Dialog cu Preacuvioasa Maica Stareţă MARINA GLIGOR Stavrofora, la slujba Sfintei Liturghii din altarul de vară de la Mănăstirea «SFÂNTA TREIME», Strâmba-Jiu!

,, Ceea ce lăsăm urmaşilor este semnul inconfundabil al trecerii noastre prin această lume”!

-Rep. Doamne-ajută, Preacuvioasă Maică Stareţă! Aş dori să avem un scurt dialog, în această primă slujbă în aer liber, din Duminica a 5-a de la Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului, pentru ca lumea să ştie că sunteţi bine şi că îi aşteptaţi pe credincioşi cu aceeaşi dragoste duhovnicească şi cu acelaşi zâmbet izvorât din adâncul sufletului, chiar dacă pare un zâmbet puţin mai îngândurat!

-M.G. Mulţumesc mult, domnule profesor, pentru prezenţa dumneavoastră la mănăstire şi pot să vă spun că într-o asemenea zi însorită şi caldă, am puterea şi credinţa să înalţ Slavă Lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei Maicii Sale, sub acoperământul căreia păstorim această sfântă mănăstire!

,,Doar cu ajutorul Lui Dumnezeu, ne facem părtaşi la viaţa cea veşnică din Împărăţia Cerului”!

-Rep. Cum o duceţi cu sănătatea, pentru că aş dori să se ştie că Dumnezeu vă dă puterea să treceţi peste momentele de încercare!

-M.G. Nu vreau să scrieţi prea mult despre mine, pentru că nu vreau să-l supăr pe Înaltul! Mai mult să scrieţi despre soborul de maici din această mănăstire, pentru că lor le datorez bucuria de a fi astăzi la Sfânta Liturghie!

-Rep. Care sunt grijile care vă frământă pentru bunul mers al treburilor la mănăstire?

-M.G. Mă preocupă faptul că avem nevoie de materiale pentru a finaliza ceea ce am început la construcţia de pe partea stângă, vedeţi, acolo, de cum intraţi la mănăstire, iar în acest sens, aş avea nevoie de un sprijin, aşa cum a fost cel al Domnului Ioan Grecu, atunci când s-a ridicat biserica de parohie de acolo din vârful dealului de la Strâmba-Jiu!

-Rep. Am înţeles de la cineva, că acest domn, Ioan Grecu, a devenit, dintr-un om obişnuit şi cu preocupări în meseria sa de specialist în domeniul mineritului, un mare sprijinitor al sfintelor lăcaşe de cult din această zonă!

-M.G. Da, domnule profesor, vreau să vă spun că asemeni Apostolului Pavel, acest domn Grecu a devenit un slujitor neabătut al credinţei dreptmăritoare, cum vă place dumneavoastră să spuneţi, pentru că dânsul a fost cel care a susţinut cu ardoare ca biserica aceea de tip maramureşean să fie ridicată în vârful dealului, ca să fie văzută de toată lumea, lucru pe care l-a împărtăşit cu deplină convingere şi vrednicul de pomenire, ÎPS Nestor Vornicescu!

-Rep. Aş dori să-l cunosc şi eu pe acest domn Grecu, să purtăm un dialog, pentru că acum locuieşte la Constanţa, din câte mi-a spus Preacucernicul Părinte Paroh, Stavrofor, Antonie Făinişi!

-M.G. Da, Părintele Antonie Făinişi, vă poate da telefonul domnului Ioan Grecu şi puteţi intra în dialog cu acest om destoinic şi generos!

-Rep. Iar, pentru că suntem la capitolul evocării prietenilor acestei mănăstiri, poate şi al oamenilor care vă apreciază nespus de mult, doresc să vă spun că domnul Irinel AVRAM, un tânăr matur de la Ziarul ,,Gorjeanul”, un om foarte credincios pe care l-aţi ajutat şi l-aţi sfătuit în toate cele bune, m-a întrebat cum vă simţiţi acum, pentru că luni, 18 mai 2020 a împlinit  41 de ani şi a fost ziua sa de naştere!

-M.G. Îi doresc un sincer ,,La MULŢI ANI”, domnului Irinel Avram şi Dumnezeu să-l ocrotească şi să-l ajute în tot ceea ce face! Îl aştept cu dragoste la noi la mănăstire, ca să stăm de vorbă şi să-mi povestească noutăţi din activitatea şi din viaţa domniei sale!

-Rep. Cu ce gânduri priviţi la ziua de mâine, chiar dacă va fi mai înnorată şi cu stropi de ploaie, după cum se prognozează?

-M.G. Domnule profesor, stropii de ploaie sunt semnul belşugului şi al Bunăvoinţei Lui Dumnezeu, iar pentru mine, ziua de mâine, la modul general vorbind, înseamnă dăruire şi multă hotărâre de a merge mai departe şi de a face ca mănăstirea aceasta să fie mai frumoasă şi mai primitoare! Ceea ce lăsăm urmaşilor este semnul inconfundabil al trecerii noastre prin această lume! Ne rugăm la Bunul Dumnezeu ca să fie bine, să ne vindece de orice boală, pentru că noi, oamenii, doar cu ajutorul Lui Dumnezeu ne facem părtaşi la viaţa cea veşnică din Împărăţia Cerului!

-Rep. Maică Stareţă, MARINA GLIGOR Stavrofora, vă mulţumesc mult pentru primirea deosebită pe care mi-aţi prilejuit-o astăzi! Pentru mine, sunteţi personalitatea emblematică a vieţii monahale din Gorj, un spirit de o aleasă cultură teologică şi profund umană, care mereu străluceşte prin credinţa deosebită şi prin viaţa demnă de un adevărat mărturisitor şi slujitor al Bunului Dumnezeu!

Prof.dr. Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*