5 septembrie. 163 de ani de la moartea lui Auguste Comte, întemeietorul pozitivismului și “părintele” sociologiei

Auguste Comte, pe numele său complet Isidore-Auguste-Marie-François-Xavier Comte (născut la 19 ianuarie 1798, Montpellier – decedat la 5 septembrie 1857, Paris), este considerat fondatorul curentului pozitivist, mișcare intelectuală și politică din prima jumătate a secolului al XIX-lea, și părintele sociologiei ca știință, fiind, totodată, cel care a dat denumirea științei despre societate. 

Republican acerb, Comte a fost exmatriculat de la École Polytechnique din Paris, în 1816, unde studiase matematică, astronomie, fizică și filozofie. Din 1817 până în 1824 a lucrat ca secretar al socialistului Henri de Saint-Simon. În 1824 renunță la postul de secretar, din cauza diferențelor fundamentale de opinii și opțiuni politice, și susține prelegeri de filosofie, fără a beneficia de susținerea comunității științifice și fără a fi legitimat de mediul academic parizian.

În perioada 1830-1842 elaborează și publică cele șase volume ale lucrării Curs de filosofie pozitivă, în care analizează efectele intelectuale, morale și politice pe care răsturnărilor științifice, ideologice și tehnologice din timpul său le-au generat asupra ordinii sociale existente. Comte a organizat toate științele într-o clasificare sistematică și ierarhică. În vârful piramidei se afla sociologia, ca regină a tuturor științelor. Noua știință ar fi urmat să exploreze natura relațiilor și condițiilor de existență a ordinii sociale (statica socială) și să elucideze legile schimbării și ale progresului (dinamica socială).

Trei dintre volumele lucrării Curs de filosofie pozitivă, și anume volumele IV, V și VI, în care sunt abordate cu precădere problemele de interes pentru cunoașterea sociologică, au fost traduse și publicate în limba română la Editura Beladi din Craiova.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*