Patru lucruri puţin ştiute despre regele Carol I. De ce le dădea suveranul doar un deget supuşilor care-i întindeau mâna

Cel mai longeviv domnitor al României şi artizan al independenţei ţării, regele Carol I a fost o personalitate cu inerente calităţi şi defecte, dar mereu un suveran care şi-a luat în serios, poate mult prea serios după aprecierile unora, rolul de conducător

Biografia regelui Carol I (1839-1914), suveranul cu cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti (48 de ani) are numeroase elemente inedite, unele consemnate de mersul istorie, altele de contemporanii săi.

A intrat în ţară deghizat – Alegerea lui Carol I în fruntea României, după exilarea lui Al.I. Cuza, a intervenit într-un moment tensionat al ţării sale natale, Germania, cu Austria. Pentru a nu fi arestat, tânărul viitor monarh (Carol avea doar 27 de ani) a călătorit spre România incognito. Acesta s-a deghizat şi a împrumutat numele de Karl Hettingen, un negustor cu interese comerciale în ţara noastră. A venit cu trenul pe ruta Düsseldorf – Bonn – Freiburg – Zürich – Viena – Budapesta, iar pe 8 mai 1866 pune piciorul pe pământ românesc, la Drobeta Turnu-Severin. De aici a plecat cu trăsura spre Bucureşti, însoţit de Brătianu, trecând prin oraşele Horezu, Râmnicu-Vâlcea, Curtea de Argeş, Câmpulung şi Târgovişte, traseu numit ulterior „Drumul lui Carol“. Pe 10 mai a intrat în Bucureşti, unde este întâmpinat de o mulţime entuziastă să cunoască noul conducător.

Regele Carol I saluta doar cu un deget – O formă de exprimare a distanţei faţă de ceilalţi era salutul regal, pe care suveranul îl făcea întotdeauna doar cu un deget. În „Amintirile politice“ ale ministrului liberal I.G. Duca se menţionează că „Regele Carol I ţinea pe toată lumea la distanţă şi niciodată, pentru nimic, nu s-ar fi coborât de pe înălţimile pe care soarta îl aşezase. Nu saluta decât cu un deget. Când îţi dădea două degete sau mâna întreagă, era o excepţie întotdeauna voită şi cu un anume înţeles. De altminteri acest deget (arătătorul de la mâna dreaptă) juca un rol însemnat în exprimarea întregii sale personalităţi. Cu acest deget, şi numai cu el, accentua frazele sau îşi completa gândirea, încolo avea o sobrietate absolută de gesturi. Cu acest deget mulţumea aclamaţiunilor populare, pe el îl întindea celor ce se apropiau, numai el se înălţa până la chipiu când trupele defilau şi steagurile i se inclinau în faţă. Iar când stătea liniştit, acest deget încovoiat rămânea atârnat de nasturele tunicii sale, neconfundat nici în această atitudine de rezervă, cu restul mâinii inexistente“.

Ştia patru limbi – Carol I ştia germana, franceza şi engleza, iar limba română a învăţat-o în doar un an de zile. Primul jurământ ca domnitor al României (titlu pe care îl va purta până în 14 martie 1881 când este proclamat rege) îl depune în limba franceză. Tot I.G. Duca notează că suveranul „vorbea scandat, cu o greutate vădită de elocuţiune, cu accent străin în franţuzeşte, un amestec de accent german şi englez în româneşte, cu un accent atât de pronunţat, încât adesea nici nu-l puteai pricepe şi totuşi ştia foarte bine şi limba franceză şi cea română. În nemţeşte, dificultatea de elocuţiune dispărea cu totul; îmi aduc aminte că l-am auzit la un banchet rostind un toast în limba germană, şi era aproape elocvent“.

Era rece, calculat, meticulos şi punctual – Regele Carol I a fost descris de contemporanii şi de soţia sa ca o persoană rece, preocupat permanent, aproape excesiv, de datoria sa de rege. Comportamentul este descris cel mai bine de regina Elisabeta care spunea despre Carol că este „o persoană care îşi poartă coroana şi în somn”. De asemenea, era un exemplu de meticulozitate germană şi punctualitate. Pentru nimic în lume nu ar fi intrat la deschiderea Parlamentului în sala de şedinţă la 12 şi un minut. Când suna 12, el şi intra pe poartă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*