Cât va costa o doză din vaccinul anti-COVID-19 în Europa

Uniunea Europeană a încheiat un acord care îi permite să plătească mai puţin decât SUA pentru vaccinul împotriva COVID-19. Astfel, conform unui înalt oficial UE implicat în discuţiile cu producătorii vaccinului, blocul comunitar va plăti un preţ mai mic decât cel de 19,50 dolari pentru o doză de vaccin (cât e în SUA). Preţul reflectă şi sprijinul financiar acordat de UE şi de Germania în faza de dezvoltare a vaccinului, informează Agerpres.

Acelaşi oficial, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a precizat că preţul convenit de UE „este mai aproape de 20 de dolari decât de 10 dolari” însă a refuzat să ofere o cifră exactă.

Comisia Europeană a anunţat că a încheiat cu companiile farmaceutice Pfizer şi BioNTech un contract pentru achiziţia a 300 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19.

Conform acordului negociat de Comisia Europeană în numele celor 27 de state membre ale UE, acestea vor putea cumpăra 200 de milioane de doze, cu o opţiune de încă 100 de milioane.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*