Ce să faci pentru a avea bani mereu. Cum poți să îți permiți tot ce îți dorești

Să ai mereu un buget pentru urgențe sau pentru lucrurile de care ai nevoie și nu mai suportă amânare, poate fi o artă, mai ales în contextul actual, în care specialiștii vorbesc de o nouă criză mondială, care va lovi chiar mai puternic decât cea din anii 2008-2009.

Însă, dacă știi ce trebuie să faci, nu vei mai rămâne niciodată fără un cont în care să ai o sumă la care poți apela ori de câte ori vei avea nevoie sau pur și simplu vei dori să îți satisfaci un capriciu.

Iată câteva ”secrete” care te vor ajuta să îți poți cumpăra oricând tot ce îți dorești

  • În prezent, aproape că nu există persoane care să nu aibă credite, carduri de credit sau descoperiri de cont. Oricum s-ar numi împrumuturile tale, dacă îți dorești să le achiți și să ai o singură rată, într-un singur loc, poți apela cu încredere la un credit de refinanțare direct aici, deoarece specialiștii de la Hopcredit.ro te vor ajuta să alegi cea mai bună variantă pentru tine. De asemenea, vor avea grijă să îți dea toate detaliile, pentru a te informa corect și pentru a găsi alături de tine, ceea ce îți dorești atunci când te gândești la un credit.
  • Dacă îți dorești să ai bani oricând, ca să nu mai fie nevoie să tot amâni lucruri de făcut sau de cumpărat până la următorul salariu, este momentul să începi să faci propriile economii. Chiar dacă la început ți se părea aproape imposibil, încearcă să pui o sumă din venitul tău lunar deoparte. Cel mai indicat ar fi să îi transferi într-un alt cont, pentru a fi sigur că atunci când te duci la cumpărături nu vei cheltui și banii pe care ți-ai propus să îi pui deoparte. Poți începe cu aproximativ 10% din veniturile tale, nu vei simți foarte tare lipsa acestora.
  • O altă modalitate de a reuși să economisești bani, este găsirea unui job part-time sau a unei colaborări, astfel vei reuși să îți mărești veniturile lunare și vei reuși să îți pui deoparte niște bani. Chiar dacă îți va părea mai dificil la început, vei observa că, în timp, îți va fi din ce în ce mai ușor, astfel că vei reuși să strângi niște bani.
  • Cumpără responsabil! Dacă în urmă cu ceva timp făceai mereu shopping și îți achiziționai foarte multe lucruri, acum e momentul să te gândești de două ori înainte să cumperi o mulțime de haine care vor sta aruncate într-un colț de șifonier sau foarte multă mâncare. Deși par sume mici, atunci când vei pune pe hârtie, vei realiza ce sume incredibil de mari cheltuiai pe lucruri care nu îți sunt necesare.

Dacă vei ține cont de sfaturile enumerate mai sus vei reuși în câteva luni să aduni o sumă considerabilă, pe care să o poți folosi așa cum îți dorești, atunci când vrei, fără nicio restricție.

Sursă foto: Pexels.com

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*