Studiu. A fost descoperit un efect surprinzător al aspirinei

Aspirina, folosită în doze reduse, ar putea diminua gravitatea simptomelor şi anomaliilor sistemului imunitar la pacienţii cu scleroză multiplă, după ce a fost verificată eficienţa sa într-un test realizat pe şoarecii de laborator, potrivit unui studiu publicat marţi de revista Science Signaling şi citat de EFE.

Potrivit studiului citat de Agerpres, aspirina administrată pe cale orală la cobai a redus severitatea simptomelor, a frânat degradarea mielinei şi a inhibat infiltrarea de celulele în măduva spinării. Cantitatea de aspirină administrată şoarecilor a fost cea a unei doze din versiunea pentru copii a acestui medicament prescris adulţilor.

Scleroza multiplă este o boală degenerativă care afectează peste 2,3 milioane de persoane din lume şi care este provocată de pierderea mielinei, o proteină a sistemului nervos responsabilă cu transmisia impulsurilor la creier şi cu protecţia neuronilor.

Cercetători de la Universidad Rush din Chicago au descoperit acest efect, până acum necunoscut, al aspirinei, un medicament obişnuit pentru tratarea durerii.

Într-o cantitate mică, aspirina a fost capabilă să stimuleze producerea de celule pozitive pentru transmisia nervoasă şi a frânat în acelaşi timp activitatea celulelor maligne -Tregg- care atacă sistemul nervos, degradează mielina şi sunt responsabile de dezechilibrul care provoacă scleroza multiplă.

Grupul de cercetători, în frunte cu Susanta Mondal, a evidenţiat siguranţa conferită de principiul activ al aspirinei şi facilitatea sa de administrare, astfel încât acest medicament ar putea fi utilizat şi ca terapie de sprijin pentru pacienţii care suferă de scleroză multiplă, sau de alte afecţiuni neurologice asociate unor disfuncţii ale celulelor Treg.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *