Eveniment de înaltă ținută academică la Craiova

Universitatea din Craiova este gazda unui eveniment de înaltă ținută academică. Este firesc faptul că Sociologia, ca știință este parte din ceea ce înseamnă cunoașterea, dezvoltarea și progresul societății. Plecând de la acest concept, facultatea de Sociologie de la Craiova a fost nelipsită din ceea ce înseamnă cercetarea sociologică în context local dar și național.

          Vineri 27 mai, începând cu ora 12, magistrala Sală Albastră a Universității din Craiova va fi gazda Simpozionului Științific “Rolul cercetării sociologice în dezvoltarea actuală a societății românești “. Organizatorii; Facultatea de Științe Sociale, Școala Doctorală de Științe Sociale și Umaniste Domeniul Sociologie, alături de Asociația Culturală „Oltenia” (ACO) dar și Academia Română Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii, filiala Craiova (CRIFST).  Momentul academic va reuni o serie de sociologi și cercetători care au marcat în mod semnificativ existența și dezvoltarea școlii sociologice de la Craiova. Maestrul ceremoniei  este și de această dată profesorul Otovescu, cel care a pus bazele acestui pol de dezvoltare al cercetării sociologice, astfel că în acest moment Facultatea de Sociologie de la Craiova se bucura de toate cele trei forme de învățământ: licență, masterat și doctorat. La eveniment vor lua cuvântul în deschidere; ÎPS.Prof.univ.dr.Ion Irineu POPA – Director CSUD al Universității din Craiova Prof.univ. dr. Sorin Liviu DAMEAN – Dir. Șc. Doct. de Științe Sociale și Umaniste

Tot la acest eveniment Prof.univ.dr. Dumitru OTOVESCU va  lansare cartea: – Societatea românească. Diagnoză și terapii sociologice – Problematica cercetării empirice în sociologia academică

Printre invitații de seama prezenți la simpozion se vor remarca Prof.univ.dr. Ilie BĂDESCU- Directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române/ Membru corespondent al Academiei Române și Conf.univ.dr. Cristi PANTELIMON – Institutul de Sociologie al Academiei Române dar și foști și actuali studenți, masteranzi și doctoranzi al căror parcurs profesional a fost marcat de pregătirea sociologică.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*