Dumnezeu ne arată că nimic pe lume nu-i mai de mirare şi nu preţuieşte mai mult decât credinţa sfântă a unui om!   

În Duminica a 4-a după Rusalii, Ap. Romani 6, 18-23; Ev. Matei 8, 5-13 (Vindecarea slugii sutaşului), la Dumnezeiasca şi Sfânta Liturghie, fiecare avem prilejul să constatăm faptul că noi, oamenii, nu ne mântuim numai pentru că suntem creştini declaraţi care admitem şi susţinem aceasta în limbaj intelectual, deoarece Bunul Dumnezeu vrea altceva şi face o înfricoşată răsturnare, când spune: „Luaţi aminte, voi, credincioşii, care credeţi că sunteţi deja mântuiţi, «fiii împărăţiei», sunteţi deja în afară, deoarece am aflat în altă parte credinţă mai adâncă şi mai adevărată şi voi aduna oameni de la Răsărit şi de la Apus”, pe aceia pe care nici nu ni-i închipuim de multe ori şi nici nu ne aşteptăm, pentru că nu se mântuieşte acela care are siguranţa, nădejdea în el însuşi sau în puterea lui omenească, ci, acela care are o credinţă adâncă în Dumnezeu! Punctele «tari» ale credinţei adânci, profunde, nu sunt fanatismul de a susţine drepturile credinţei tale sau ale altei credinţe, ci altceva, ca să putem aprecia, după cum vedem, felul de a fi al sutaşului, al cetăţeanului roman, al celui nobil în credinţă, al soldatului care se exprimă prin evlavie, care cere de la Domnul să-l facă bine pe slujitorul său, ca şi cum ar fi copilul său, care are o raportare rugătoare la viaţa slujitorului său, mai ales că el crede că se sprijină toate pe Harul Lui Dumnezeu. În mod firesc, dacă dorim să ne mântuim, să încercăm să intuim şi care ar fi atitudinea Mântuitorului faţă de aceste probleme, pentru că sunt multe păcate în lume, multe boli, aşa cum este şi pandemia COVID-19, dar toate pot fi cuprinse sub numele generic al anormalităţii! Pentru aceasta, Mântuitorul Hristos a venit în lume, ca să ne izbăvească de anormalitate, sub toate formele ei, a venit să ne ajute să fim oameni normali, sănătoşi fizic, dar mai ales psihic, sufleteşte, deoarece normal este omul care vieţuieşte conform legilor firii date de Dumnezeu şi ori de câte ori simţim că suntem ameninţaţi, noi sau cineva din casa noastră, de vreuna dintre bolile anormalităţii, să alergăm la Mântuitorul Iisus Hristos, aşa cum ne-a dat exemplu sutaşul din Evanghelie, să mergem la Sfânta Biserică, spre a nu lăsa loc dilemelor, nici a lua vreodată, anormalul drept un caz normal, mai ales că Dumnezeu ne arată că nimic pe lume nu-i mai de mirare şi nu preţuieşte mai mult decât credinţa sfântă a unui om!

«Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea»!

Ca urmare, în Duminica a 4-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie se citeşte Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, cap. 8, vers. 5-13, în care se relatează despre vindecarea slugii sutaşului prin textul următor: «În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela» (Matei 8, 5-13). Dintru început, să remarcăm faptul că sutaşul roman a cerut de la Hristos ca să-l tămăduiască pe slujitorul său, care era ţintuit la pat (v. Matei 8, 5-13), iar Domnul i-a zis să vină în casa lui ca să-l vindece. Dar, sutaşul, din smerenie, socotind că nu este vrednic să intre Hristos în casa lui, i-a cerut să spună de departe ca să se tămăduiască sluga sa. Indubitabil, acest lucru ne face o deosebită impresie prin faptul că la sfârşit Domnul, arătând marea credinţă a sutaşului – în opoziţie cu oamenii religioşi ai acelei epoci, ca şi cei ai zileleor noastre, va spune: „La sfârşit Dumnezeu îi va aduna de la Răsărit şi de la Apus pe oamenii care au gând bun, care au o dispoziţie bună, care au credinţă şi nu pe aceia care se consideră «fiii împărăţiei»”, mai ales că aceasta înseamnă că, independent de ceea ce zicem noi şi ceea ce susţinem prin modul cum apreciem şi fundamentăm mântuirea fiecărui om, în cele din urmă altul este criteriul Bunului Dumnezeu! O învățătură pe care noi o putem lua din Evanghelia Dumnicii a 4-a după Pogorârea Sfântului Duh este şi cea privitoare la Sfânta Împărtășanie, pentru că la un moment dat, sutașul îi spune lui Iisus Hristos: «Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu…», iar acest sutaş se simțea nevrednic ca Iisus Hristos să intre sub acoperișul casei sale, chiar dacă noi, creștinii ortodocși, credem, după spusele lui Iisus Hristos, că pâinea și vinul sfințite de preot la Sfânta Liturghie sunt trupul și sângele Lui. Pentru că Sf. Ap. Pavel zice: «Oricine va mânca pâinea sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi față de trupul și sângele Domnului», iar, în consecinţă, să luăm aminte la smerenia sutașului care se socotea nevrednic de a-L primi pe Iisus sub acoperișul casei sale. Mulţi dintre noi, poate că vedem doar pâinea și vinul, dar, credința noastră trebuie să ne convingă că este trupul și sângele Domnului, așa cum apostolii l-au văzut pe Iisus un om, dar l-au mărturisit ca pe un Dumnezeu! De altfel, dacă noi am vedea în Sfântul Potir carne și sânge, cine ar mai avea curajul să se împărtășească? Toate acestea, ni le-a lăsat în acest fel Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, cunoscând slăbiciunea firii omenești, mai ales că ateii şi ereticii spun că pâinea și vinul, doar simbolizează trupul și sângele Domnului, pe când noi, creștinii, credem că pâinea și vinul sunt Însuși Trupul și sângele Domnului, după cum El însuși ne-a spus: ,,Luați, mâncați, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor” și ,,Beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu, care pentru voi și pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor”, după care a concluzionat: ,,Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea”, ceea ce înseamnă că în această pildă, trebuie să vedem împlinirea cuvintelor sfinte: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga” (Matei 6,33). Deoarece sutaşul a arătat multă credință și smerenie, Dumnezeu i-a dăruit și cerul și i-a adăugat și sănătatea lui.

«Şi a zis Iisus sutaşului: ,,Du-te, fie ţie după cum ai crezut”! Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela».

Prin urmare, smeritul sutaş s-a mărturisit în faţa Mântuitorului şi s-a arătat nevrednic să-L primească în casa sa. De aici, să înțelegem un lucru important, pentru că de-ar avea cineva toate virtuţile din lume, fără smerenie, acestea n-au nici o valoare! Portretul sutaşului devine model pentru toţi cei care caută Împărăţia Lui Dumnezeu, mai ales că iubirea de oameni, smerenia şi credinţa sunt pârghii ale vieţii noastre spirituale. Aşadar, să luăm aminte la smerenia sutașului din Evanghelie! De fapt, anume a vorbit Domnul cu atâta limpezime şi hotărâre, ca să poată avea răspunsul sutaşului de faţă cu iudeii, pentru că Dumnezeu lucrează în aşa fel încât lucrarea Lui atinge mai multe planuri deodată. Desigur, Iisus Hristos voia ca fapta să ajute mai multora: să vindece bolnavul, să arate credinţa cea mare a sutaşului, să mustre necredinţa iudeilor şi să dea glas profeţiei despre împărăţie, despre cei ce aşteaptă să intre în împărăţie, dar nu vor intra, ca şi despre cei ce nu aşteaptă nicidecum să intre, dar vor intra! Câtă deosebire uriaşă între credinţa arzătoare a acestui om şi înfăţişările îngheţate, de formă, ale fariseilor de atunci şi ale celor de astăzi, ca o deosebire nu mai mică decât între un foc care arde şi un foc pictat într-un tablou! Sutaşul a simţit în Hristos, chiar cerul: foc din cer şi lumină din cer. De ce să intre sub acoperişul său atâta foc, de-ajuns fiind numai o scânteie? De ce tot soarele, când e destul o singură rază? Unele precizări legate de faptul că Mântuitorul a vindecat şi pe cei de alte neamuri şi a avut o atitudine pedagogică divină faţă de ocupantul roman, ne ajută acum să înţelegem mai bine tema pe care o aducem în atenţie: prevestirea mântuirii prin vindecările săvârşite, mântuire numită de noi – marea vindecare de pandemie şi de alte boli ale păcatului veacului! De aceea, mai apropiat de gândul nostru este de a vedea în actul mântuirii o vindecare a bolilor păcatului, adică, să ne gândim la sănătatea trupească şi sufletească pe are Adam a avut-o înainte de cădere, pentru o revenire la normalitate. Păcatele sunt, desigur, nenumărate, ca şi bolile, mai ales că între păcat şi boală există o legătură directă, ca între cauză şi efect, dar, toate intră sub numele general de păcat al anormalităţii care şi-a făcut loc tot mai accentuat şi în societatea noastră, desigur, sub diferite forme. În concluzie, două lucruri de seamă pentru viaţa noastră creştină avem de învăţat din Evanghelia Duminicii a 4-a după Rusalii, mai exact, de la sutaşul din Capernaum, şi anume: credinţa şi dragostea. Credinţa puternică în Dumnezeirea Lui Iisus şi dragostea fierbinte faţă de omul aflat în suferinţă, de a cărui însănătoşire se îngrijeşte întocmai ca şi pentru un frate al său! Ceea ce ne impresionează la sutaşul din Evanghelie este în primul rând, rugăciunea pentru sluga sa, deoarece, câţi dintre noi putem pretinde că ne rugăm cu aceeaşi vrednicie, nu pentru aproapele, ci pentru cei din familia noastră? În schimb, sutaşul s-a rugat, nu pentru unul dintre aceştia, ci pentru slujitorul lui! Şi devine impresionantă credinţa atât de puternică a acestui păgân de la care putem să învăţăm să ne rugăm, pentru că este de folos şi primeşte Dumnezeu rugăciunea noastră din sfânta biserică, mai ales pentru cei care nu vin cu noi la rugăciune. Pe lângă aceasta, să avem credinţă, pe cât de simplă, pe atât de puternică, și să căutăm la smerenia sutaşului, pentru că întotdeauna Dumnezeu ne arată că nimic pe lume nu-i mai de mirare şi nu preţuieşte mai mult decât credinţa sfântă a unui om care crede cu adevărat!

(GORJEANUL NR.7982, VINERI, 3 IULIE 2020, pag. 11)

Prof.dr. Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*