«În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat»

Dumnezeu a rânduit ca în prima Duminică a Noului An 2019, să fie prăznuit Botezul Domnului nostru Iisus Hristos în râul Iordan, de către Sfântul Ioan Botezătorul, iar această Sfântă Sărbătoare, care în limbaj liturgic mai este numită «Epifania» sau «Teofania» sau «Dumnezeiasca arătare» se revelează ca o manifestare a Lui Dumnezeu în Treime, ştiindu-se că Domnul nostru Iisus Hristos, după întoarcerea Sa din Egipt, vieţuia în Galileea, în cetatea Sa, Nazaret, unde crescuse, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, până la vârsta de treizeci de ani. Domnul Iisus Hristos, până la cei 30 de ani, nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este Fiul lui Dumnezeu şi Arhiereul cel mare, Care a străbătut cerurile până ce s-a împlinit numărul anilor Lui. Deci, împlinindu-se cei 30 de ani şi venind vremea dumnezeieştii Lui arătări, precum ne spune Evanghelia, ca să se arate lui Israel, pentru că a fost cuvântul Lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie, trimiţându-l pe el ca să-L boteze cu apă. Deci, i-a pus un semn încredinţat după care putea să cunoască pe Mesia, Cel care a venit în lume, precum singur Botezătorul întru a sa bună vestire spune, zicând: «Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis»: “Deasupra Căruia vei vedea Duhul pogorându-se şi rămânând peste El, Acela este cel ce botează cu Duh Sfânt”!

“Deasupra Căruia vei vedea Duhul pogorându-se şi rămânând peste El, Acela este cel ce botează cu Duh Sfânt”

Prin urmare, Domnul nostru Iisus Hristos vieţuia în cetatea Sa Nazaret, unde crescuse, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, iar, afară de cele grăite la vârsta de 12 ani în templu, Hristos nu a săvârşit nici o minune şi nu a rostit nici un cuvânt reţinut de evanghelişti, dar, începând cu Botezul Său, Hristos iese la Lumină şi începe să propovăduiască. Aşadar, ascultând Ioan cuvântul lui Dumnezeu, a venit în părţile Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, întru iertarea păcatelor. Pentru că el era acela de care mai înainte a zis Isaia: Glasul celui ce strigă în pustie, gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui. Pentru că veneau şi se botezau toţi la dânsul, în râul Iordanului, mărturisându-şi păcatele. Atunci a venit şi Iisus din Galileea la Iordan, ca să fie botezat de Ioan. El a venit într-acea vreme, după ce Ioan spusese mai înainte poporului despre El, zicând: Vine în urma mea Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg curelele încălţămintelor Lui. Deci, eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt. După aceste cuvinte, a venit Iisus ca să Se boteze, cu toate că nu-I trebuia aceasta, ca unul Care era preacurat, fiind născut din Preacurata şi Preasfânta Fecioară, El Însuşi fiind izvorul a toată curăţia şi sfinţenia. Însă, Cel ce a luat asupra Sa păcatele lumii a venit la râu ca să sfinţească apele cu Botezul. A venit la ape ca să curăţească firea oamenilor, a venit să Se boteze ca să ne pregătească baia sfântului Botez. A venit la Ioan, pentru ca acesta să fie pentru dânsul martor şi drept mărturisitor, văzând pe Duhul Sfânt pogorându-Se peste Cel pe Care-L boteza şi auzind glasul Tatălui de sus. Iisus Domnul, fiind la vârsta de 30 de ani, S-a botezat pentru că omul de la această vârstă se pleacă cu înlesnire către tot păcatul. De fapt, aşa spuneau Sf. Ioan Gură de Aur şi Sf. Teofilact, cum că cea dintâi vârstă a copilăriei are multă neştiinţă şi zburdălnicie, a doua vârstă, a tinereţilor, se aprinde de poftă trupească, iar vârsta de 30 de ani, a bărbatului desăvârşit, este a iubirii de aur, a măririi deşarte, a iuţimii, a mâniei şi a tuturor păcatelor. Pentru aceasta, Hristos Domnul a aşteptat botezul până la o asemenea vârstă, ca să împlinească legea cu toate vârstele, să sfinţească firea noastră şi să ne dea putere, ca să biruim patimile şi să ne ferim de păcatele cele de moarte. După Botezul Său, Domnul a ieşit îndată din apă, adică n-a zăbovit, căci se povesteşte că Sfântul Ioan Botezătorul, pe fiecare om care se boteza la dânsul, îl afunda până la cap şi-l ţinea astfel până ce-şi mărturisea toate păcatele sale şi numai după aceea îi afunda şi capul şi îl lăsa să iasă din apă. Pentru aceasta, relatează Evanghelia, că a ieşit îndată din apă, I s-au deschis cerurile, strălucind de sus o lumină în chip de fulger, iar Duhul lui Dumnezeu S-a pogorât spre Domnul, Cel ce S-a botezat, arătându-Se în chip de porumbel, pentru că acea pasăre este curată, blândă, iubitoare de oameni, fără de răutate şi nu stă în locuri necurate. Tot asemenea şi Duhul Sfânt este totdeauna izvorul curăţiei, noianul iubirii de oameni, învăţătorul blândeţii, rânduitorul binelui şi fuge de la cel care se tăvăleşte în tina cea necurată a păcatului. Deci, Pogorându-Se Duhul Sfânt ca un porumbel spre Domnul nostru Iisus Hristos, s-a auzit un glas din cer, zicând: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit”, iar ceastă întâmplare este istorisită de către cele trei Evanghelii Sinoptice, iar, Duminică, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie din 6 ianuarie, se citeşte Matei 3, 13-17, iar la Binecuvântarea apelor Marcu 1, 9-11 (2).

Tatăl grăieşte din ceruri, zicând: “Acesta este Fiul meu cel iubit întru Care am binevoit”

La Sărbătoarea Bobotezei, suntem şi martori participanţi dinaintea unei mari taine care reprezintă începutul mântuirii zidirii, pentru că în clipa în care Iisus este afundat în apele Iordanului, nu apa este cea care Îl curăţeşte, ci El curăţeşte apele. Însăşi prezenţa Sa, a Cuvântului întrupat, în apele pe care le curăţeşte, alungă din ele duhurile necurate care le murdăreau şi le spurcau de la căderea Omului, cea care a atras şi căderea întregii zidiri. Desigur, apele reprezintă materia primordială a zidirii, lumea, cosmosul şi primind să Se coboare în ape cu Sfântul Chip al Întrupării Sale, căci Fiul S-a coborât din Ceruri, Domnul curăţeşte şi izbăveşte lumea, acesta fiind chiar primul act de mântuire, iar cel de-al doilea, va avea loc cu trei ani mai târziu, de Paşte, când Domnul îl va mântui pe Om de moartea cea veşnică, prin moartea şi Învierea Sa. Este o analogie profundă între cele două momente: pe unele din icoanele Teofaniei, se vede că apele sunt foarte întunecate, aproape negre, semănând cu Iadul din icoana Învierii. De această dată, însă, cosmosul este în sfârşit eliberat de stăpânirea demonilor, iar aceasta va face cu putinţă botezul creştin, deoarece în această apă curăţită, Se va coborî Duhul Sfânt, iar omul afundat în această apă sfântă, va fi afundat şi în Duhul Sfânt. Prin aceasta, vom înţelege că este botezul în Duh, deci, noua naştere din apă şi din Duh, fiind vorba despre un eveniment duhovnicesc deosebit, la scara destinului omenesc. În această Duminică, pentru prima dată ni se arată la Iordan cele Trei Persoane ale Preasfintei Treimi. Astfel, Fiul, smerindu-se, se botează în Iordan de la Ioan, Tatăl grăieşte din ceruri, zicând: “Acesta este Fiul meu cel iubit întru Care am binevoit”, iar Duhul Sfânt se pogoară ca un porumbel peste Iisus Hristos (Matei 3, 16-17). Deci, în acest fel, ni s-a descoperit şi Taina Preasfintei Treimi, cerurile se deschid şi Duhul lui Dumnezeu Se odihneşte la Iordan peste Fiul. În această primă Duminică a Noului An, 2019, se sfinţeşte apa Iordanului şi toate apele şi izvoarele pământului, se sfinţeşte Agheasma cea Mare prin semnul Crucii, la rugăciunile arhiereilor şi preoţilor şi prin pogorârea darului Sfântului Duh. Deci să-I mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns cu bucurie la praznicul acesta mare al Bobotezei şi să ducem cu evlavie sfântă agheasma la casele noastre. Prin ea ne sfinţim cu toţi, se sfinţesc, în acest fel, casele şi fântânile noastre şi se izgonesc duhurile rele cu puterea Duhului Sfânt. După Duminica aceasta, Mântuitorul nostru iese în public, se arată lumii, se pregăteşte să vestească pe pământ Evanghelia mântuirii şi vine să caute şi să mântuiască sufletele noastre. Aşadar, să coborâm şi noi la Iordanul Bisericii, unde vom afla apa cea vie care spală, adapă, dă viaţă şi înnoieşte lumea, pentru că la sfânta biserică este Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt, împreuna cu sfinţii. Să ieşim întru întâmpinarea Domnului Iisus Hristos, să ne căim de păcatele făcute şi să ne curăţim în apele Iordanului lacrimilor noastre de pocăinţă. Prin aceasta, să ascultăm glasul Tatălui, Care ne grăieşte din cer, să ne înfricoşăm de smerenia Fiului, Care Se botează de către Ioan în Iordan şi să odihnim în inimile şi casele noastre porumbelul Duhului Sfânt. Tradiţiile noastre în legatură cu Boboteaza sunt încărcate de practici magice și obiceiuri agrare preluate în creștinism din tradițiile anterioare, precum fertilitatea, purificarea, cinstirea apei și a focului. Boboteaza este și o sărbătoare dedicată purificării naturii, și mai ales a apelor, de forțele răului. Acum se colindă, se prevestește cum va fi vremea în noul an, sau cum va fi recolta. Peste obiceiurile creștine ortodoxe de sfințire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus și multe practici domestice, cum ar fi afumarea grajdurilor și a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe câmp sau colindele însoțite de tot felul de strigături și zgomote, iar toate acestea au în general un rol de curățire și de îndepărtare a răului, mai ales că tradiția ortodoxă cere ca acum să se mănânce piftie și grâu fiert și să se bea vin roșu.

Prof. Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *