Dumnezeu Cel Înviat, îi cheamă la mântuire pe toţi oamenii, pentru ca ei să dobândească viaţa cea veşnică!

În Duminica a 5-a după Paşti (a Samarinencei); Ap. Fapte 11, 19-30; Ev. Ioan 4, 5-42, la vremea începutului relaxării restricţiilor invocate prin motive de-a dreptul hilare  puse pe seama pandemiei «virusului încornorat», în «ping-pongul» căruia se derulează afaceri dubuioase şi prin care se încearcă prostirea cu minciună a oamenilor la scară planetară, iată că avem o Pericopă Evanghelică a desluşirii canoanelor credinţei dreptmăritoare, a depăşirii păcatului pandemic prin care le este inoculată oamenilor frica de moarte, dar, mai presus de toate, ne este adresat mesajul chemării la dobândirea vieţii veşnice, o pildă care ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos dăruieşte lumii acesteia, copleşite de povara neascultării, acel har mântuitor numit «apa cea vie» a credinţei şi a mântuirii, prin revelarea unor adevăruri primordiale cu o semnificaţie profundă pentru viaţa noastră, mai ales atunci când constatăm că dialogul cu Mântuitorul îi schimbă viaţa femeii samarinence, pentru că puterea dumnezeiască este capabilă să schimbe mentalităţile ostile din mintea oamenilor în atitudini paşnice şi de convieţuire liniştită, prin ceea ce se arată a fi schimbarea vieţii omului păcătos într-o viaţă duhovnicească smerită, pentru că Dumnezeu îi cheamă la mântuire şi îi îndeamnă să creadă în El, pe toţi oamenii din lumea aceasta, indiferent de credinţa religioasă şi de etnie, pentru ca ei să dobândească viaţa cea veşnică!

«Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei apă, de la mine, care sunt femeie samarineancă»?

În Duminica a 5-a după Sfintele Paşti, Sf. Ev. Ioan relatează cu amănunte că Mântuitorul Iisus Hristos, însoţit de Sfinţii Apostoli, a venit la Cetatea Samariei numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său, şi era acolo fântâna lui lacov. Iar Iisus Dumnezeu, ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână, când era la al şaselea ceas. Acolo a venit o femeie din Samaria ca să scoată apă (loan 4, 5-7), deci, era miezul zilei, la ora 12, 00 la prânz. La acea oră, spune tradiţia, că Adam a păcătuit şi tot la acea oră a fost şi răstignirea Domnului, deci, era o oră important! Merită să urmărim dialogul dintre Iisus Hristos şi această femeie păcătoasă, cum a început discuţia, cum şi unde a direcţionat-o şi unde a ajuns dialogul, pentru că la început, pentru a-Şi atinge scopul, Domnul i-a vorbit despre apa naturală, ceea ce se potrivea cu situaţia respectivă, deoarece femeia venise să scoată apă. ,,Dă-Mi să beau”, i-a spus Domnul (loan 4, 7), iar, încet-încet, de la subiectul apei a deviat discuţia către cele duhovniceşti, fără vreo referire la păcatele femeii. Deci, Mântuitorul i-a zis femeii: ,,Tot cel ce va bea din apa aceasta iarăşi va înseta. Dar cel ce va bea din apa pe care Eu i-o voi da, nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face într-însul izvor de apă dătătoare de viaţă veşnică (loan 4,13-14). Samarineanca a răspuns: «Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să vin aici să scot» (loan 4,15). Apoi a continuat: «Ştim că va veni Mesia, Care se cheamă Hristos. Când va veni El, pe toate ni le va spune», I-a zis la un moment dat femeia (loan 4, 25). Iar Iisus i-a răspuns: ,,Eu sunt, Cel Care-ţi grăieşte (loan 4, 26). Iată, era prima dată când Hristos îşi descoperea direct identitatea, şi Şi-a descoperit-o unei femei adultere! Iar femeia şi-a lăsat găleata, a uitat până şi de apă şi s-a dus în cetate şi le-a zis oamenilor: «Veniţi să vedeţi un om care mi le-a spus pe toate câte le-am făcut. Nu cumva, Acesta este Hristosul»? (loan 4, 28-29). Şi în timp ce primise de la Hristos încredinţarea că este Mesia, aceasta a zis lumii: «Poate este Mesia»! Dacă le-ar fi zis: L-am găsit pe Mesia!, probabil nimeni n-ar fi crezut-o, deoarece era cunoscută ca adulteră.  Deci, i-a pus pe toţi într-o frământare, aşa încât să ajungă singuri, să vină singuri să cerceteze. Şi a reuşit, pentru că mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, chiar pe temeiul cuvântului femeii (loan 4, 39). «Invăţătorule, mănâncă», I-au spus ucenicii (loan 4, 31), care fuseseră în cetate pentru a cumpăra mâncare. Ceea ce înseamnă că învăţătorul lor era flămând. ,,Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi”, (loan 4, 32), a spus Domnul. «Nu cumva I-a adus cineva de mâncare?», se întrebau între ei ucenicii. ,,Mâncarea Mea este să fac voia Tatălui, voia Celui ce M-a trimis, şi să-I împlinesc lucrarea” (Ioan 4, 34), iar lucrarea Lui era să mântuiască lumea. I-a spus-o chiar El Însuşi lui Nicodim. Că Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr-Însul (Ioan 3,17). ,,Dacă Mă iubeşti, paşte oile Mele”, i-a zis lui Petru (Ioan 21,15-17). Observaţia la care putem ajunge este aceea că dragostea noastră faţă de Hristos o exprimăm atunci când ne îngrijim de mântuirea oilor Sale cuvântătoare, începând cu propria mântuire. Este darul cel mai mare pe care I-l putem face, deoarece mântuirea noastră este dorinţa Sa vie şi de aceea, El S-a Răstignit pe Cruce, ca noi să lucrăm cu frică şi cu cutremur mântuirea noastră şi a aproapelui nostru, bucurându-L pe Hristos cel răstignit. Noi, cei de astăzi şi cei din viitor, vom considera că femeia samarineancă, poate nu interpreta în mod corect conceptul de «apă vie», până când nu recunoaște identitatea persoanei cu care ea vorbește lângă fântână. Deci, avem în Sfintele Evanghelii, niveluri diferite de înțelegere a Domnului Iisus Hristos. Cineva Îl poate percepe la un nivel superficial, dar apoi poate trece, în urma unui dialog sau în urma credinței, la un nivel superior de înțelegere a Domnului! La început, femeia samarineancă Îl vede pe Iisus doar ca iudeu, apoi ca un profet, dar treptat, în urma dialogului, aceasta Îl poate vedea pe Iisus ca pe Hristosul Dumnezeu! Înainte de a primi acest dar al vederii deosebite, femeia samarineancă trebuia să-L identifice pe Iisus Hristos, nu doar ca pe un evreu însetat, ci ca pe Mesia Însuşi, trimisul Lui Dumnezeu. În final, femeia samarineancă vrea să-I dea apă, dar, Mântuitorul, în schimb, îi dă iertarea păcatelor și mântuirea. În acest fel, trebuie să înţelegem că în biserică venim ca la o fântână, ca să-I scoatem Lui Hristos puțină apă, fiind El însetat de mântuirea noastră, iar El să ne dă iertarea și «apa cea vie» a credinţei mântuitoare, un lucru pe care nu l-au înţeles fariseii zilelor noastre, atunci când le-au interzis oamenilor intrarea în biserică la ceasul Învierii Domnului, pentru că întotdeauna, Dumnezeu Cel Înviat, îi cheamă la mântuire pe toţi oamenii, pentru ca ei să dobândească viaţa cea veşnică!

«Doamne, văd că Tu eşti profet»!

În loc de concluzie, să facem precizarea că femeia samarineancă nu pune accent pe rânduiala Lui Dumnezeu în ceea ce privește căsătoria, pentru aceasta, Mântuitorul vrea să-i descopere că situația matrimonială e punctul ei slab. ,,Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău şi vino aici” (Ioan 5,16), i-a zis Hristos samarinencei. «Nu am bărbat», I-a răspuns aceasta (Ioan 5,17). Iisus i-a răspuns: ,,Bine ai spus că n-ai bărbat, că cinci bărbaţi ai avut, iar cel pe care-l ai acum nu-ţi este soţ. Aceasta, adevărat ai spus-o (Ioan 4, 17-18), iar femeia samarineancă I-a spus: «Doamne, văd că Tu eşti profet»! (Ioan 4,19). Hristos ar fi putut să-i descopere oricărui om tainele sale, pentru că nimeni nu putea să se ascundă de El. Nici acum şi niciodată, nu poate nimeni acest lucru! Domnul avea Darul să profeţească viitorul fiecăruia, aşa cum a profeţit şi viitorul Său. Ştia de la început că ai Săi, iudeii, îl vor respinge ca Dumnezeu, în timp ce străinii, neamurile, îl vor primi. Le-a spus-o de la început (Matei 8, 11; 22, 2; Luca 14, 16). A profeţit şi distrugerea templului din Ierusalim (v. Matei 24, 2), chiar şi pe cea a cetăţii Ierusalimului (v. Luca 19, 43). De aceea, am zice pe limba noastră că Hristos Domnul era un «vizionar», iar samarineanca adulteră a tăiat «lanţul» păcatelor şi s-a lipit de Hristos, iar în acest fel, L-a cunoscut! Să facem şi noi la fel, să ne lepădăm de păcate şi atunci Îl vom cunoaşte pe Hristos, vom preţui cu mult mai mult cuvintele Sale, viaţa Sa, şi ne va dărui viaţă veşnică! Să-L avem, deci, pe Iisus Hristos ca îndrumător al vieţii noastre, mai ales ca model de purtare faţă de cei păcătoşi, pentru a ajunge şi aceştia la pocăinţă şi pentru a afla şi noi milă de la Atotmilostivul Dumnezeu. De fapt, când vorbim despre profunzimile duhovni­ceşti, ni le reprezentăm pe verticală, adică între polii sus-jos, dar, există şi o dimensiune orizontală a profunzimii, iar pe aceasta ne-o oferă Pericopa Evanghelică a Duminicii acesteia. Să nu ne fie ruşine dacă Hristos ne descoperă păcatele noastre! Dimpotrivă, să aşteptăm aceasta! În Biserică venim şi Hristos ne vorbeşte prin Evanghelie, iar, când ne vorbeşte Hristos, El ne descoperă păcatele noastre! Totdeauna, să ne bucurăm de aceasta şi dacă simţim că Hristos ne-a descoperit păcatele noastre din copilărie, din tinereţe, din familie, din toată vremea, să mergem la ai noştri şi să le spunem: M-am întâlnit cu Hristos Care mi-a spus păcatele mele! Să nu ne întristăm, să nu ne amărâm, să nu ne închidem în noi înşine, renunţând a mai merge la biserică! Poate că acesta este un mesaj ultim şi înalt al Evangheliei Duminicii Samarinencei. Să ne întoarcem fiecare acasă, vestind ca şi samarinenilor de odinioară, că ne-am întâlnit cu Cineva care ne-a spus păcatele noastre, iar atunci, mulţi din jurul nostru se vor mântui. Această Duminică, a Samarinencei, este una din cele mai frumoase, pentru că este una din cele mai adânci în ceea ce priveşte învăţătura noastră de credinţă, un moment dintre cele mai dramatice, mai frumoase şi mai pline de învăţăminte, ca noi să înţelegem că Dumnezeu Cel Înviat, îi cheamă la mântuire pe toţi oamenii, pentru ca ei să dobândească viaţa cea veşnică!

                                                                                  Prof. Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*