Aproape 1000 de rachete antigrindină au fost lansate în ultima săptămână, mai mult de jumătate din consumul din acest sezon

Un număr de 214 rachete antigrindină au fost lansate în ultimele 24 de ore din punctele de lansare Prahova şi Oltenia, în ultima săptămână în ţară fiind lansate 986 de rachete antigrindină, mai mult de jumătate din consumul din acest sezon, a aunţat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

“Protejăm culturile fermierilor români! În ultimele 24 de ore, instabilitatea atmosferică a fost prezentă în partea de est şi sud a ţării în zonele protejate de infrastructura din cadrul Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor.

Din punctele de lansare ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină Prahova şi Oltenia au fost lansate în total un număr de 214 rachete antigrindină pentru combaterea a 41 de celule cu greloane de grindină în formare, protejând astfel culturile agricole şi comunităţile locale din judeţele Olt, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Teleorman, Vrancea, Galaţi, Vaslui şi Iaşi. Lansările au avut efectul scontat, în zona protejată nefiind înregistrate pagube.

În ultima săptămână, în intervalul 4 – 11 iunie 2021, din punctele de lansare ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină din cadrul SNACP, au fost lansate un număr de 986 de rachete antigrindină (RAG), pentru protejarea culturilor agricole şi a comunităţilor locale din zonele de intervenţie. Este cel mai mare număr de rachete antigrindină lansate în interval de o săptămână, de la punerea în funcţiune a sistemului, şi reprezintă mai mult de jumătate din consumul de rachete din acest sezon”, a scris ministrul Adrian Oros, sâmbătă dimineaţa, pe pagina sa de Facebook.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*