Craiova. Masca devine obligatorie în spațiile deschise. Se închid școlile, restaurantele și alte instituții

Potriit hotărârii adoptate luni în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, se aplică următoarele măsuri pentru localitățile Craiova și Cârcea, după ce rata de infectare a depășit 3 la mia de locuitori:

“a) se instituie obligația de purtare a măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în toate spațiile publice deschise;

b) este interzisă organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte;

c) este interzisă organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale;

d) este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor;

e) activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare se poate desfășura doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

f) este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc; restricția nu se aplică în cazul agențiilor Companiei Naționale “Loteria Română” S.A. și a agențiilor de pariuri sportive”

Măsurile se vor aplica din data de 20 octombrie, ora 00.00 şi sunt valabile până la data de 02 noiembrie.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*