Cutremur pe piața media: Dispare Realitatea TV

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a discutat în şedinţa de marţi cererea de prelungire a valabilității licenței audiovizuale Realitatea TV, votul membrilor autorităţii audiovizuale stabilind că legea nu permite continuarea activităţii postului.

Potrivit documentelor depuse de Realitatea Media la dosarul de la CNA, compania înregistra restanţe fiscale de peste 10 milioane de lei iar planul de reorganizare al societăţii era infirmat.

Societatea mai deţine şi licenţele Realitatea FM Bucureşti satelit, Realitatea FM terestru, Realitatea FM Cluj Napoca satelit Sulina terestru, Galaţi-Brăila. Reprezentanţii companiei au cerut să fie judecată situaţia în ansamblu.

Consiliul a avut pe ordinea de zi o informare privind cererea nr. 11068/18.10.2019 formulată de S.C. Realitatea Media SA în vederea prelungirii valabilității licenței audiovizuale Realitatea TV din București.

Reprezentanţii postului au susţinut că datoriile sunt suspendate pe perioada insolvenţei, răspunzând unei întrebări adresate de Răsvan Popescu, din partea CNA. Consiliul a constatat şi faptul că nu există o decizie a instanţei sau a autorităţii fiscale care să arate acest lucru. “Datoriile erau iniţia 23 de milioane, acum sunt 10”, a pledat reprezentantul Realitatea TV.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*