Dialog exclusiv despre fake news cu prof.univ.dr. Alina Bârgăoanu: „Nu putem cultiva gândirea critică fără să cultivăm lectura, gustul pentru nuanță, detaliu și profunzime”

Alina Bârgăoanu este profesor universitar doctor, decan al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, rector al SNSPA în perioada 2012 – 2014; expert în cadrul grupului la nivel înalt pentru combaterea ştirilor false (Comisia Europeană).

Este președinte al Institutului European din România; autor, coautor și editor al mai multor cărţi de specialitate, dintre care menţionăm selectiv:

  • #FAKENEWS. Noua cursă a înarmării” (2018, autor);
  • Why Europe? Narratives and Counter-narratives of European Integration (2017, coautor);
  • Examenul Schengen. În căutarea sferei publice europene (2011, autor);
  • Fondurile europene. Strategii de promovare şi utilizare (2009, autor);
  • Tirania actualităţii. O introducere în istoria şi teoria ştirilor (2006, autor).

Am discutat cu doamna Alina Bârgăoanu despre problemele societății românești, despre fake news și dezinformare, influența actorilor ruși în mediul digital și posibilitatea implementării unor cursuri de gândire critică în școlile românești.

Rep. Care sunt principalele probleme cu care se confruntă societatea românească actuală și cum ar putea fi acestea soluționate?

A.B. Cred că una dintre principalele probleme ale României în acest moment este coeziunea; am în vedere atât coeziunea măsurată prin indicatori socio-economici, cât și coeziunea socială, așa cum se manifestă la nivelul opiniei publice, al aspirațiilor, al experiențelor, al universului de viață împărtășit; de fapt, toată literatura de specialitate arată că, în cele din urmă, oamenii care trăiesc la fel gândesc la fel, iar nivelurile diferite de trai prilejuiesc apariția sentimentelor de superioritate, respectiv inferioritate.

În acest moment, sunt afiliată Centrului de Studii Europene de la Universitatea Havard, cu tema de cercetare „Decalajul Est-Vest în Uniunea Europeană”. Cred că noi suntem una dintre țările din Europa Centrală și de Est unde acest decalaj cu mare potențial perturbator se manifestă și în interiorul țării, nu numai în raportul cu „Vestul” Europei.

Am atins acest subiect al coeziunii și în capitolul de concluzii al cărții „#FAKENEWS. Noua cursă a înarmării”. Am atras atenția acolo asupra faptului că ne preocupă, pe bună dreptate, slaba infrastructură fizică; cred că ne-ar putea preocupa în egală măsură lipsa infrastructurii de idei, de trăiri și experiențe, infrastructura invizibilă care să țină societatea laolaltă.

Rep. Fake news a devenit în scurt timp un concept „magic”, folosit adesea nediferențiat și tradus în limba română prin sintagma „știri false”. La ce face de fapt trimitere acest concept în noile teorii ale comunicării?

A.B. Aveți dreptate, termenul „fake news” a devenit un termen umbrelă, sub care fiecare pune ce vrea, din care fiecare înțelege ce vrea. În cartea pe care am invocat-o deja, am lăsat termenul în engleză, motivând că traducerea în limba română, „știri false” mi se pare puțin inspirată. Dacă, totuși, ar fi să încerc o traducere în limba română, aș propune ca variante „știri verosimile”, „știri plauzible”, „știri contrafăcute”.

Teoriile comunicării încă nu au avut timp să propună explicații cuprinzătoare pentru acest fenomen, există câteva încercări remarcabile de a-l fixa și de a-l trata din punct de vedere conceptual și empiric. Se articulează un tip de consens potrivit căruia originea fenomenului despre care vorbim, încadrat fenomenelor mai largi de dezordine informațională, haos informational, își are originea în mediul online, este intrinsec legat de apariția și explozia platformelor digitale, de altoritmizarea și platformizarea ecosistemului informational.

Dacă observați, titlul cărții mele nu este „Fake news”, ci „#FAKENEWS”; hashtag-ul este mai mult decât o modalitate vizuală de a atrage atenția asupra titlului, sugerează tocmai ideea că fake news sunt legate de online, de digital; amplificarea tehnologică.

Rep. Cine stabilește ce și cât este „adevărat”, respectiv „fals” dintr-o știre? Mi se pare o limită epistemologică importantă la care susținătorii paradigmei „fake news” nu au putut oferi, din câte știu, o explicație satisfăcătoare.

A.B. Dacă discuția despre fake news, mai precis, despre dezordinea informațională, haosul informational, malformațiile actualului ecosistem de comunicare și informare începe prin pretenția de a trasa această distincție clară între adevăr și fals, sunt șanse mari ca totul să se blocheze; este un non-starter, cum se spune în vocabularul negocierilor.

Această pretenție, că de o parte avem adevărul și de o parte minciuna, de o parte binele, de alta răul, este una arogantă, binară, polarizantă, hrănește tocmai post-adevărul și reacția în sens opus. Și mă refer aici nu doar la domeniul comunicării, ci al politicii în general, al spațiului public și intelectual. Revenind la fake news, conceptualizările și cercetările mai așezate evită această capcană a „monopolului asupra adevărului” și studiază fenomenul dezinformării digitale nu din punctul de vedere al conținutului, ci din punctul de vedere al amplificării tehnologice, al modalității prin care conținutul digital circulă, este amplificat și receptat în noul ecosistem de informare.

Rep. Ce este dezinformarea? Cum ne putem feri de aceasta?

A.B. Nu este o întrebare la care să pot răspunde într-un interviu, sunt rafturi de biblioteci pe acest subiect pe care nu am reușit să le parcurg, nici măcar într-o proporție satisfăcătoare. Lucrurile pe care le pot spune despre fenomenul dezinformării digitale, a dezinformării 2.0 (termenul pe care l-am propus ca alternativă la cel de „fake news” sunt următoarele:

  • dezinformarea 2.0 este amplificată de comportamentul nostru pe platformele digitale (fiecare like, fiecare distribuire, fiecare reacție contribuie la amplificarea conținutului digital, fals, adevărat sau orice dozaj între aceste două extreme);
  • există, pe de altă parte, și modalități artificiale de amplificare: conturi contrafăcute, troli, boți, amplificare pe baza algoritmilor și a big data.

Principala problemă legată de această amplificare (organică sau artificială) este faptul că mizează pe o eroare de judecată umană: popularitatea, vizibilitatea sunt luate drept indicii de adevăr, de dreptate. Este un mecanism congnitiv imperfect care nu este creat de platformele digitale, dar este cu siguranță exacerbat de acestea. Sunt exacerbate deoarece, în mediul online, orice indiciu de popularitate, de vizibilitate este preluat ca atare și de către algoritmii din spate, de motoarele de căutare; mai simplu spus, în mediul online, ești popular deoarece ești popular, ai vizibilitate deoarece ai vizibilitate.

Rep. Cum interpretați legătura dintre dezinformare, fake news și Federația Rusă, variabile frecvent corelate în discursul public național și internațional?

A.B. Am scris despre subiectul interferenței actorilor ruși în diverse spații digitale (SUA, dar nu numai) încă de la începutul anului 2018, imediat după ce rechizitoriul procurorului Mueller a fost dat publicității. Am dedicat acestui subiect și un capitol de sine stătător în cartea #FAKENEWS, cu trimiteri suficient de explicite la ce se întâmplă și în jurul nostru. Așa încât nu cred că aș putea fi acuzată că nu mă preocupă îndeajuns subiectul.

În același timp, transformarea acestei interferențe într-o adevărată obsesie, în explicație unilaterală pentru ce se întâmplă, în SUA și în alte părți – mi se pare o dovadă de slăbiciune intelectuală în primul rând. Ce am reținut eu din rețeta acestei interferențe – așa cum a fost ea expusă public până în aces moment – este că ea mizează pe identificarea și amplificarea surselor de conflict, de dezbinare, dintr-o societate pentru a crea cruciade, linșaje digitale, panici emoționale și indignări morale. Cu alte cuvinte, conturile fabricate, în spatele cărora se află troli de o proveniență sau alta (vedeți că acum se dezbate foarte mult în spațiul american despre acțiunile concertate de dezinformare venite din partea chineză, peste ceva timp, cine știe de ce filiere vom vorbi) „pun paie pe focul care trebuie”.

Rep. Cum vedeți întroducerea unor cursuri de „Mass-media și gândire critică” în școli?  

A.B. Mi se pare o idee bună, cu condiția să fie chiar cursuri de „gândire critică”. Eu aș spune că este vorba despre „gândire logică” sau gândire pur și simplu; nu o altă modalitate prin care le transmitem copiilor și adolescenților lozinci, idei prefabricate, semidigerate, formulate de pe poziția „adevărului absolut”, a „dreptății absolute”. Cred că este o realitate faptul că tinerii nu citesc ziare, nu sunt interesați de știri, de anailze mai aprofundate, nu citesc texte scrise, în general. Nu văd cum putem cultiva gândirea critică fără să cultivăm lectura, gustul pentru nuanță, pentru detaliu și pentru profunzime.

Iar problemele legate de polarizare, dezbinare, gândire (critică), dezinformare, cultura dialogului ar trebui gândite pornind de la vârful societății, de la leadership-ul politic și intelectual al unei societăți. Coeziunea, coerența, gândirea critică, contactul cu realitatea, cu marile tendințe actuale (nu cu ce avem noi în cap că este realitatea sau ne spun alții) de acolo cred că ar trebui să înceapă.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*