Cum putem evita durerile de spate atunci când muncim de acasă

În vreme ce milioane de oameni muncesc de acasă în această perioadă și își fac datoria de la distanță, este posibil ca birourile improvizate să nu fie adecvate iar durerile să apară.  

Ridică-te și mișcă-te!

Corpul nostru are nevoie de mișcare. Chiar dacă ai cea mai corectă poziție timp de opt ore, tot te vei resimți, iar, în cele din urmă, pot să apară dureri.

Este important să variem. Poți amenaja biroul astfel încât să stai în picioare. Petreci jumătate din timp stând pe scaun și jumate în picioare. Dar ai grijă când stai în picioare să nu dezvolți un obicei în care pui toată greutatea pe una dintre extremitățile superioare, sprijinindu-te de masă.

Dacă stai la birou, capul, umerii și gâtul nu sunt în poziția ideală. Poți folosi câteva cărți. Este ideal să ridici puțin acel laptop, astfel încât ecranul să fie aliniat cu privirea. Situația ideală ar fi să conectezi o tastatură externă și un mouse, pentru a fi într-o poziție optimă, cu laptopul ridicat pe ceva.

Rularea unui prosop mic pe care îl puteți pune în partea inferioară a spatelui vă va forța partea lombară să stea într-o poziție bună și să nu vă permită să stați pe osul coccigian.

Puteți să faceți o plimbare la ora mesei și să includeți micile activități de mișcare din timpul zilei.

Dacă acele mici dureri de spate nu dispar după ce faceți toate astea, sunt mulți fizioterapeuți care oferă servicii virtuale în această perioadă și puteți beneficia foarte mult de pe urma acestora, a declarat, pentru BBC, Alishah Merchant, un fizioterapeut din Canada.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*