EXCLUSIV! Academicianul Cătălin Zamfir: Ne vom afla în fața unei crize globale mult mai grave, care s-a acumulat în timp, mascată doar de coronavirus!

Domnul Cătălin Zamfir este cercetător ştiinţific principal I şi director al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române, sociolog, membru corespondent al Academiei Române. Din 1990 este membru al unor comisii de specialitate ale Consiliului Europei, Uniunii Europene, UNDP şi UNICEF. A reconstituit Asociaţia Română a Sociologilor în 1990, al cărui preşedinte a fost în prima perioadă; în 2009 a fost reales preşedintele Asociaţiei. A adus contribuţii ştiinţifice originale în domenii ca: teoria și metodologia sociologică, calitatea vieții, politici sociale, dezvoltarea socială proiectată, sociologia problemelor sociale. Publicaţiile sale însumează: 19 cărţi de autor, 23 volume coordonate, o carte tradusă în străinătate, opt cărţi de coautor, 20 de publicaţii în străinătate, din care cele mai multe cărţi colective. Este autor al unui Dicţionar de sociologie şi al unei Enciclopedii a dezvoltării sociale, 89 de studii apărute în reviste de specialitate. Este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara, al universităţilor din Craiova, Constanţa, Oradea și Târgu Jiu.

Rep. Domnule academician, întrucât demersul nostru își propune, înainte de toate, o diagnoză corectă a României anului 2020, vă propun, pentru început, o întrebare mai generală. Care sunt, în opinia Dvs., principalele probleme ale societății românești contemporane și cum ar putea fi acestea rezolvate sau, cel puțin, ameliorate?

C. Z. Interesul actual se centrează pe criza medicală. Și este normal. Ea are efecte sociale și psihologice foarte importante. În perioada post-coronavirus va trebui să facem față efectelor sale. Dezbaterile publice tind să se concentreze pe întrebarea: cum ieșim din această criză medicală? Dar o asemenea abordare, deși pare firească, este o strategie slabă. Problema cu care se confruntă România actuală nu este criza medicală, ci criza societății românești, economică, socială, dar cel mai mult politică, criză ce s-a acumulat și doar a fost accentuată de coronavirus. Presupun, optimist cum sunt, că vom ieși din criza medicală. Și va fi în fine bine? Nu. Ne vom afla în fața unei crize globale mult mai grave, care s-a acumulat în timp, mascată doar de coronavirus!

Rep. Ce efecte sociale și politice va avea pe termen lung pandemia cu care se confruntă acum omenirea?

C. Z. Direct, poate efectele nu vor fi de lung termen. Probabil, pe la mijlocul anului viitor, Covid-19 va deveni una dintre bolile pe care le vom controla: vom ști să o tratăm eficient. Nu cred că e o viziune prea optimistă. Efectele indirecte s-ar putea să se întindă pe o perioadă mai îndelungată. O economie destructurată, o populație sărăcită, o generați slab educată, bolile netratate datorită priorității Covid-19 devenite cronice. Dar există și un efect pozitiv. Orice criză este distructivă. Dar ea poate mobiliza resursele intelectuale și sociale pentru a-i face față. O comunitate mai activă, cu o capacitatea mai bună de a se mobiliza. Criza actuală este pentru România o nouă oportunitate. Dar, pentru a o fructifica, e nevoie de o nouă viziune.

Rep. Cum evaluați perioada tranziției acum, la aproape trei decenii de la căderea vechiului regim? Care au fost eșecurile și reușitele procesului de reconstrucție început în 1990?

C. Z. Problemele de fond actuale ale României sunt produse de tranziția prost concepută, pe care nu o înțelegem și nici nu facem nimic pentru a o depăși. În 1989 am pășit în noul nostru viitor, din păcate cu stângul. România, după 30 de ani, este ultima sau printre ultimele 2-3 țări din UE: dezindustrializată, o agricultură încă dezorganizată; învățământul, care ar fi trebuit să fie un factor de dezvoltare, este criticat a fi el însuși dezorientat. Vrem să fim o societate a cunoașterii, dar fără cercetare științifică! România are pe departe cea mai scăzută finanțare a științei din UE: 0,50% din PIB față de celelalte țări foste socialiste, 1,32%; 1,87% celelalte membre ale UE. Și ce am mai realizat ? Pierderi de aproximativ 3 milioane de locuri de muncă, forță de muncă pe care am fi putut-o utiliza pentru prosperitatea României, dar am încurajat-o să migreze în occident sau să se scufunde în neocupare sau în ocupații precare.

Și ce am mai făcut? Pe lângă prăbușirea locurilor de muncă, ne-am bazat pe politica salariului mic, în speranța iluzorie că astfel vom atrage investițiile. Salariile în România sunt cele mai scăzute din UE, poate cu excepția Bulgariei! În schimb, o marcată politică pro-profit. Asta o spune statistica oficială care, ciudat, nu prea e citată. Ponderea profitului în valoarea nou create în economie, restul revenind angajaților, este: UE 18: 40,9%; UE 8: 39%; România: 62,2%.

Înainte de 1989, aproape întreaga populație trăia modest. Dar foarte puțini erau săraci. Eu am estimat-o în jur de 4%. După 1989, sărăcia, măsurată cu diferite metodologii, se plasează între 35-39%. În 30 de ani, acest nivel de sărăcie s-a menținut aproape la același nivel.

Eram o țară modestă, dar egalitatea era ridicată: indicele Gini al inegalității sociale se plasa în jur de 24. Acum am ajuns cea mai polarizată țară din UE: Indicele Gini a sărit la 34,7; media UE, 30,8

Toate acestea conturează criza reală cu care România se confruntă. Și, pe deasupra, politicul obsedat de luptele pentru putere. Să ne uităm la programele cu care partidele se prezintă la alegerile parlamentare actuale: promisiuni de beneficii pentru populație și obiective publice, de regulă kilometri de autostradă care de 30 de ani nu se fac, dar se cheltuiesc mulți bani.    Desigur, promisiunile acestea sunt bune, dar, pentru a fi îndeplinite, e nevoie de o viziune care lipsește, o concepție strategică, un program de dezvoltare social-economică.

Rep. Și, totuși, ce s-a realizat în cei 30 de ani?

C. Z. S-a produs o restructurare a societății românești, dar cu costuri economice și sociale excesive.

Ghinionul lui 1989 a fost că a venit prea târziu sau prea devreme. Mai precis a venit într-un context prost. Domina o viziune neoliberală. Organismele internaționale, FMI și Banca Mondială, care și-au asumat rolul de a tutela tranziția în țările europene, împreună cu guvernările occidentale, au promovat o strategie neoliberală. Pe scurt, această viziune a fost următoarea: economia privatizată rapid și anexată la economia mondială va crește suficient de rapid de la sine. În ultimul timp, nici în occident nu se prea mai vorbește de neoliberalism sau se face cu sfială. Încep să apară și critici care devin tot mai puternice. Coronavirusul pare că îi va da lovitura finală neoliberalismului.

Eroarea fundamentală pe care o plătim timp de 30 de ani este că neoliberalismul a fost complet inadecvată pentru societățile care parcurg procese de schimbare social-economică structurală. Ieșirea din crize se face cu mobilizarea efortului colectiv. Cei care sunt interesați de argumentele mele le pot găsi în alte lucrări.

Un rezultat absolut negativ al tranziției noastre a fost golirea de conținut a democrației. Deciziile politice fundamentale au fost luate de organismele internaționale impuse direct guvernărilor.

În istoria recentă, au fost doi ani în care România a avut oportunitatea să-și aleagă drumul ei: 1948 și 1989. Bine sau rău. Dar România ar fi fost responsabilă. În anii ‘40 trupele sovietice au decis viitorul României. În 1989 experții occidentali ne-au convins că pentru a ajunge ”ca în Occident” să facem alegerile care ni s-au oferit.

Și ce fac științele sociale în acest moment când e nevoie acută de cunoaștere? Politica actuală este nefinanțarea programelor de interes național. Cum să faci cercetare socială ? Stai pe scaun și privești pe fereastră. Mi-a trecut prin minte un gând negru. Care va fi faza următoare? Să se ia și scaunele.

Rep. Cum vedeți evoluția sociologiei craiovene, la mai bine de două decenii de la înființarea specializării?

C. Z. Craiova este un exemplu eroic. Cu efort personal, colegul nostru, Marcel Otovescu, de ani de zile, a lansat o mișcare sociologică craioveană. Împreună cu câțiva colegi, a întreprins mari programe de cercetare. Și, cum era firesc, și o sociologie a Craiovei. Marcel Otovescu a înțeles că sociologia nu se face numai la București, ci din toate centrele universitare sociologia trebuie să se difuzeze în întreaga societate românească. Dar, pentru asta, centrele universitate trebuie să aibă sociologi inimoși. Din păcate, doar câteva centre universitare au avut sociologi de talia lui Marcel Otovescu.

Rep. Vlad Ovidiu Cioacă

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*