Dumnezeu poartă de grijă pentru noi toţi, dar, ne cere să avem credinţa că tot ceea ce ni se întâmplă în viaţă, nu este întâmplător!

În Duminica a 3-a după Rusalii, Ap. Romani 5, 1-10; Ev. Matei 6, 22-33 (Despre grijile vieţii), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie desluşim un mod minunat în care Mântuitorul Iisus Hristos, ca Dumnezeu înomenit, îi cere omului o evaluare a priorităţilor vieţii sale, deoarece Mântuitorul urmăreşte să-i atragă atenţia oricărui om că este dator să discearnă cu claritate lucrurile şi problemele cu care se confruntă, să vadă ce îi este de folos şi ce îi este de prisos în viaţa sa, pentru că la toţi oamenii, El ne spune că trebuie să acordăm întâietate vieţii spirituale şi libertăţii noastre sufleteşti, pentru a nu fi înrobiţi de grijile pentru bunurile materiale, ceea ce denotă, în ultimă instanţă, că în termeni teologici, textul Evangheliei acestei Duminici se mai poate numi învăţătura despre Pronie sau despre Providenţa divină, mai ales că în zilele noastre, mai mult ca oricând, Providenţa divină, adică purtarea de grijă a Creatorului faţă de creaţie este contestată, dacă nu chiar tăgăduită în totalitate de către unii pretinşi promotori ai ştiinţei avansate, motivul contestării constituindu-l marile nedreptăţi ce se pot observa pretutindeni în lume, dar care, de altfel, s-au făcut remarcate pe tot parcursul istoriei, mai ales că în provocarea iscoditoare a stresului trudei cotidiene, în vederea câştigării celor necesare vieţii, suntem atenţionaţi de către Iisus Hristos, ca niciodată să nu pierdem din vedere că Atoatevăzătorul veghează deasupra noastră, că mereu poartă grijă de noi toţi, în toate împrejurările vieţii, de la naştere şi până la moarte, şi ni se cere să avem credinţă că tot ceea ce ni se întâmplă în viaţă, bun sau mai puţin bun, nu este cu totul întâmplător!

“Nimeni nu poate să slujească la doi domni; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona”

Evanghelia Duminicii a 3-a după Rusalii face parte din «Predica de pe munte» a Mântuitorului, iar în cuprinsul său, după ce ni se arată că «faptele dreptăţii», cum ar fi: milostenia, rugăciunea şi postul, trebuie să fie săvârşite în taină, iar nu pentru slavă deşartă, Domnul ne îndeamnă să nu ne adunăm comori pe pământ, ci, în cer, să ne păstrăm curat ochiul inimii, căci, altfel, lipsiţi fiind chiar de lumina «care este în noi», întreaga noastră existenţă nu va fi altceva decât o căutare oarbă în întuneric. Prin urmare, să nu ne facem slujitori ai lui «Mamona», adică, ai bogăţiilor lumeşti, căci “nimeni nu poate să slujească la doi domni”, iar în ceea ce priveşte necesităţile vieţii, să ne punem cu toată puterea încrederea în Tatăl Ceresc, căci El poartă de grijă întregii creaţii şi cu atât mai mult omului, care este coroana creaţiei Sale! Deci, să căutăm «mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui», să ne lepădăm de «Mamona», un cuvânt aramaic ce înseamnă «bani», «profit», care în cazul nostru apare personificat, ca o putere căreia omul este ispitit să i se aservească, şi, ca atare, acest «Mamona» este vrăjmaşul care ademeneşte omul preocupat de cele lumeşti, devine un idol şi o stavilă în calea slujirii lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, ispita de a deveni slujitorul lui «Mamona» şi de a fi robul banului trebuie înfrântă prin încrederea în purtarea de grijă a Lui Dumnezeu, a Tatălui Ceresc, faţă de făpturile Sale, grija care se numeşte «Pronie», un cuvânt preluat din greacă sau «Providenţă», cuvânt preluat din latină. Evident, că se pot întâlni în viaţă destui oameni care şi-au câştigat şi consolidat credinţa, mai mult datorită necazurilor şi încercărilor vieţii, decât din avantajele ori binecuvântările acesteia. Nu de puţine ori, Dumnezeu Îşi descoperă Pronia Sa, evident, pentru cel care are ochi să o vadă, chiar prin lucrurile mici, aparent insignifiante, dar cu urmări majore pentru întreaga viaţă. Prin cuvântul Său, Hristos nu ne învaţă că nu se cuvine să avem grija procurării celor necesare vieţii personale sau cele ale membrilor familiei de care suntem responsabili şi nici nu opreşte pe cineva de la a mai lucra, ci, ne opreşte doar de la grija şi goana exagerată după câştiguri facile, superflue, care ne duc în ispita uitării totale de Dumnezeu şi de suflet. După cum se poate observa, Domnul nu opreşte pe nimeni de la a mânca, ci de la a întreba «ce vom mânca» , fiindcă, aşa se întreabă doar cei bogaţi, de cu seară: «Ce vom mânca mâine?». Prin aceasta, vedem faptul că Iisus Mântuitorul vrea, pur şi simplu, să-l oprească pe om de la desfătarea excesivă şi de la neînfrânare. Hristos nu a venit cu scopul de a contesta civilizaţia şi cultura lumii, ci, doar de a avertizat care pot fi primejdiile despărţirii de Dumnezeu, pentru că dezavantajele grijilor exagerate pentru viitor, pot conduce la negarea dragostei, a înţelepciunii şi a puterii Lui Dumnezeu, iar urmările se pot vedea chiar în jurul nostru. De fapt, gijile omului zilelor noastre nu mai sunt deloc aceleaşi cu ale unuia din vremurile trecute, ele chiar s-au diversificat şi chiar s-au amplificat, mai ales că omul modern şi post-modern este expert în a-şi crea necesităţi şi griji inutile! Spre exemplu, atunci când un cuplu, nu mai doreşte să aibă copii, are mai puţine griji, dar afectează alarmant demografia ţării. Constatăm că în pofida abundenţei unei hrane atât de diversificate şi de îmbunătăţite calitativ, am crede noi, în cele mai multe ţări ale Europei şi ale lumii se pune foarte acut problema demografică, tocmai din grija exagerată a cuplurilor de a nu-şi diminua confortul şi bunăstarea. Chiar dacă, în cele mai multe ţări, grija omului nu mai este legată direct de procurarea celor necesare traiului, ci, paradoxal, de procurarea unui surplus cât mai mare, cea mai gravă problemă cu care se confruntă lumea civilizată rămâne, mai ales pentru tânăra generaţie, slaba ofertă pe piaţa muncii, fapt care atrage după sine dificultatea găsirii unui loc de muncă, ceea ce înseamnă că grijile mai vechi, am spune ancestrale ale omului, au fost înlocuite cu altele, poate la fel de mari, dacă nu chiar mai grele şi mai stânjenitoare, mulţi dintre noi uitând cu ipocrizie faptul că Dumnezeu poartă de grijă pentru toţi, în toate împrejurările, dar, ne cere să avem credinţă că tot ceea ce ni se întâmplă în viaţă, nu este întâmplător!

“Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”

Un lucru minunat pe care putem să-l înţelegem în Duminica a 3-a după Rusalii se referă şi la faptul că prima treaptă a credinţei noastre este încrederea în Dumnezeu, deci, să-L crezi pe Dumnezeu pe cuvânt, să crezi că făgăduinţele Lui se împlinesc necondiţionat, mai ales că astăzi, poate mai mult ca oricând, multe dintre păcatele oamenilor decurg din lipsa de încredere în Providenţă, pentru că mulţi dintre noi, ne întrebăm: «Ce vom mânca?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?». Deci, iată două întrebări care, chiar şi atunci când nu sunt exprimate, persistă cu stăruinţă în conştiinţa oamenilor, întristându-le fiecare clipă a vieţii şi acoperind ca un văl întunecat acea lumină interioară sădită în ei de către Creatorul! Unii, poate se încred mai degrabă în eforturile proprii, în continua lor preocupare pentru ziua de mâine, aşa cum la nivelul mai înalt al organismelor politice şi economice naţionale şi internaţionale se fac planuri pe termene mai lungi sau mai scurte, îndreptate spre himera unui viitor fericit pentru oameni şi pentru popoare! De fapt, e vorba despre un viitor care niciodată nu devine prezent sau a unei fericiri care se tot amână, deoarece lui Dumnezeu şi Providenţei Sale, nu li se mai recunoaşte niciun rol! Dar, nu numai la aceste nivele înalte se dovedeşte ineficienţa preocupării unei omeniri care consideră că şi-a luat soarta în propriile sale mâini, uitând cu totul de Dumnezeu, mai ales că acelaşi lucru se poate vedea la nivelul vieţii familiilor şi a persoanelor de pretutindeni, deoarece, fiecare în parte şi toţi la un loc, nu fac decât să reitereze la infinit zadarnicele eforturi ale miticului Sisif, pentru că nici nu poate fi altfel, atunci când perspectiva umană nu mai acordă niciun loc Providenţei! Lipsa încrederii în Providenţă stă la originea unor mari şi grele păcate omeneşti! Astfel, expresia aparent elegantă a «planificării familiale», de fapt, uciderea pruncilor înainte de a se naşte – pe cale chirurgicală, prin avort, pe cale mecanică, prin sterilet sau pe cale chimică, prin pilulele «antibab», constituie adevărate «pesticide umane», motivate prin faptul că înmulţirea necontrolata a populaţiei, pasă-mi-te, ar pune sub semnul întrebării viitorul omenirii datorită limitării resurselor planetei, dar, uitându-se faptul că oamenii trăiau mult mai greu în vremurile trecute, când populaţia era cu mult mai rară decât astăzi şi că în fiecare etapă istorică a omenirii au fost scoase la iveală resurse nebănuite, omiţându-se faptul că Dumnezeu Creatorul este, deopotrivă, Proniatorul, că El poartă de grijă creaţiei Sale! Mulţi dintre «creştini», poate că n-au deloc timp de rugăciune, căci grija pentru cele lumeşti îi acaparează în aşa măsură, încât spun cu toată convingerea că n-au cum să jertfească slujirii lui Dumnezeu nici măcar câteva minute, dimineaţa şi seara! Apoi, atâţia dintre «creştini» uită de «Ziua Domnului» (Duminica), fiindcă i-au răpit-o şi pe aceasta Lui Dumnezeu, pentru a o pune în slujba lui Mamona! Cu siguranţă, aceia care fac un asemenea lucru, nici n-ar mai trebui să folosească denumirea de Duminică, deoarece ea înseamnă, etimologic, tocmai acest lucru: «Ziua Domnului» sau «Ziua Domnească», iar, dacă folosesc.această denumire, atunci s-o şi recunoască drept zi a Domnului şi s-o dedice numai slujirii Lui! Dar, ce să mai vorbim despre timpul pe care ar trebui să-l găsească mulţi dintre noi, pentru a-i vizita pe cei săraci, pe cei bolnavi şi închişi, adică, de a-L sluji pe Hristos Însuşi prin ei (Mt 25, 31), unii socotind că pentru Hristos nu există nici timp, nici bunăvoinţă, că lui Mamona i se cuvine totul şi numai lui îi slujesc, ceea ce oglindeşte, cum nu se poate mai exact, concepţia de viaţă a unei bune părţi a «creştinilor» vremurilor noastre, amnezici şi debusolaţi, care uită că Dumnezeu poartă de grijă pentru noi toţi, în toate împrejurările, dar, ne cere să avem credinţă că tot ceea ce ni se întâmplă în viaţă, nu este întâmplător!

Prof. Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*