Interviu cu doi tineri studenţi minunaţi! ,,M-am gândit că trebuie să cunosc, atât Dreptatea lui Dumnezeu, din punct de vedere moral, cât și dreptatea pe care oamenii au realizat-o în această lume”!

Am cunoscut la sfânta mănăstire aceşti doi tineri studenţi, foarte deștepți și frumoși, pliați, într-un anumit fel, pe problematica societății noastre de astăzi, cu o mare credinţă în suflet, având convingerea fermă că dacă este deschisă inima oamenilor în demersul de a comunica unii cu alții, deschisă este şi dorinţa sinceră de a transmite un mesaj edificator, așa cum se cuvine, în această lume atât de alambicată şi oarecum siderată de spectrul terifiant al fricii de boală pandemică şi de moarte, pentru că la cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie, tinerii aceştia au înţeles un lucru foarte important, că atunci când îl au pe Dumnezeu în sufletul şi în conştiinţa lor, viaţa merge înainte şi ea trebuie trăită cu optimism, cu elanul tineresc al nădejdii care nu se pleacă înaintea greutăţilor vieţii! Am realizat acest interviu cu tânărul Cornescu Valentin Daniel, gorjean «pur sânge», de la Strâmba-Jiu, student în anul al IV-lea al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova și totodată student în anul al III-lea la Facultatea de Drept, tot de la Craiova, iar lângă Valentin se află o fată frumoasă și deșteaptă, o fată care atât de frumos şi cu multă elocinţă comunică, încât te captează, pur și simplu! Este vorba despre domnișoara Maria Iordache, studentă în anul al II-lea al Facultății de Comunicare și Relații Publice de la Universitatea «Lucian Blaga» din Sibiu, născută şi crescută la Murgeşti, Oraşul Turceni! Am ales acești doi tineri, în intenția de a dezvălui ceva din viața tumultuoasă, din viața acestor studenți ai zilelor noastre, care desfășoară activitatea lor în diferite modalități ale registrului de exprimare şi de afirmare a vârstei elanului creator! Sunt doi tineri minunaţi, animați de dorința de a descoperi ceea ce este frumos în această lume, și mai ales, de dorința de a-L descoperi pe Dumnezeu ca Binefăcătorul nostru cel de toate zilele.

..Mă bucur nespus de mult că mă aflu în dialog cu dumneavoastră şi că voi apare în presa scrisă din Gorj şi din Oltenia”!

-Rep. Valentin, te rog să le transmiţi celor care vor citi acest interviu, câte ceva din gândurile tale şi din preocupările care te frământă  zi de zi!

-C.V.D. Mă bucur nespus de mult că mă aflu în dialog cu dumneavoastră şi că voi apare în presa scrisă din Gorj şi din Oltenia, pentru că sunt un cititor pasionat al Ziarului «Gorjeanul», ca şi al «Monitorului de Oltenia» şi pot spune că multe articole din aceste două publicaţii se pliază, spun eu, foarte bine pe sufletul studenților!

-Rep. Te rog, Maria, să le vorbești oamenilor de toate vârstele, dar, mai ales tinerilor ca tine, prezentându-le o serie de lucruri interesante care te preocupă ca studentă, pentru a releva şi ceea ce crezi că ar putea să afle oamenii despre o fată care scrie şi are acest dar nepreţuit, căreia îi place să comunice cu oamenii şi altfel decât prin internet su prin telefonie mobilă!

-I.M. Și eu, de asemnea, sunt foarte fericită că mă aflu prezentă în pagina tipărită a unui ziar minunat cum este «Gorjeanul» sau cum este «Monitorului de Oltenia», pentru că la «Gorjeanul» am început deja să public şi o voi face în continuare!

-Rep.  Mulțumesc, dragă Maria! Văd că și tu ești emoționată ca şi Valentin, dar, hai să depășim acest moment de emoție!

-I.M. Vă asigur, domnule profesor, că sunt aproape eliberată de emoţie!

-Rep.  Te rog foarte mult, Valentin, să ne spui, de ce ți-ai ales ca să urmezi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova și mai ales, de ce ai asociat-o cu Facultatea de Drept pentru că ele se leagă într-un fel sau altul, de preocupările tale şi de ceea ce înseamnă Dreptatea Lui Dumnezeu, Cel Care constituie pentru noi toţi, Dreptatea Supremă!

 -C.V.D. Exact, domnule profesor! Pot spune că dorința aceasta de a urma studiile Facultății de Teologie Ortodoxă și anterior ale Seminarului Teologic Ortodox din Craiova  provine din copilărie. De mic, fiind copil de şcoală, pot spune că am iubit Biserica noastră creştină, de când bunica mea m-a purtat în brațe în această Biserică a lui Dumnezeu și dragostea pe care am simțit-o în ea, m-a făcut să o iubesc, să o îndrăgesc și iată, să îmi doresc nespus de mult şi cu multă ardoare să devin slujitor al ei și al Bunului Dumnezeu!

-Rep. E grea această sarcină de a-L sluji pe Dumnezeu, dragă Valentin? Sau, poate că ai vrea să ne spui şi cât este de importantă!

-C.V.D. Este și grea și importantă în acelaşi timp, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, greutatea aceasta devine ușoară! Pentru că Însuși Mântuitorul este Cel care spune: „Luați sarcina Mea că este ușoară!” sau, tot Mântuitorul ne arată că: „În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți!”. Având în minte aceste două versete scripturistice, domnule profesor, nu pot decât să-mi pun toată nădejdea că Bunul Dumnezeu, mă va ajuta și voi îmbina spre folosul meu, al oamenilor, al bisericii, ceea ce învăț acum la Facultatea de Teologie și la Facultatea de Drept!

,,Am avut aceeași dilemă pe care o are fiecare absolvent de liceu”!

-Rep. Pasiunea ta e la fel de susţinută şi în egală măsură prodigioasă pentru cele două facultăţi pe care le urmezi?

-C.V.D. Bineînţeles că, făcând aceste două facultăți, am această dorință de a îmbina cele două științe, în primul rând pentru informațiile pe care le asimilez la cele două facultăți, spre folosul semenilor mei și al Bisericii Lui Dumnezeu!

-Rep. Tocmai acest lucru voiam să te întreb, dragă Valentin! Ce te-a îndemnat să legi aceste două discipline și în acelaşi timp, două înclinații ale sufletului tău, teologia și dreptul, aşa cum le-ai orânduit în mintea ta?

-C.V.D. Așa cum ați menționat și dumneavoastră foarte frumos, mai devreme, domnule profesor, Dumnezeu este Dreptate! În virtutea acestui fapt, și eu m-am gândit că trebuie să cunosc, atât Dreptatea lui Dumnezeu, din punct de vedere moral, cât și dreptatea pe care oamenii au realizat-o în această lume, această dreptate convergând, spun eu, tot din legile morale și de la Dumnezeu!

-Rep. Teologia şi dreptul sunt două alternative ale dreptăţii sau două expresii ale aceleiaşi dreptăţi?

-C.V.D. E o întrebare cu un substrat filosofic profund, iar, eu mi-am dorit să îmbin aceste două «științe» și să le cunosc pe fiecare în parte, pe fiecare în amănuntul ei, ca să reușesc în viața mea și în activitatea pe care o voi desfășura să le îmbin foarte frumos și să-i ajut pe toți semenii mei să cunoască aceste două dreptăți care, de fapt, sunt una singură ce vine numai şi numai de la Atotputernicul Dumnezeu!

-Rep. Și totuși, dragă Valentin, în viaţa cotidiană, cu toţi ne întâlnim, deseori, aș putea spune, cu anumite nedreptăți care se produc în lumea laică, în lumea profană. Cum crezi că intervine Dumnezeu în acest caz, ca să extindem puțin discuția noastră?

-C.V.D. Domnule profesor, sigur, Dumnezeu, cred că și permite la un moment dat această nedreptate! (sic??!!). O permite, ca şi bolala pandemică, pot să spun, pentru necredința oamenilor, o permite pentru faptul că ne-am îndepărtat foarte mult de El și de biserica Sa și o permite ca pe o zdruncinare, dacă pot spune așa, cu ghilimele de rigoare, a noastră, a tuturor, pentru a ne reîntoarce și a redescoperi valorile acestea ale credinței și ale iubirii față de Dumnezeu!

-Rep. Mă uimeşti, cât de frumos şi cât de matur gândeşti, iar, oameni ca tine, cred că merită să conducă societatea românească de mâine!

-C.V.D. E meritul dumneavoastră că mă provocaţi şi că mă puneţi în situaţia de a gândi şi de a răspunde în felul acesta!

-Rep. Dragă Maria, te rog să ne spui, ce te-a motivat pe tine, în mod deosebit, ca să alegi această frumoasă facultate, aș putea spune eu, care te apropie de oameni, care te determină să comunici cu oamenii, să empatizezi chiar cu problematica de viață a oamenilor şi să intri în dialog cu cel de lângă tine?

-I.M. Domnule profesor, atunci când am terminat liceul, trebuia să mă hotărăsc la ce facultate să mă duc să mă înscriu! Mă tot gândisem, până atunci, în ultimii doi ani de liceu, la o serie de specializări şi la diferite facultăţi pe care mi-ar place să le urmez! Numai că, vedeţi dumneavoastră, cred că am avut aceeași dilemă pe care o are fiecare copil, fiecare…

-Rep. Tânăr absolvent de liceu!

-I.M. Exact! Aveţi dreptate, fiecare tânăr absolvent de liceu de la Turceni! Pentru că de multe ori, mă întrebam şi căutam un răspuns, ce ar trebui să fac şi ce este mai potrivit pentru mine? Aveam în minte şi mă frământa gândul de a studia ceea ce mi s-ar părea frumos şi interesant! (VA URMA)

Prof.dr. Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*