DNA a clasat dosarul EADS privind contractul de 750 de milioane de euro pentru securizarea frontierelor

Procurorii DNA au clasat dosarul EADS, în care au fost efectuate cercetări în legătură cu posibile fapte de corupție săvârșite la încheierea contractului de 750 milioane euro privind securizarea frontierelor, informează Agerpres.
„La data de 5 noiembrie 2018, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, au dispus clasarea dosarului penal la care faceți referire (EADS – n.r.), conform art. 16 alin 1, lit. b (fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege) și c (nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea) din Codul de procedură penală”, se arată într-un răspuns al DNA transmis Agerpres.
Astfel, anunță Agerpres, DNA susține că, în urma cercetărilor, nu au reieșit probe privind săvârșirea unor fapte de corupție în dosarul EADS, fiind invocată și o decizie a Curții Constituționale privind abuzul în serviciu.
„Considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază faptul că în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au reieșit probe din care să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele pretins a fi săvârșite întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunilor de corupție și asimilate celor de corupție reținute cu ocazia începerii urmăririi penale față de faptă (in rem). De asemenea, nu au fost constatate încălcări ale dispozițiilor legislației primare (având în vedere dispozițiile Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale) în ceea ce privește procedura de încheiere a contractelor privind realizarea studiului de fezabilitate și realizarea sistemului integrat privind frontiera de stat a României”, explică DNA.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*