,,Faceţi din proşti conducători şi vă întrebaţi de unde vine dezastrul?” (Winston Churchill)

După doi ani de exaltare paranoică a isteriei pandemice şi după eliminarea restricţiilor impuse de către guvernanţii rostiţi şi rotiţi, dar, mai ales rostuiţi în sarabanda sindromului cauzal, de multe ori strecurat pe raza cercului vicios, pentru a realiza faptul că din cauza prostiei, de multe ori suntem timoraţi prin măsuri asociate cu toate înstrăinările globale ale bunului simţ, din acest motiv, am decis ca să analizăm unele aspecte care sunt legate de fenomenul prostiei în «ştiinţa Prostologiei», prin expresia voalată a proştilor, în condiţiile în care spectrul războiului de la graniţele ţării planează mai ameninţător ca niciodată asupra neliniştii noastre, pe calea unui polimorfism cauzal care ne ispiteşte să căutăm un raport nedeterminat între cauzele şi efectele evenimentelor care se întâmplă în viaţa de zi cu zi a oamenilor! De multe ori, constatăm că există o discrepanță surprinzătoare între întinderea inteligenței și întinderea prostiei, iar, omul intelectual, caracterizat mai mult sau mai puțin de o doză de rigiditate contextuală şi de un conservatorism ocazional, fiind cu mult depășit de aberaţiile nelimitate și fanteziste ale omului prost, care zboară liber în cercul infinit al neînțelegerii și al micimii sale, ne arată că în mod paradoxal, prostia este cu mult mai diversă față de inteligență, pentru că, aşa cum spunea Albert Einstein: „Două lucruri sunt infinite pe lume, Universul și prostia, dar, de Univers nu sunt sigur!”(sic!!). De ce spunea lucrul acesta? Deoarece, cu cât cunoști mai mult, cu atât te îngrijorezi mai mult! Dacă știi multe, trebuie să fii mai responsabil, mai decis în plan moral și să ai îndatoriri mai importante și mai dificile!

,,Proştii mor, dar prostia e nemuritoare”! (I.L. Caragiale)

În «Eclesiastul» se scrie că „unde este multă înțelepciune, este și mult necaz, și cine știe multe are și multă durere” (Eclesiastul 1:18). Desigur, când nu știi multe, oamenii nu au pretenții de la tine, îți dau pace și te tratează cu mărinimie detaşată! Asta credea și Mihai Eminescu, atunci când considera că faptul de-a fi idiot aduce mult mai multă plăcere decât acela de-a trăi sub jugul inteligenței! Poţi fi mult mai fericit, mai ales că fericirea presupune o anumită detașare, o lejeritate în viață, în spiritul omului! De cele mai multe ori, exhibarea inteligenței sau inteligența ostentativă constituie tot o formă de prostie! De altfel, se pare că oamenii inteligenți ating cote de prostie pe măsura inteligenței lor, cum subliniază Alexandru Paleologu, pentru că în contrast cu prostia, inteligenţa este cuvântul care deranjează, fiindcă are în vedere prostii bine ticluite şi frumos pronunţate prin demagogie lustruită, dar, atât de pervertită, încât de multe ori eşti mai avantajat fiind prost, decât să fii un intelectual consacrat, în situaţiile în care inteligenţa te face nefericit, singuratic, sărac, stingher, chiar izolat şi repudiat, pe când etalarea inteligenţei, îţi conferă o imortalitate în hîrtia de ziar în care poţi fi de cele mai multe ori invidiat, pe lângă admiraţia celor care cred în ceea ce citesc! În abordările lor, analiștii în domeniu şi am putea spune «experții» în prostie au marea satisfacție de a o depista întotdeauna la alții, pentru că în realitate, ea este acolo unde vrei să o găsești, mai ales că poți declara prostie orice nu-ți place, aşa cum a fost refuzului multor persoane de a se vaccina, din moment ce se face un tratament care nu a fost verificat îndeajuns!  Definiția prostiei nu are gen proxim și diferență specifică, așa cum ar trebui să aibă orice definiție pe baza logicii formale şi a unei argumentări logice consistente! Ca o sferă nemărginită, ea are centrul peste tot și circumferința nicăieri, chiar e un mod de a spune că nu are granițe naţionale, ca în Uniunea Europeană! Ce domeniu de cercetare generos! Am putea-o defini simplu, ca un deficit de inteligență, dar nu știm de la cât în jos sub cota procentuală e luată ca etalon de referinţă, pentru a distinge între un prostuț și un prostovan, un rătăcit de un prostălău sadea, un prost cu carul sau un prost de-mpunge vitele în ogradă! Nu-i deloc o speculație excesivă să considerăm că prostia, aproximată ca o nebuloasă asociată cu confuzia, e un subiect inefabil şi care nu poate fi abordat cu atenţie, dar, fără intenţie! Însă, prostia are și o latură periculoasă, devastatoare în planul vieţii politice, efectul unui nor radioactiv, toxic şi halucinant! Prostologii care o cercetează, trebuie să poarte mănuși și mască de protecție, aşa cum spunea o reporteriţă de la Radio FM, că ea va purta masca în continuare pentru că aşa s-a obişnuit! De altfel, proştii de acest fel, care nu se regăsesc în propriile lor aberaţii, au laborator bine dotat şi utilat ca și o bibliografie savantă, mai ales că au microfon, rubrică bine plătită în mass-media, au metode și principii elevate! Prin «perlele» pe care le scot fără să vrea, astfel de protagonişti descoperă legi de funcționare a unui mecanism complicat şi sunt cu atât mai bine pregătiți, cu cât sunt angajaţi de bază, capabili să vadă conexiunile în sociologie, psihologie, filologie, politică şi management. Cu alte cuvinte, prostia e un domeniu interdisciplinar, iar, literaţii noștri, iubitori de înțelepciune, în principiu, schimbă domeniul când se ocupă de prostie, devenind prostologi renumiţi, ca să nu rămână filosofi fără glorie! Ar fi multe de spus pentru că sunt şi multe rezultate de înfățișat, rezervate pentru o eventuală enciclopedie a prostologiei românești, iar, în acest sens, putem să amintim, spre exemplu, cea mai recentă exegeză a lui Horia-Radu Patapievici despre romanul «Mândrie și prejudecată», de Jane Austen, considerând cartea, nici mai mult, nici mai puţin decât „un roman al prostiei” (vezi Revista «Orizont», nr. 2/februarie 2021), unde, eroul nostru, travestit în prostolog de ocazie, glosează despre personajul masculin care se îndrăgostește greșit din prostie, ca o deschidere extraordinară de drumuri în interpretare, în critica literară. Iată, prostia devine în acest fel un concept operațional în analiza literară, unul cu totul nou, utilizabil și în istorie sau în mitologie. La fel am putea glosa despre Antoniu și Cleopatra, despre Tristan și Isolda, despre Romeo și Julieta, despre Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana, ca să nu mai vorbim despre Ion al lui Rebreanu și despre toate romanele noastre realiste și moderne. Tragismul inegalabil al elenismului antic bine cunoscut sau poveștile de dragoste eșuate sunt reductibile în acest fel şi la o eroare din prostie. Se poate scrie o istorie a romanului, chiar o istorie a literaturii sau o istorie a filosofiei ca aventură a prostiei, dar, nu ştim cum ar judeca fenomenul domnul Academician Gheorghe Vlăduţescu, gorjeanul nostru care este şi un strălucit istoric al filosofiei! Îmi și imaginez o serie de teze de doctorat cu titluri răsunătoare de felul: «Prostia» la Platon, mai ales că subiectul a mai fost abordat de către Liviu Antonesei, «Prostia» la Homer, «Prostia» la Dante, «Prostia» la Shakespeare, «Prostia» la Balzac, «Prostia» la Flaubert și la filosofii sau la prozatorii noștri, «Prostia» la Noica, «Prostia» la Patapievici (de ce nu?), pentru că pot fi variante de formulări abacadabrante în tot atătea «câmpuri» deschise, ca să nu spunem ceva mai clar, în tot atâtea «tâmpuri» închise!

,,Un inteligent observă tot timpul, dar un prost face tot timpul observaţii”! (Heinriche Heine)

Dintre factorii agravanţi ai prostiei care se manifestă dintotdeauna, dar, mai ales din zilele noastre, putem aminti politicianismul demagog, diplomele şi tilurile academice  contrafăcute şi plagiate grosolan, războaiele aflate la cheremul psihopaţilor, dictaturile şi măsurile abuzive cu facturi demolatoare la consumul de energie ale politicienilor de tarabă, consumerismul, gândirea «pozitivă» care ocultează procesele gândirii, relativismul şi manipularea prin mass-media, în special televizorul, prin care se stopează procesele gandirii creatoare, şcoala online cu analfabetismul funcţional şi subordonarea totală faţă de internet ca sursă unică de cunoaştere şi de informare, o serie de decizii aberante ale demnitarilor semidocţi care încurajează impostura şi multe altele! Putem spune că s-au înmulțit îngrijorător «experţii» în prostie şi tot mai mulți exegeți analizează fenomenul ca atare! Desigur, aceasta devine şi o temă în mare vogă, atunci când Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici și alți filosofi de la centru au atacat subiectul cu deosebit succes! Să mai notăm că ultima noutate în materie este «Psihologia prostiei», legată de «succesuri» ale familiei Băsescu, ale Elenei Udrea şi ale altor «erori» ale zilelor noastre, care au ispitit unii cercetători ce au ca obiect de studiu psihicul uman, cum mult curaj îi numim psihologi, pe cei preocupați de politică îi numim politologi, pe cei care ocupă funcţii înalte şi bine plătite, cu diplome falsificate, îi vom numi în mod firesc «prostologi», chiar dacă nu putem evita un halou peiorativ în denumirea acestei profesii alternative, pe cale de constituire în viaţa politică românească de după 1989, mai ales că după unii corifei ai domeniului, «Prostologia» e o știință a viitorului, cu mari perspective, mai ales că prostologii au impresia că se trag din filosofi, cel mai adesea! Când filosofia nu mai rentează şi nu mai contează în sistemul de învăţământ, prostologia devine o alternativă consolatoare! E uimitor ce strălucită carieră fac astăzi prostia și incompetența în tot ceea ce se leagă de prostie, pentru că se publică de către aşa-zişi universitari eseuri și tratate impunătoare, la concurență cu crizele mondiale periodice, cu încălzirea globală și cu intervenţia militară în Ucraina, cu revoluțiile «de catifea» sau cele neo-marxiste, mulţi prostologi mizând pe faptul că va prinde la public şi comedia unui fals spirit științific, centrat pe un concept vaporos și volatil cum e prostia, într-un scenariu compromis de un umor involuntar şi creator de figuri încremenite în disonanţe cognitive! Într-un cuvânt, am putea spune că omul e prost, voit şi nevoit, fenomenal de prost, aşa cum afirmă F.M. Dostoievski în «Amintiri din subterană» şi nimeni nu ar fi în măsură să-l contrazică, fiindcă prostia, de altfel, pare a fi condiția curentă a perpetuării omenirii, pentru că toți suntem proști din când în când, spunem prostii cu duiumul pe care le numim păcate, ne comportăm prostește şi îndeajuns de naivi în faţa speculanţilor şi a vânzătorilor de iluzii, mai ales în faţa celor care ne laudă cu nonşalanţă, dar, în spate ne lovesc mişeleşte! Până la urmă, ajungem să ne întrebăm, de ce proștii reușesc în viață mai repede decât cei deștepți? Pentru că un prost are o singură idee, una simplificatoare, pe care se încăpățânează s-o aducă la îndeplinire și, în cele din urmă, reușește cu gura lui spurcată şi mincinoasă! Deșteptul, în schimb, are în cap un amalgam de idei, pe care le filtrează și le analizează la nesârșit pentru ca, în final, să nu urmeze calea niciuneia dintre ele, din diferite motive, mai mult sau mai puţin subiective! Am stat de vorbă cu un student de la drept, care îşi doreşte o carieră în acest domeniu, iar, după susţinerea unui examen a făcut o afirmație care mi-a răsucit percepția despre lume, când m-a întrebat: „Ce face facultatea din om?! Te duci om normal și te-ntorci om cu gânduri!”. Ciudat, deci, gândurile, coagularea ideilor și, în fond, tot procesul cognitiv sunt o mare bătaie de cap și ar trebui să le privim cu circumspecție absolută! Desigur, acest subiect a inceput să mă preocupe și mi-am amintit de o carte pe care o citisem cu puțin timp în urmă şi sugestiv intitulată: «M-am hotărât să devin prost!» („Comment je suis devenu stupide!”), o carte interesantă care tratează această problematică serioasă legată de prostie, dintr-o perspectivă pe care o vom aborda în viitor! Sunt multe idei citabile despre prostie şi deosebit de interesante, cu atât mai mult, dacă am lua în seamă și alte cercetări docte în domeniu. O simplă observație concluzivă se impune, deoarece există două tipuri de profesioniști în domeniu: prostologi cu umor şi chiar culţi, cu mult rafinament analitic, de felul lui Andrei Pleșu, dar, şi prostologi cu bibliografie, aşa cum se înscrie Patapievici, destul de mulți, mai ales că prostia e o «mină de aur» pentru filosofi ratați şi pentru epigramişti flataţi! Poate că în fiecare dintre noi zace sau se deșteaptă dis-de-dimineaţă un filosof ratat, care jubilează în fața unui asemenea subiect miraculos cum e prostia, fiindcă prostologii sunt pionierii unei noi științe care este «Prostologia», o precocupare, să-i spunem, ca și futurologia sau numerologia, ce deschide noi orizonturi ale cunoașterii și legitimează savanți de renume mondial, iar, abordarea unei astfel de teme aproape obsesive e dreptul oricărui autor de abordări sceptice! (VA URMA)

Prof. dr. Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*