EDITORIAL. Lumea care gravitează între credinţă şi ştiinţă!

«Ştiinţa fără religie este neputincioasă, iar religia fără ştiinţă este oarbă»

Albert Einstein

A vorbi despre lumea care pendulează între credinţă şi ştiinţă, în asemenea vremuri pandemice, fiind noi înşine trăitori în această lume plină de cotraste şi de confuzii teoretico-practice şi metafizico-experimentale, reprezintă un demers care explorează o situaţie pretins conflictuală ce se dezvăluie prin resorturile sale lăuntrice, prin perspectivele de abordare şi prin soluţiile care se propun omului societăţii post-moderne, omului masificat şi demasificat prin izolare, dar, mereu asaltat de valurile tumultoase ale exploziei informaţionale! Se pare că un eventual conflict între credinţă şi ştiinţă este de natură teologico-filosofică, epistemică şi culturală, ce-şi are originea în două teorii ale cunoaşterii, oarecum detaşate una de alta, dar, care interpretează lumea în funcţie de fundamentul metafizic şi imuabil al existenţei spirituale, în sensul gândirii aristotelice, profund analitice şi logice. În cel de-al doilea rând, putem vorbi despre o teorie care interpretează lumea în funcţie de caracterul ei contingent şi fizic, orientat spre concretul palpabil, în sensul gândirii moderne sau iluministe, tocmai pentru a sublinia faptul că aceste două teorii operează o delimitare tranşantă între Dumnezeu şi lume sau între om şi natura înconjurătoare în care se regăseşte în mare parte şi socialul, însă, disociind la modul speculativ lumea naturală de prezenţa lui Dumnezeu, iar natura de structura ei raţională şi lăuntrică!

O raţionalitate uimitoare care face parte din puterea divină, din Planul Creaţiei Lui Dumnezeu!

Spiritul raţional caracteristic omului de ştiinţă apare, din perspectiva teologiei ortodoxe, profund irational prin faptul că reprezintă o opţiune pentru unilateralitatea perspectivei conceptuale, opţiune care decurge din încrederea exagerată în puterea minţii umane, a spiritului întreprinzător al omului, de unde, mai departe, dezorientarea faţă de patimile de care se lasă deseori stăpânit omul de ştiinţă, care introduce suferinţa şi nevoinţa în creaţia Lui Dumnezeu. Din aceeaşi perspectivă creştină, lumea vegetală şi animală, aparent iraţionale pentru ştiinţă, lasă deseori a fi descoperită, în funcţionare şi comportamente, o raţionalitate uimitoare care face parte din puterea divină, din Planul Creaţiei Lui Dumnezeu! Sensul teologic al raţionalităţii demersului gândirii diferă de sensul ştiinţific, deoarece, în vreme ce ştiinţa leagă raţionalitatea de inteligenţă şi de complexitatea în gândire, în conceptualizare, în abstractizare, de puterea modelării mediului, teologia o leagă de raţionalitatea internă a lumii, zidită de Însuşi Dumnezeu în propria Sa creaţie şi care ţine de axiologia sfinţeniei. Dar, în măsura în care omul nu-şi dezvoltă puterile personale duhovniceşti, în comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii săi, va rămâne la dimensiunea paraplegică de individ ce se regăseşte în vremea pandemiei, a insului izolat prin starea unei atrofieri grave a sufletului, a goliciunii şi a deşertăciunii de care vorbeşte Sfânta Scriptură. Creştinul adevărat şi mărturisitor se personalizează în relaţie cu Mântuitorul Iisus Hristos, iar, un individ care a refuzat şi refuză «kenoza» sau golirea sufletului său, pentru că devine un credincios cu sufletul mângâiat de «umplerea» de Hristos, aceasta îl izbăveşte din capcana depersonalizării, din robirea şi slăbirea puterilor sale personale şi din comportamente perverse, deviante şi alienante proprii omului secularizat. Ştiinţa nu poate ajuta omul să iasă din această capcană teoretico-speculativă, pe când teologia, prin perspectiva vieţii ascetice, poate realiza un asemenea lucru, deoarece asceza este o cale a introspecţiei raţionalizate şi asumate prin intensificarea forţelor sufleteşti, personale, aducând, în acest fel, posibilitatea unei deschideri tot mai largi a omului spre cunoaşterea lui Dumnezeu şi spre înţelegerea sensului creaţiei divine şi a modul în care Dumnezeu Creatorul rânduieşte întreaga alcătuire a lumii acesteia, cu toate plusurile şi minusurile ei! Merită amintit faptul că mulţi oameni de ştiinţă au fost profund religioşi, lucru de multe ori ignorat sau chiar ascuns de către aceştia sau de către cei apropiaţi lor! Este cazul, de exemplu, al marilor savanţi, cum ar fi Einstein şi Newton, cunoscuţi de toată lumea, mai ales că sunt şi alţi savanţi care pot confirma că, pe măsură ce cercetezi mai mult, cu atât, îţi dai seama că ştii mai puţin, iar, pe de altă parte, experienţa arată că eliminarea religiei din viaţa socială nu face decât să implementeze înlocuitori cum ar fi cultul dictatorilor de diferite culori politice sau chiar fetişizarea unor substitute materiale finite, cum ar fi alcoolul, drogurile, desfrâul etc., care duc la patimi, cum scria Părintele Dumitru Stăniloae!

Celulele din creierul nostru se reorganizează mereu ca răspuns la nevoile de adaptare!

Dacă stăm să cumpănim îndeaproape, vestea bună este că nu suntem condamnați ca să ne învârtim mereu în cercul convigerilor noastre mărginite şi minimaliste, pe baza atașamentului emoțional faţă de o concepţie sau alta! Din fericire, s-a constatat că receptorii membranelor neuronale sunt flexibili și există întotdeauna un potențial biochimic pentru schimbarea ideilor, a convingerilor şi chiar a contextului situaţional în care ne aflăm la un moment dat, fără să realizăm că, de fapt, aceasta e cunoaşterea din sfera psihologiei şi mai ales a fiziologiei! În esenţă, creierul nostru are o abilitate extraordinară, numită neuroplasticitate, care prin acumularea unor noi cunoștințe, ne ajută să vindecăm traume, să renunțăm la vicii sau să ne schimbăm convingeri vechi de mai mulţi ani. Cu încântătoare uimire, constatăm că alegem să ne schimbăm gândurile și să devenim deschiși și receptivi la noi informații, iar, la nivelul creierului au loc adevărate explozii de neurotransmițători prin care noi înşine reuşim să ne putem depăși blocajele. Expertiza reprogramării neuronale este înfloritoare și cele mai eficiente metode concrete sunt psiho-terapia, meditația și hipnoza. De aceea, când ne schimbăm convingerile, ne schimbăm comportamentul şi privim cu alţi ochi realitatea din jurul nostru! În termeni strict neurofiziologici, se poate spune că neuroplasticitatea se referă la abilitatea creierului de a se adapta la schimbările care au loc datorită interacțiunii cu mediul nostru de viaţă, cu contextul social în care trăim! Din momentul în care creierul începe să se dezvolte în uterul matern și până în ziua în care vom sfârşi viaţa pământească, ansamblul de conexiuni dintre celulele din creierul nostru se reorganizează mereu, ca răspuns la nevoile de adaptare, aşa cum foarte elocvent explică dr. Celeste Campbell, cercetător și neuropsihiatru la «Veterans Administration Medical Center» din Statele Unite! Pentru că, de fapt, mult mai performant decât computerele, iar, spre deosebire de un laptop, care e creat cu anumite specificații și primește update-uri de software periodic, creierul poate primi chiar și piese noi, nu doar programe prestabilite! Pentru că în funcție de ceea ce învățăm și de experiențele acumulate, diverse sinapse neuronale se formează sau se descompun cu trecerea timpului şi cu înaintarea în vârstă! Deși e înrudită cu neuroplasticitatea, adică, formarea de sinapse noi între neuroni, neurogeneza e un concept diferit și mult mai incitant, care ne arată că în activitatea sa complexă, creierul naște neuroni pe tot parcursul vieții noastre, iar, aceasta înseamnă că putem oricând să ne schimbăm credințele, convincerile, concepţiile ştiinţifice, chiar dacă, ceea ce credem la un moment dat contează enorm! Oamenii de ştiinţă au descoperit un mecanism surprinzător prin care hipocampul, o regiune a creierului, o zonă crucială pentru memorie, construieşte punţi în timp şi transmite explozii de activitate care par întâmplătoare, dar, de fapt, ele fac parte dintr-un tipar complex care ajută creierul să facă asocieri în timp, corelaţii între lucruri, evenimente sau fenomene reale! În acest fel, descoperirile cercetătorilor reprezintă baza pentru o înţelegere mai bună a tulburărilor legate de anxietate, traumă şi stres, la fel ca şi sindromul post-traumatic, în care un eveniment aparent neutru poate provoca un răspuns negativ, care debusolează sfera psihicului conştient! Oamenii de ştiinţă au demonstrat că hipocampul este important pentru învăţare şi pentru formarea legăturilor între evenimentele care se petrec la intervale de 10 – 30 de secunde, iar, această aptitudine este crucială pentru supravieţuirea noastră, chiar dacă mecanismele din spatele său sunt încă înşelătoare la un moment dat! În concluzia studiului de astăzi, să apreciem că hipocampul – o regiune mică, în formă de căluţ de mare, ascunsă adânc în creierul nostru, constituie locul de taină pentru învăţare şi memorie. O serie de cercetători psihiatri au arătat că un stil de calcul care pare să fie o cale remarcabil de eficientă pentru ca neuronii să stocheze informaţii utile, îl constituie credinţa omului, deoarece, în loc să comunice între ei constant, neuronii economisesc energie, prin codificarea informaţiei şi prin acele tainice legături între celule, numite sinapse, adevărate exemple de apropieri între credinţă şi ştiinţă! (VA URMA)

Prof. dr. Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*