Dumnezeu ne dăruieşte din iubire talantul, «darul» pe care trebuie să-l oferim semenilor, fiindcă nu e al nostru!

În Duminica a 16-a după Rusalii Ap. 2 Corinteni 6, 1-10; Ev. Matei 25, 14-30 (Pilda talanţilor), din ziua de 1 Decembrie 2019, care este şi Ziua Sărbătorii noastre Naţionale, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, vom asculta Evanghelia Sf. Ev. Matei, rânduită în Biserică spre a se citi în această perioadă a Postului Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, poate ca o mare judecată provocatoare, dar, şi de mare lecţie de învăţătură a vieţii noastre pământeşti, una dintre cele mai cunoscute parabole rostite de către Mântuitorul Iisus Hristos, care are o bogăţie deosebită de semnificaţii în conştiinţa şi în comportamentul nostru, motiv pentru care, nici nu ştii prea bine, ce poţi să admiri mai mult în această parabolă, să apreciezi generozitatea Stăpânului, a Bunului Dumnezeu, care împarte, pur şi simplu, tot ceea ce are, toată bogăţia sa cu slugile Sale, să caracterizezi încrederea pe care Dumnezeu o are în oameni, oferindu-le lor bogăţiile Sale, să evaluezi cu admiraţie libertatea pe care Dumnezeu o oferă oamenilor de a administra cu deplină permisivitate, adică, aşa cum vor ei, practic, bunurile care nu sunt ale lor, ci ale Atotputernicului, ale Preaînaltului, să vezi cu ochii minţii răsplata pe care Dumnezeu o oferă la întoarcerea Sa, celor care dezvoltă darurile Sale, iar, în ultima instanţă, nu ştii, într-adevăr, ce anume să consideri cel mai important în această parabolă, pentru că toate aspectele şi toate momentele împreună formează o capodoperă a Sfintei Scripturi, cea care ne prezintă întotdeauna generozitatea Lui Dumnezeu şi modul cum se corelează ea cu deplina responsabilitate a omului, mai ales că devine atât de important pentru noi să privim prin prisma noastră această parabolă şi să vedem, cum spuneam, cu ochii minţii şi ai lucidităţii, ce anume ne poate dezvălui o astfel de pildă, nouă, creştinilor de astăzi, cei care trebuie să înţelegem zi de zi că prin Fiul Lui Dumnezeu, fiecare dintre noi am fost înzestraţi cu daruri divine pe care le-am primit în mod gratuit, chiar negrăitul talant şi neasemuitul talent pe care Dumnezeu ni-l dăruieşte din iubire, «darul» pe care trebuie să-l oferim semenilor, fiindcă nu e al nostru!

“Bine slujitor bun şi credincios, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria stăpânului tău”!

Aşadar, la Sfânta Liturghie a Dumnicii a 16-a după Rusalii, Sfântul Ev. Matei ne relatează astfel: «Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare, plecând departe, a chemat pe slujitorii săi şi le-a încredinţat averea sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, iar altuia unul; fiecăruia după puterea sa. Apoi a plecat. Îndată, cel care primise cinci talanţi s-a dus de a neguţătorit cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. Tot aşa şi cel cu doi, a dobândit şi el alţi doi. Iar cel care primise un talant s-a dus şi a săpat în pământ,  ascunzând argintul stăpânului său. Dar, după multă vreme, s-a înapoiat stăpânul acelor slujitori şi le-a cerut lor socoteala. Atunci, apropiindu-se cel care primise cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: stăpâne, cinci talanţi mi-ai dat; iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Iar stăpânul său i-a zis: bine, slujitor bun şi credincios, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria stăpânului tău. Apropiindu-se, şi cel care primise doi talanţi, a zis: stăpâne, doi talanţi mi-ai dat; iată alţi doi am dobândit cu ei. Stăpânul său i-a zis: bine slujitor bun şi credincios, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria stăpânului tău. Apoi, apropiindu-se, cel care primise un talant, a zis: stăpâne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai vânturat. De aceea, m-am temut şi m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ia-ţi ce este al tău. Iar stăpânul său, răspunzând, i-a zis: slujitor viclean şi leneş, ai ştiut că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am vânturat? Pentru aceasta se cuvenea ca tu să fi dat banii mei schimbătorilor de bani şi eu, venind, mi-aş fi luat înapoi ce este al meu, cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi. Căci tot celui care are, i se va da şi-i va prisosi; iar de la cel care nu are, se va lua şi ceea ce are; iar pe slujitorul cel netrebnic, aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor», totul descriindu-se ca într-o poveste care se deapănă şi pare că este desprinsă din viaţă, la vreme de sărbătoare, chiar în prima zi de iarnă calendaristică!

«Această prezenţă a lui Iisus în toate fragmentele timpului e ceea ce dă talanţilor valoarea lor de energii divine»!

Aşa cum ne arată Părintele Arsenie Boca, «Sfântul Ardealului» şi al României întregite: «Impărăţiile pământului îşi au banii lor. Şi împărăţia Lui Dumnezeu îşi are talanţii ei. Iar «Omul de neam ales» din pilda talanţilor este Iisus. După învierea Sa din morţi, Iisus S-a dus într-o ţară îndepărtată (suirea la Tatăl) cum i-a spus Mariei Magdalena la mormânt , ca să pogoare oamenilor darurile Duhului Sfânt, Duhul Sfânt chiar. Când le-a spus Iisus, după înviere: “Datu-Mi-s-a toată puterea în Cer şi pe pământ… precum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi… Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Sfintei Treimi, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă… Cine va crede şi se va boteza se va mântui; cine nu va crede se va osândi” (Matei 28,19-20; Marcu 16,16). Cuvintele acestea erau întărirea crăiască, împărţirea talanţilor, câmpul de negustorie şi răspunderile. Acesta era ceasul când Iisus a împărţit avuţia Sa lucrătorilor: cele zece daruri ale Duhului Sfânt. Cu aceşti talanţi, sau talente ale Duhului Sfânt, cei înzestraţi cu ele au să neguţătorească în lume, câştigând cu ele fii ai împărăţiei. De-acum încep răspunderile: ajungi conştient că înzestrarea ta spirituală e de la Dumnezeu şi că spre slujirea Lui între oameni ţi s-a dat înzestrarea, sau te constitui un talentat care crezi că n-ai a da nimănui vreo socoteală, un iresponsabil? Convertirea talentelor e un mare talent. Inzestrările lui Dumnezeu nu ne sunt date ca simple ornamente, de care să ne bucurăm numai noi. Talentele sunt înzestrări cu energie divină, spre scopurile ei anumite, energie pe care lumea nu o cunoaşte: aceasta dă îndrăzneala mucenicilor, răbdarea pustnicilor, darul cunoştinţei, curajul adevărului, nebunia pentru Hristos, interpretarea vieţii în perspectiva Luminii divine. Dar zice pilda că “cetăţenii Săi îl urau şi au trimis solie în urma lui, zicând: «Nu vrem ca Acesta să domnească peste noi!»”, aceştia sunt cei ce nu vor să primească peste ei domnia lui Hristos, ci domnia lui Antihrist. Dacă Iisus a suflat suflet viu, viaţă spirituală în Adam, în temeiul căreia Adam vedea pe Dumnezeu; dacă a suflat Duh Sfânt peste Apostoli şi toţi urmaşii lor, pentru iertarea păcatelor, spre reînvierea spirituală a oamenilor, şi dacă s-a întărit această reînviere prin suflarea de vifor a Duhului Sfânt în ziua Rusaliilor, a mai rămas totuşi şi o suflare a Duhului Sfânt, pe care Iisus n-a împărtăşit-o omului. Pilda talanţilor vorbeşte de tăierea vrăjmaşilor acelora care n-au vrut să domnească Iisus peste ei. La Cartea Isaiei Proorocul, unde se înşiră darurile sau puterile lui Mesia, ultimul e suflarea de moarte, cu care va sufla pe cel fară-de-lege. (Isaia 11,4). Deci, de două ori Duhul Sfânt a suflat spre viaţă: primului om şi la plinirea vremii, tuturor oamenilor, spre reînvierea lor spirituală; iar a treia oară, va sufla Duhul Sfânt spre moarte spirituală în faţa unui singur om, omul fără-de-legii. E ceva uimitor în Iisus; şi, ca orice uimire, e greu de prins în cuvinte omeneşti. Nu se poate ca Iisus să nu fie Dumnezeu adevărat, când în El erau: începutul şi sfârşitul, alfa şi omega existenţei, într-o continuă şi divină prezenţă… (Apocalipsă 1,8; 21,6; 22,13). De altfel această prezenţă a lui Iisus în toate fragmentele timpului e ceea ce dă talanţilor valoarea lor de energii divine», în felul acesta, «Sfântul Ardealului» şi al României întregite dovedindu-ne că Dumnezeu ne dăruieşte din iubire talantul, «darul» pe care trebuie să-l oferim semenilor, fiindcă nu e al nostru!

                                                                                             Prof. Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*