“Pentru medic, fiecare zi e o nouă provocare și provocarea înseamnă să salvezi vieţile oamenilor”

Prin vocaţia sa, medicul este un tămăduitor care se ocupă cu diagnosticarea, prevenţia, terapia omului bolnav, şi nu numai! Acela care alege să devină medic are de parcurs o serie de etape, în primul rând, trebuie să fie foarte bine pus la punct cu chimia, anatomia, aceste ştiinţe care se ocupă cu studierea medicinei. În primul rând, profesia de medic începe cu facultatea de medicină şi continuă ani buni cu rezidenţiate, iar dacă ramura aleasă este medicina generală, anii parcurşi în rezidenţiat sunt mult mai mulţi, deoarece ei cuprind mai multe ramuri din medicină. Dacă alegi să fii medic, toată viaţa vei învăţa, deoarece totul evoluează şi întotdeauna vor apărea lucruri noi, pe care trebuie să le ştii, totul fiind motivat de faptul că medicul a ales ca să salveze vieţi, pentru că medicii au în mâna lor viaţa oamenilor şi pentru că au jurat să aibă grijă de oameni.

Medicul Cornel Munteanu pare un Cehov al meleagurilor româneşti

Pentru că este foarte important să înţelegem pe deplin ceea ce poate să reprezinte educaţia medicală, am considerat că înainte de a conveni derularea altor interviuri incitante şi acroşante prin inspiraţia lor, am decis ca să fac o prezentare de suflet a doctorului Cornel Munteanu, pe care îl cunosc de zeci de ani, în calitate de pacient, dar şi de prieten, sper eu, deşi se spune că medicul are prieten doar omul sănătos, mai puţin pe cel care îi bate la uşă pentru a-şi trata boala şi pentru a-şi alina suferinţa, pentru că în acest haos cotidian şi plin de incertitudini al tranziţiei problematice româneşti, de cele mai multe ori, trebuie să ne luăm cinci minute pentru a respira un aer curat şi alte cinci minute pentru a ne pune ordine în gânduri şi pentru a ne lăsa inspiraţi de poveştile de viaţă ale unor oameni uimitori şi atât de necesari vieţii noastre, cum sunt medicii, aceşti oameni minunaţi care se integrează în viaţa semenilor, în poveştile altor oameni care doresc mai mult sănătatea decât orice lucru pe lumea aceasta. Fără a intra în detalii ale activităţii sale profesionale, pot spune că pe medicul Munteanu l-au frământat până la obsesie cunoştinţele şi informaţiile faţă de tot ceea ce oferă noutatea în actul medical, dovedindu-se exigent faţă de sine şi faţă de cei din jurul său, respectuos şi îndatoritor celor care l-au format şi i-au cristalizat personalitatea, mai ales că în cele peste şapte decenii de viaţă, medicul Cornel Munteanu, dr. în medicină, pare un Cehov al meleagurilor româneşti, împletind armonios medicina cu literatura, aşa cum la tinereţe a împletit medicina cu sportul, iar la vârsta maturităţii depline a împletit medicina cu vânătoarea de…căprioare! Multe şi pline de taină sunt imboldurile de muncă şi de pasiune care l-au motivat substanţial pe doctorul Cornel Munteanu, pentru a se dărui cu pasiune preocupărilor şi chiar cercetărilor sale, în interesul bolnavilor şi în scopul de a-i antrena pe tinerii săi colaboratori să lucreze cu mult devotament, atunci când era şef de secţie la Spitalul din Tg. Cărbuneşti sau chiar director al al acestei instituţii prestigioase. În multe dintre preocupările sale s-a interest de fenomenele de degenerare şi regenerare în scleroza multiplă a organelor interne, a descris cu mare interes şi cu înaltă competenţă o formă specială de regenerare intrazonală a fibrelor sistemului circulator şi a sistemului pulmonar, în stabilirea unor diagnostice şi tratând anumite boli, a evidenţiat reacţiile patologice în focarele miocardului şi a cercetat relaţiile dintre scleroza arterelor coronariene şi a valvelor venelor miocardului.

Sunt importante empatia și felul în care comunici cu pacientul, deoarece în acest fel, îi poţi câștiga încrederea

Doctorul Cornel Munteanu s-a dedicat cu pasiune şi se dedică în continuare studierii şi depistării factorilor, mai cu seamă extrinseci ai regenerării unor organe interne, căutând să apropie medicul de pacient și invers, căutând, mai ales în ultima  vreme, să-I mulţumească, mai ales Lui Dumnezeu, pentru minunata profesie pe care o practică de zeci de ani, profesia de medic. Medicul Munteani are convingerea că această profesie este una nobilă, care implică multă muncă, efort şi dedicare cu trup şi suflet vindecării oamenilor. Pentru domnia sa, cea mai mare bucurie este atunci când știe că i-a redat sănătatea unui pacient, iar prin pledoaria domniei sale, face ca numele medicilor care își dedică viața profesiei să fie auzit, iar binele pe care îl fac, să fie apreciat întotdeauna cu cinste, mai ales că recunoștința pacienților, îi obligă pe medici să fie mai corecți și mai buni, să fie persoane respectate și profesioniste în meseria lor, pentru că este important să atingi anumite performanțe, dar trebuie să le și menții la standarde competitive, deoarece cuvintele frumoase ridică autoritatea și nivelul medicinei în judeţ şi în țară! De multe ori, doctorul Cornel Munteanu mi-a mărturisit că meseria de medic pe care o practică şi acum zi de zi este una solicitantă, dar care îi aduce o satisfacție deosebită, motiv pentru care nu poate avea o altă atitudine decât cea de responsabilitate și de dăruire. E foarte adevărat că sunt cazuri când trebuie să fii mai dur, apreciază domnia sa, dar, e bine să ne cunoască pacienții, care trebuie să-și schimbe de multe ori și atitudinea față de medici, deoarece, din păcate, în diferite perioade au existat foarte multe campanii de denigrare a medicului, de aceea, trebuie să existe campanii mult mai ample de familiarizare cu munca medicilor și cu greutățile prin care aceştia trec! De cele mai multe ori, dacă nu chiar întotdeauna, în mare parte, realizările pozitive în asistența medicală spitalicească sunt rezultatul unei munci perseverente enorme a lucrătorilor medicali, care în pofida greutăţilor, întreţin verticalitatea funcţională a asistenţei medicale, fiindcă lucrătorii din domeniul medicinei merită pe deplin, apreciere pentru muncă, devotament, sacrificiu, precum și pentru înțelegere, mai ales că astăzi, statul încă nu le oferă condiții de muncă și nici salarii decente, iar sloganul latin «Lucendo Allis Ego Ipse Ardeo»! («cele strălucitoare altora, mie însumi sunt inflamate»), ceea ce în traducere liberă exprimă crezul medicilor care au activat o viaţă şi încă mai activează pentru sănătatea oamenilor! La vârsta senectuţii, Doctorul Cornel Munteanu, încă mai visează frumos și măreț atunci când consideră că sunt cinci cuvinte care îl reprezintă pe deplin ca medic: responsabilitatea, implicarea totală, sinceritatea, entuziasmul contagios și firea inimoasă, pentru că i-a plăcut să fie înconjurat de asistente frumoase şi capabile, serioase şi dăruite profesiei, alături de care să contruiască proiecte pentru oameni. Lumea domniei sale este reprezentată de oameni și crede cu tărie că totul este posibil, atunci când iubirea, respectul și dăruirea sunt legile după care te ghidezi, iar în timpul său liber iubeşte drumeţia, vânătoarea şi literatura, se bucură de tot ceea ce îl înconjoară și îl inspiră. Îmi spune că iubeşte oamenii și viața, acestea sunt două dintre motivele pentru care a ales această cale de a fi medic. Să fii medic e mai mult decât o meserie, trebuie să ai har, iar pentru a fi un medic bun, îți trebuie multe calități printre care se află la loc de cinste şi sunt importante empatia și felul în care comunici cu pacientul, deoarece, în acest fel îi poţi câștiga încrederea, iar terapia va fi mai eficientă.

Profesiunea de nmedic mai înseamnă şi un examen de educaţie pentru viaţă

Îmi spunea doctorul Cornel Munteanu, că la absolvirea facultăţii a depus Jurământul lui Hipocrate şi odată cu promovarea examenului de licență, crede că încă nu se putea numi medic, deoarece profesiunea de medic mai înseamnă şi un examen de educaţie pentru viaţă, chiar un exercițiu de gândire, fiindcă, un medic este în primul rând un om, cu tot ceea ce înseamnă acest lucru, cu bune și cu rele, cu proiecte şi cu argumente în sprijinul profesiei, mai ales că scopul profesiei medicului este omul, iar orice alt scop ar trebui să fie secundar. De aceea, un medic trebuie să fie aproape de om, să poată asculta păsul omului, să poată alina sufletul bolnavului prin câteva cuvinte bine spuse, mai ales că medicina are la bază și începe cu formarea relației medic-pacient și mai ales cu câștigarea încrederii pacientului. Pentru aceasta, un medic are răbdare, trebuie să-şi cunoască limitele în știință și competență. Pentru domnia sa, acesta este primul pas spre a deveni un medic bun. Un principiu fundamental în medicină spune: «primum non nocere», adică, înainte de toate, să nu faci rău omului, să nu omori pacientul! Să știi să spui «pas» când cazul pacientului este peste putința ta și să lași pe altul mai competent să se ocupe. Iar aceasta merge în paralel cu capacitatea de a-ți călca pe orgoliu, atunci când interesul pacientului o cere cu ardoare. Un medic bun face medicină mai mult de dragul omului, decât de dragul științei. Desigur, și știința este frumoasă, știința trebuie mereu înnoită și completată, trebuie căutată prin cercetare și este nevoie de oameni și în această ramură, dar, scopul ultim al științei este de a preveni, a vindeca sau a ameliora suferința omului şi prin aaceasta, cercul se închide. Crezul doctorului Cornel Munteanu este acela că un medic trebuie să respecte și să protejeze viața. Aici e un teritoriu controversat, unde nu există adevăruri absolute, iar fiecare medic, face atât cât îi permite conștiința și, bineînțeles, cât îi îngăduie  legea. “Cred că mai sunt și alte calități care pot fi caracteristice unui medic bun, dar aş fi prea lipsit de modestie ca să le identific, numai Dumnezeu le ştie pe toate! Cred că am avut patru cariere într-una singură, pentru că am muncit enorm, am făcut sport de performanţă, a trebuit să lucrez foarte mult, iar în profesia de medic, la fel ca şi dumneavoastră, ca profesor, trebuie să citești foarte mult, trebuie să fii serios și trebuie să faci sport pentru a fi sănătos. Când faci o activitate intensă de peste 5 ore, de exemplu, trebuie să fii în formă. Pentru că dacă bei alcool în noaptea dinainte, e imposibil să faci o consultaţie medicală dimineața. E necesar să ai o viață strictă, la fel ca atleții. Noi, medicii, suntem atleți profesioniști! Muncim 10-12 ore în fiecare zi și munca noastră este foarte dificilă. Pentru că poți avea succes în zeci sau chiar în sute de cazuri, iar dacă greșești într-unul singur, e un dezastru pentru pacient. Și nu poți să faci asta, trebuie să-ți respecți pacienții, iar pentru medic, fiecare zi e o nouă provocare și provocarea înseamnă să salvezi vieţile oamenilor”, a încheiat pledoaria domniei sale, medicul Cornel Munteanu.

Prof. Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *