Iisus îi poate dărui vederea. Deci, Mântuitorul îi răspunde acum orbului: «Vezi! Credinţa ta te-a mântuit! » (Luca 18, 42), moment în care i s-au deschis ochii, prima vedere fiind chiar Chipul Mântuitorului Hristos. După această minune săvârşită de Mântuitorul, Bartimeu devine şi el ucenic al lui Hristos, iar din acest lucru putem înţelege că am fost înzestraţi de Dumnezeu cu trei feluri de vederi: o vedere fizică, cu ochii trupeşti – cu care să vedem ceea ce se întâmplă în jurul nostru, o vedere intelectuală, luminată de raţiune sau gândire – cu care să putem vedea în trecut sau să ne imaginăm în viitor şi, în fine, o vedere duhovnicească, luminată de credinţă, sau luminată de Dumnezeu, ca urmare a credinţei. Şi să mai înţelegem, cât de grea este orbirea fizică, dar cu cât mai mult cea spirituală, a inimii întunecată de necredinţă, iar, în felul acesta, făcându-ne un examen de conştiinţă, trebuie să ne punem întrebarea, dacă la întâlnirea noastră cu Hristos, ni se vor deschide ochii sufletului şi ai minţii şi-L vom putea vedea pe Domnul, sau ni se vor închide ochii, datorită îndărătniciei noastre, pentru că n-am înţeles să ne vedem pe noi înşine mai întâi, cu păcatele noastre, cu limitele noastre. Întotdeauna, Iisus Hristos vede și Se vede, El, deci, lucrează actual şi este prezent! Oamenii, mai mult cred minciuni decât Adevărul, își irosesc viața în zadar în scopuri josnice, nevaloroase axilologic. Poate că în această Duminică, Hristos Se apropie de noi, de Ierihonul nostru nemernic, deoarece, noi mereu cădem între tâlharii gândurilor, ai cuvintelor și ai faptelor nesăbuite, suntem nu numai răniți, dar chiar cerșim lângă Calea lui Hristos, doar pământ, și aur, și păcat, plăceri și rele, în loc să dorim Împărăția Cerurilor care ni se dă în Dar. În concluzie, să spunem că orbul din Evanghelie Îl aude pe Hristos, dar nu-I cunoaște Cuvântul, pentru că a fost surd și orb, iar noi, la fel, nu am fost și nu mergem pe Calea lui Hristos și n-am făcut rugăciune la Hristos, ci, la gloata vremelnică, fără să realizăm îndeajuns că Dumnezeu Mântuitorul poate vindeca orbirea ochilor sufletului şi întunericul ochilor minţii noastre!

Prof. Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *