Întâlnirea Sfântului Ioan Botezătorul cu Mântuitorul Iisus Hristos!

Sfântul Ioan Botezătorul este una dintre figurile centrale ale creștinismului, predicator și botezător pe malurile râului Iordan, înainte-mergătorul, vestitorul și botezătorul lui Iisus Hristos, fiind numit de către Mântuitorul Iisus Hristos  “cel mai mare dintre cei născuți din femeie”, de aceea, ortodocșii îl cinstesc în această zi pe cel care este socotit de Biserică drept cel mai mare dintre sfinți, după Fecioara Maria.

Pentru viața lui îngerească, Sf. Ioan s-a învrednicit să-L vadă pe Mântuitorul a Cărui cale o pregătise și să Îl boteze în Iordan, fiind atunci și martorul descoperirii Sfintei Treimi, ştiindu-se faptul că din acest moment se face pomenire la Teofanie sau Botezul Domnului, la 6 ianuarie, atunci când, după ce restul poporului se botezase, Iisus înaintează și El spre apa Iordanului, ca să fie botezat, moment în care Ioan Îl recunoaște drept Mesia, sau «Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii», când Sf. Ioan și mărturisește că el ar fi avut mai degrabă nevoie să fie botezat de Iisus, iar nu invers, pentru că Iisus nu avea nevoie de pocăință. Primește, însă, cu smerenie să Îl boteze pe Domnul la cererea Acestuia, moment în care vede cerurile deschizându-se și aude mărturia dumnezeiască: “Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit”, și pe Duhul Sfânt în chip de porumbel pogorându-Se deasupra lui Iisus (Matei 3,13-17).

Până mai târziu avea să-și păstreze cu evlavie aceeași atitudine smerită față de Mântuitorul, iar când ucenicii săi îl întreabă mai târziu despre Iisus, el reafirmă cele spuse despre Mântuitorul și se descrie pe sine doar ca «prietenul mirelui [Hristos], care stă și ascultă pe mire, [și] se bucură cu bucurie de glasul lui», adăugând: «Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez» (Ioan 3, 29-30), cu certitudine, pentru a-i convinge pe ucenicii săi despre adevărul mărturiei lui și pentru a le arăta drumul care trebuie urmat mai departe. Se mai aminteşte faptul că Ioan, aflat deja în închisoare, îi trimite la Iisus pe doi dintre ucenicii săi ca să-L întrebe dacă El era Mesia, Cel care trebuia să vină, iar atunci Domnul le spune: “Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și cele ce ați auzit: Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește./Și fericit este acela care nu se va sminti întru Mine” (Luca 7, 22-23). De altfel, Însuşi Mântuitorul Hristos mărturisește despre Ioan că a fost prooroc “și mai mult decât prooroc”, “cel mai mare dintre cei născuți din femei” și, totuși, “cel mai mic în împărăția cerurilor este mai mare decât el”, așa cum spune Iisus Hristos (Matei 11,11). De la Sf. Ioan, Împărăția cerurilor se ia prin străduință (Matei). El este mărturisitor al adevărului, “făclia care arde și luminează”, de lumina căreia oamenii au vrut să se bucure o clipă (Ioan 5, 35), iar prin cuvintele lui Isaia, «înger trimis înaintea feței Domnului ca să-I pregătească calea» (Luca 1,27), Sfântului Ioan Botezătorul, Cel care L-a botezat pe Iisus Hristos este considerat omul născut din femeie care a avut cele mai puține păcate!

Cu cinste și cu deosebită onoare, îi port numele Sfântului Ioan, iar în această zi, îmi îndrept gândurile către toți cei care își serbează ziua numelui, cu toţi, să avem sănătate, încredere, momente pline de fericire, împliniri în viață, pace sufletească, Amin!

Preacucernicul Părinte,

Preot Ioan VODISLAV, Parohia Pojogeni, Gorj

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*