Dumnezeul cel Viu, Care ne uneşte pe toţi în Creaţia Lui, face ca Duhul Sfânt să sufle cu şi mai multă putere şi forţă asupra noastră, modelându-ne după chipul Lui Hristos!

În Duminica în care prăznuim Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile); Ap. Fapte 2, 1-11; Ev. Ioan 7, 37-53; 8-12, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, din Sfânta Evanghelie care se citeşte în biserică, vom desluşi faptul că învăţătura credinţei creştin-ortodoxe menţionează că înainte de Înălţare, Domnul Iisus Hristos le spusese ucenicilor: „Voi să rămâneţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus”, deci, în realitate, cu Duhul Sfânt, mai ales că în Faptele Apostolilor, ni se spune că prin vuiet şi lumină, apostolii s-au umplut de Duhul Sfânt, care lucrează prin har, adică, prin graţia, bunătatea sau energia pe care Dumnezeu o revarsă peste noi, creştinii, atât ca Treime, cât şi prin fiecare persoană în parte, în vreme ce Tatăl Ceresc poate lucra direct prin Fiul, ca trimis al Tatălui, dar şi prin Duhul, ca trimis al Fiului. În cuprinderea Sa, Duhul Sfânt lucrează permanent în și prin Biserică, împărțind darurile sale fiecărui credincios, după credința, lucrarea și misiunea personală primite, pentru că noi, oamenii, trebuie să înţelegem că nu venim întâmplător în această lume, ci, fiecare avem de îndeplinit o misiune, indiferent dacă vom conștientiza sau nu acest lucru. Sfântul Duh are o infinitate de daruri, care nu se sfârșesc niciodată, printre care duhul înțelepciunii, duhul înțelegerii, duhul sfatului, duhul cunoștinței, duhul temerii de Dumnezeu, duhul bunei credințe, duhul smereniei, duhul pocăinţei şi altele. Noi, oamenii, putem simți, oarecum, prezența Duhului Sfânt, dar cu condiția să avem o credință puternică, așa cum a avut-o, cândva, Prorocul Ilie, care a simțit prezența Duhului Sfânt într-o adiere subțire de vânt. De asemenea, mai putem simți prezența Duhului Sfânt, atunci când facem milostenie, acea stare de mulțumire și pace sufletească ce îl călăuzește în viață pe om, dar are și o contribuție importantă la mântuirea sufletului său. Prin urmare, nu putem ignora faptul că la lucrarea și osteneala fiecărui creștin se adaugă lucrarea Duhului Sfânt pentru mântuirea sufletului şi oricât de mult s-ar strădui un creștin să fie evlavios, meritul mântuirii sufletului revine Duhului Sfânt. Iată, așadar, că lucrarea Duhului Sfânt în vederea mântuirii sufletului este permanentă, complexă și esențială, de aceea, ar trebui să îl chemăm, zilnic, pe Duhul Sfânt, prin rugăciunea: «Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindenea ești și toate le împlinești..»! În esenţă, potrivit credinţei ortodoxe, harul este cantitativ, adică, poate fi sporit până la îmbelşugare printr-o intensă viaţă duhovnicească, iar pe de altă parte, harul poate fi împuţinat până la inactivare sau alungare, în caz că posesorul lui se încarcă de păcate foarte grele. În acest sens, devine semnificativă rugăciunea de taină pe care preotul o rosteşte, cu mâinile ridicate, la sfinţirea Darurilor: «Doamne, Cel ce pe Preasfântul Tău Duh în ceasul al treilea L-ai trimis Apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-l lua de la noi, ci ni-L înnoieşte nouă, cei ce ne rugăm Ţie», iar, în acest fel, constatăm că se creează un curcubeu multicolor, o expresie a sentimentului şi a certitudinii că în acest moment al Cincizecimii, noi devenim, practic, contemporani cu apostolii, aşa cum şi ei devin contemporani cu oamenii de azi şi de mâine, fiindcă Dumnezeul cel Viu, Care ne uneşte pe toţi în Creaţia Lui, face ca Duhul Sfânt să sufle cu şi mai multă putere şi forţă asupra noastră, modelându-ne după chipul Lui Hristos!

«Şi din cer; fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei» (Fapte, 1-2).

În plan teologic, Biserica numeşte «Cincizecimea» sau «Rusaliile» ca fiind Pogorârea Sfântului Duh, iar, în pofida faptului că în relatarea scripturistică (biblică) a acestui moment istoric se spune că peste Sfinţii Apostoli «au șezut» limbi de foc, simbolizate de frunzele de nuc sau tei, binecuvântate la slujba de Rusalii, nu este vorba despre o simplă coborâre din cer a Duhului, manifestată sub arătarea focului, element primordial ce simbolizează energia, lucrarea, crearea lumii, iar, în acest sens, trebuie să subliniem că termenul de «pogorâre» poate fi mai bine înţeles, numai dacă ne referim la un termen înrudit care este «pogorământul», adică, renunțarea la o anumită regulă, cu scopul de apropiere, de suprimare a unei distanțe care este dată de o etichetă sau de o ierarhie vremelnică! Astfel, Rusaliile sunt momentul în care Dumnezeu își împlinește promisiunea de a fi pururi cu noi, oamenii, prin Sfântul Duh pe care îl trimite în lume, întemeind Biserica Sa. Tocmai de aceea, preoții, ca mijlocitori şi slujitori, ca purtători de Duh Sfânt, sunt chemați să se pogoare permanent, cu dragoste peste comunitatea credincioșilor, trecând peste considerentele lumești ale etichetei teologice! Cu siguranţă, că din punct de vedere practic este vorba despre unirea Sfântului Duh  cu firea umană, rod al Întrupării lui Iisus Hristos, care, Dumnezeu fiind, unește firea divină cu cea umană. Prin acest lucru, omenitatea sau umanitatea conferă dumnezeirii o nouă accepţiune, iar pogorârea la om a lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, este o desăvârșire a creației omului. De aceea, este mai mult decât necesar să cunoaștem cine este acest Duh Sfânt, a treia Persoană a Sfintei Treimi, numită în acest fel, chiar de către Iisus Hristos, care spune că va veni la ucenicii săi prin Duhul Sfânt! Cea mai frumoasă, mai cuprinzătoare şi mai completă formă de prezentare a Duhului Sfânt se găsește, nu în tratatele teologice complexe, ci într-o scurtă și profundă rugăciune, care Îi este direct adresată Mântuitorului Iisus Hristos, numită rugăciunea «Împărate ceresc» și cu care începe aproape orice slujbă, rostindu-se aproape tot timpul pe parcursul unui an bisericesc, de la Rusalii și până la următorul Paște, adică, o rugăciune tot atât de importantă ca și «Tatăl Nostru», pe care o prezentăm astfel: «Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților si Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin!». În această minunată rugăciune regăsim toate însușirile importante aleSfântului Duh, mai ales că «Împărate ceresc» desemnează divinitatea Duhului Sfânt, ce-a de-a treia persoană a Sfintei Treimi, egală cu Tatăl și cu Fiul. De altfel, pentru a preciza foarte clar firea divină a Sfântului Duh, cel de-al doilea Sinod Ecumenic (Constantinopol, 381), va dedica art. 8 din Simbolul (Mărturisirea) Credinţei faptului că noi credem în Duhul Sfânt ca fiind Dumnezeu: «Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin prooroci», iar, sensul de «Mângâietor» explică faptul că Însuși Domnul Iisus Hristos arată că Duhul Sfânt va mângâia lumea, cum și Iisus a făcut-o în existenţa Sa pământeană şi cum o face mereu în ceruri! El promite ucenicilor întristați la auzul veștii că Iisus Hristos se va sui la Tatăl, că nu îi va lăsa orfani, ci va veni la ei, dar sub altă lucrare, veșnică: ,,Şi Eu Îl voi ruga pe Tatăl, şi alt Mângâietor vă va da vouă, pentru ca în veac să rămână cu voi” (Ioan 14, 16).

,,Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt” (Ioan 17, 3 și 9).

În ceea ce priveşte Duhul Adevărului, tot Iisus Hristos ne spune că Duhul Sfânt este un Duh al Adevărului divin, în cadrul aceleiași promisiuni de revenire la ucenici: “Duhul Adevărului, pe Care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nici nu-L cunoaşte; Îl cunoaşteţi voi, de vreme ce la voi rămâne şi întru voi va fi.” (Ioan 14,17). Aici, constatăm că termenul prin care Hristos denumeşte «lumea», nu desemnează creația întreagă, ci, lumescul, tot ceea ce întoarce spatele lui Dumnezeu, și pentru care nici Iisus Hristos nu se poate ruga, nu pentru că n-ar vrea sau n-ar putea, ci, pentru că nu este cunoscut de omul cel lumesc! În acest moment, Mântuitorul o spune foarte clar: ,,Iar viaţa veşnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis…Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci, pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt” (Ioan 17, 3 și 9). În concluzie, Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, amintindu-ne evenimentele istorice ale trimiterii Mângâietorului în lume şi ale întemeierii Bisericii, constituie modul cel mai clar de actualizare în viaţa noastră a evenimentului Cincizecimii, o reală «cincizecime» personală, care trebuie să ne conducă spre descoperirea şi fructificarea darurilor oferite cu infinită dragoste de către Dumnezeu, în Hristos Domnul şi în Biserica Sa! Oricum, prezenţa Duhului Sfânt în sufletul credinciosului este o prezenţă tainică, mistică, ascunsă, iar prin împlinirea virtuţilor duhovniceşti, ea devine una descoperită, lucrătoare, efectivă. Sfântul Duh este resortul mult mai interior nouă înşine chiar şi decât firea noastră, mai profund şi mai adânc decât inima noastră. El este Cel care restabileşte cu adevărat şi în duhul unei depline libertăţi firea noastră, chipul dumnezeiesc din ea şi îl înalţă la cele mai înalte culmi ale asemănării cu Dumnezeu. Căci Harul Sfântului Duh nu desfiinţează puterea firii şi nici nu limitează libertatea ei, ci o întoarce pe aceasta de la calea contrară ei însăşi, la întrebuinţarea potrivit firii sale, a tuturor puterilor ei, o readuce pe calea potrivită firii sau conformă firii omului credincios, iar, acolo unde întâlneşte dor şi nevoinţă spre mântuire, o înalţă, pe calea mai presus de fire, la înţelegerea celor dumnezeieşti! Prin urmare, fiecare creştin trebuie să fie conştient de faptul că Harul dumnezeiesc a revărsat, în mod absolut egal şi gratuit întreaga plinătate a darurilor sau a charismelor sale asupra tuturor oamenilor, aşteptând ca aceştia să resimtă şi să trăiască momentul CINCIZECIMII ca pe o Cale spre mântuire, pentru că numai Dumnezeul cel Viu, Care ne uneşte pe toţi în Creaţia Lui, face ca Duhul Sfânt să sufle cu şi mai multă putere şi forţă asupra noastră, modelându-ne după chipul Lui Hristos!

Prof. dr. Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*