Dumnezeu ne încredinţează că în Ortodoxie, toate ereziile şi «rătăcirile» sunt zdrobite de stânca cea neclintită, Care Este Mântuitorul Hristos!

În Duminica cea dintâi a Postului Mare (a Ortodoxiei); Ap. Evrei 11, 24-26; 32- 40; Ev. Ioan 1, 43-51, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se va citi prin cuvinte de adâncă smerenie despre substanţa teologică a ceea ce înseamnă sărbătoarea biruinţei credinţei drept slăvitoare sau ortodoxe asupra tuturor potrivniciilor veacului, dar îndeosebi asupra celor care păreau să facă parte din obştea creştină, a ereticilor care pretindeau că sunt ortodocşi, dar aveau un crez diferit de cel încredinţat nouă de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin Sfinţii Apostoli, prin Sfinţii Evanghelişti şi prin învăţăturile Sfinţilor Părinţi, mai ales că o astfel de atitudine de confruntare deschisă trebuie asociată şi cu biruinţa asupra tuturor ereziilor, asupra a tot ceea ce este în dezacord şi potrivnic credinţei ortodoxe, în deplinătatea ei, amintindu-i cu preţuire şi pe vitejii martiri apărători ai credinţei, care au pătimit în prigoane pentru minunata lor bărbăţie în susţinerea adevărului, pentru că în Epistola care este rânduită a se citi în Duminica aceasta, Sfântul Ap. Pavel vorbeşte tocmai despre acei apărători ai adevărului împotriva minciunii neruşinate şi ai cultivării cuvântului dumnezeiesc, fiind îndeaproape şi o sărbătoare a restabilirii cinstirii sfintelor icoane, care s-a făcut la ultimul sinod ecumenic, după mulţi ani de lupte sângeroase împotriva dreptei credinţe, ca o împlinire firească a făgăduinţei Mântuitorului Iisus Hristos, că, nici porţile iadului nu vor putea birui Sfântă Biserica Sa, iar toate persecuţiile păgâne şi nedreptăţile ridicate împotriva «Casei Lui Dumnezeu», de-a lungul unei istorii zbuciumate, s-au sfărâmat şi s-au spulberat ca valurile mării, lovindu-se de stânca cea neclintită, Care Este Mântuitorul Hristos.

«Ceea ce cuvântul împărtăşeşte prin auz, pictura arată în tăcere prin imagine»

În această Sfântă Duminică de la sfârşitul primei săptămâni a Postului Mare, cu toţi ne aflăm sub semnul bi­ruinţei Ortodoxiei asupra ereziilor, a iconoclaştilor care se împotri­veau venerării sfintelor icoane şi Sfintei Cruci, ca un moment ce marchează şi cristalizarea în formă definitivă a învăţăturii ortodoxe şi respingerea clară a tu­turor ereziilor trinitare şi hristologice care au frământat Biserica primelor opt veacuri creştine. Importanţa unui asemenea moment a rămas consemnată până astăzi în sluj­ba vecerniei acestei Duminici, într-un condac în care se spune: «Acum s-a întins lumina dreptei credinţe spre toţi, risipind ca un nor înşelăciunea păgânătăţii şi luminând inimile celor credincioşi», pentru a ne lumina Calea pe care Dumnezeu ne-a pregătit-o pentru primirea făgăduinţei învierii. Asocierea sărbătorii biruinţei sfintelor icoane cu a proorocilor are în vedere faptul că profeţii prefigurau întruparea pe care o manifestă icoanele. Profeţii au fost învredniciţi de către Bunul Dumnezeu cu viziuni sfinte, în care ei au contem­plat cu ochi duhovniceşti «icoanele» Lui Dumnezeu, iar nu fiinţa Sa, fiindcă lor li s-a vestit mai înainte întruparea Fiului Lui Dumnezeu, temeiul teologic al zugrăvirii sfintelor icoane. În desfăşurarea istoriei sale, Biserica a biruit în toate împrejurările asupra ereziilor, aceste pretinse învăţături care sunt profund greşite, însă, dintre toate biruinţele sale, numai biruinţa icoanei a fost proclamată în chip solemn ca însemnând prin excelenţă «Biruinţa Ortodoxiei», pe care Sfânta Biserică o sărbătoreşte, aşa cum vedem, în prima Duminică din Postul Mare, numită Duminica Ortodoxiei. Prin icoană, Biserica priveşte doar una dintre laturile învăţăturii ortodoxe, ci expresia Ortodoxiei în ansamblul său, în întreaga sa complexitate, a Ortodoxiei, aşa cum este ea. De aceea, nu vom putea înţelege, cu atât mai mult, nici explica, imaginea sfântă pe care ne-o înfăţişează icoana, în afara Bisericii şi a vieţii de zi cu zi, a sărbătorilor Bisericii, care sunt şi sărbători ale comunităţilor umane. Icoana este o imagine sacră, ea este şi va rămâne una dintre formele Tradiţiei Bisericii, deopotrivă cu Tradiţia scrisă şi Tradiţia orală. Cinstirea icoanelor, a Domnului nostru lisus Hristos, a Maicii Domnului, a îngerilor şi a sfinţilor, reprezintă o certitudine a credinţei creştine, formulată la Sinodul al VII-lea ecumenic (787), fiindcă ea decurge din dogma fundamentală a Bisericii, potrivit căreia mărturisirea că Dumnezeu S-a făcut om (Ioan 1, 14), ni se revelează prin Chipul Său, cu precizarea că icoana Cuvântului – Hristos este o mărturie a întrupării Sale adevărate, reale şi nu a unei închipuiri plăsmuite. În acest sens, icoana Cuvântului – Hristos este numită adesea «Teologie în imagine», fiindcă Sfântul Vasile cel Mare precizează cu deplină claritate: «Ceea ce cuvântul împărtăşeşte prin auz, pictura arată în tăcere prin imagine», prin ceea ce ne apare nouă ca imagine trăită. De altfel, făgăduinţa unor descoperiri dumnezeieşti se află şi în Evan­ghelia Duminicii Ortodoxiei, iar cuvintele Domnului: “Adevăr, adevăr vă spun: De acum, veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului!” sunt cuvinte care trimit la un gen de descoperire dumnezeiască de care s-au învrednicit profeţii Vechiului Testament. Tocmai această făgăduinţă este urmarea unei mărturisiri de credinţă a lui Natanael, care îi spune Domnu­lui: «Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel!», ca o dovadă că prin credinţă, Natanael devine capabil de a vedea slava Fiului Lui Dumnezeu, iar, nouă, tuturor, ne este dată credinţa care ne deschide ochii sufletului pentru a-L vedea pe Domnul, iar Dumnezeu ne încredinţează, astfel, că în Ortodoxie, toate ereziile şi «rătăcirile» sunt zdrobite de stânca cea neclintită, Care Este Mântuitorul Hristos!

Ortodoxia este închinarea la Dumnezeu în Duh şi Adevăr

În această Sfântă şi Binecuvântată Duminică a dreptei credinţe, putem realiza cu toţi că Ortodoxia este adevărata cunoaştere a Lui Dumnezeu şi minunata cinstire a Tatălui Ceresc. Ortodoxia este închinarea la Dumnezeu în Duh şi Adevăr, Ortodoxia este proslăvirea Lui Dumnezeu prin adevărata cunoaştere a Lui şi prin închinare la El, Ortodoxia este proslăvirea de către Dumnezeu, prin dăruirea harului Atotsfântului Duh, a omului care slujeşte Lui cu adevărat, mai ales că Duhul este slava creştinilor (Ioan 7, 39), iar, unde nu este Duhul, acolo nu este Ortodoxie, aşa cum nu este Ortodoxie în multe învăţături şi filosofări materialiste cu ademeniri omeneşti, fiindcă în ele domneşte o pseudo-ştiinţă cu nume contrafăcute, mercantile, care sunt roadă a decăderii în păcat. Ortodoxia este învăţătura Sfântului Duh, dată de Dumnezeu oamenilor spre mântuire, iar unde nu este Ortodoxie, acolo nu este mântuire. Comoară de mult preţ este învăţătura Sfântului Duh, fiindcă în ea se află chezăşia mântuirii noastre. De mult preţ, cu neputinţă de înlocuit, neasemuită pentru fiecare dintre noi e fericirea sorţii noastre veşnice, tot atât de preţioasă, mai presus de orice preţ, chezăşia fericirii noastre veşnice – învăţătura Sfântului Duh. Spre a păstra în sufletul nostru această chezăşie, Sfânta Biserică aduce în auzul tuturor, mereu, învăţăturile născute şi răspândite de către înşelătorul satana, prin care se vădeşte vrăjmăşia faţă de Dumnezeu, acele ademeniri ispititoare care se împotrivesc mântuirii noastre şi care caută să ne-o răpească la orice pas. Ca pe nişte lupi răpitori, ca pe nişte şerpi aducători de moarte, ca pe nişte hoţi şi ucigaşi, Biserica respinge aceste «învăţături», fie păzindu-ne de ele, fie chemându-i să iasă din tărâmul pierzaniei pe cei amăgiţi de ele, fiindcă ea dă anatemei aceste «învăţături», pe cei care se ţin de ele cu îndărătnicie! În concluzie, să precizăm că întotdeauna, cinstirea sfintelor icoane are o valoare educativ-morală, fiindcă icoanele trezesc, întreţin şi întăresc viaţa duhovnicească, ele întăresc în suflet credinţa şi aduc un real folos în sporirea evlaviei, fiind un stimulent preţios pentru săvârşirea binelui, a dreptăţii şi a împlinirii dragostei. Pentru viaţa religios-morală, sfintele icoane sunt purtătoare ale îndemnurilor spre împlinirea poruncilor Lui Dumnezeu şi spre urmarea vieţii neprihănite a modelelor al căror chip îl reprezintă, ele fiind o adevărată călăuză în formarea duhovnicească a credincioşilor. Prin icoană, ca si prin Sfânta Scriptură, nu numai că aflăm ceva despre Bunul Dumnezeu, ci, Îl aflăm pe Dumnezeu Însuşi. E bine să nu dăm uitării cuvintele fericitului Augustin, care spunea: «David a păcătuit numai o dată şi a plâns întotdeauna. Iar tu, omule, păcătuieşti întotdeauna şi nu plângi niciodată»! Icoana şi cuvintele acestea au darul de a mişca profund inima noastră, pentru a începe oricând o nouă viaţă bineplăcută Lui Dumnezeu! Sfintele icoane, deşi sunt lucruri fără viaţă concretă şi fără putere de la sine, ele pot fi, totuşi, de un deosebit folos sufletesc pentru creştinul care le priveşte cu ochiul credinţei. Acesta este rostul icoanelor cu care se impodobeşte lăcaşul dumnezeiesc. Biserica ne învaţă să le cinstim ca pe nişte lucruri sfinte, care ne pot mijloci mari foloase sufleteşti, iată de ce înaintaşii noştri obişnuiau a împodobi sfintele icoane cu odoare scumpe, cu mărgăritare, cu salbe de aur şi iată de ce creştinii evlavioşi aprind în toate bisericile, în faţa sfintelor icoane, candele şi lumânări. De aici şi obiceiul vechi creştinesc de a sfinţi icoanele, înainte de a le aşeza la locul lor, fiindcă icoana este o reprezentare a Dumnezeirii, dar, înseamnă ceva mai mult, fiind un semn al participării unei persoane la viaţa Dumnezeiască. Icoana este o mărturie a cunoaşterii concrete, practice, a sfinţirii trupului omenesc, un fel de strălucire lăuntrică! Privind o icoană, cu toată fiinţa noastră, ne regăsim în ea, deoarece, uneori, putem să ne rugăm, la caz de mare nevoie şi fără icoane, ca şi în afară de biserică, dar în rugăciunile noastre în faţa acestei ferestre deschise către cer, care este icoana, vedem, înţelegem, ne împărtăşim din plin de harul îndumnezeitor care a înnoit chipul şi lumea, din icoana în faţa căreia ne aflăm, iar dincolo de orice pas rătăcit, dincolo de clipele trăite cu anumită uşurătate, Dumnezeu ne încredinţează că în Ortodoxie, toate ereziile şi «rătăcirile» sunt zdrobite de stânca cea neclintită, Care Este Mântuitorul Hristos!

Prof. Vasile GOGONEA

Sâmbătă, 16 martie 2019, ora 10,00, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului acad. dr. Părintele IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Sfânta Mănăstire Lainici, județul Gorj, are loc slujba de comemorare a sculptorului CONSTANTIN BRÂNCUŞI, care a murit în data de 16 martie 1957, la Paris și este îngropat în cimitirul Montparnasse. Sfânta Lavră se află pe Defileul Jiului, la 32 de km de Municipiul Târgu Jiu și la 33 de km de Municipiul Petroșani, iar Starețul mănăstirii este Preacuviosul arhimandrit Ioachim Pârvulescu, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei. Programul comemorării: la ora 10,00 – întâlnire în curtea mănăstirii, socializare, prezentarea invitațiilor, vizitatarea mănăstirii și a pangarului; la ora 11,00 – slujba de pomenire și de comemorare a marelui sculptor; la ora 12,3o – întâlnire la trapeza mănăstirii, pentru pomenirea lui Constantin Brâncuși.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *