Evenimente organizate la Universitatea din Craiova pentru start-up-uri din zona Olteniei

Pentru a veni în sprijinul start-up-urilor din regiunea de Sud-Vest, Universitatea din Craiova, în calitate de membru al Retelei Enterprise Europe Network și partener al Consorțiului RO-Boost SMEs, va organiza în luna iulie a.c. două evenimente care își propun să genereze o privire atentă a mediului academic asupra nevoilor firmelor din regiune, precum și o colaborare în vederea creşterii competitivităţii şi a valorii adăugate în regiune.

Primul eveniment, “Oportunități de integrare în programe europene pentru start-up-uri din regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia”, se va desfășura on-line, pe 1 iulie a.c., începând cu ora 11,00. Agenda intâlnirii va cuprinde teme de interes, precum:

– Oportunitățile privind inovarea și creșterea la scară internațională a activității prin rețeaua Enterprise Europe Network (EEN), cea mai mare rețea de sprijin a întreprinderilor mici și mijlocii, activă în peste 60 de țări din întreaga lume

– Instrumente de finanțare oferite IMM-urilor de noile programe europene, 2021-2027

– Exemple de bune practici privind cooperarea transfrontalieră Romania – Bulgaria, prin proiecte de tip Cross-Border.

Al doilea eveniment, Cross-border programmes opportunities for growth and development of SMEs from South-East of Europe”, va avea loc tot on-line, pe 3 iulie a.c., începând cu ora 11,00 și se va se va organiza în colaborare cu Camera de Comerț si Industrie Vratsa. Firmele românești vor avea ocazia să intre în dialog direct cu firme din Bulgaria, să își cunoască nevoile și să își exprime interesul de a participa la competiții viitoare de proiecte de tip Cross-Border Romania-Bulgaria, dar și de a dezvolta colaborări pentru dezvoltarea afacerilor.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*