Interviu cu domnul dl.prof. univ. dr. Andrei MARGA, Dr.h.c.mult. personalitate ştiinţifică proeminentă a vieţii sociale, ştiinţifice şi politice, fost Ministru de Externe şi al Educaţiei din România: ,,Ceea ce se impune recunoașterii, cu toate argumentele, este că Dumnezeu are atributele biblice, în fața unei lumi în care se manifestă Răul”!

-Rep. Domnule ministru, pentru că ne aflăm în Postul Mare care ne poartă spre Învierea Domnului, aş dori să vă întreb, unde este Dumnezeul nostru într-o vreme de grele încercări pentru creatura sa şi cum de tolerează o pandemie care omoară oameni cu zile și pune la pământ o civilizație, poate cea mai complexă din istoria de până acum, în situaţia în care şi războiul din Ucraina generează alte şi alte crize de parcă nici nu mai ştim, cum ar putea oamenii să-și smulgă soarta din mâna forțelor oarbe şi atât de distrugătoare?

– A.M. Domnule profesor, întrebarea se pune știind bine care este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Biblia ne spune că Dumnezeu este Creatorul, diriguitorul și izbăvitorul lumii. Dumnezeu se află în ceruri, «cetatea Dumnezeului nostru», «întemeiată pentru vecie» (Psalmul 47), «șezând pe un tron înalt și măreț» (Cartea profetului Isaia, 6), de unde cere «ascultare» (Epistola către evrei, 4). Dumnezeu este omniprezent (Psalmul 139), omniscient și-i pedepsește pe neascultători (Cartea profetului Ieremia 23). Dumnezeu se supără pe oameni și, la un moment dat, a regretat că i-a creat. Poți să intri în legătură cu Dumnezeu pe calea rugăciunii (Exodul 3; Evanghelia după Luca, 1) și a faptelor bune!

-Rep. Dar, într-o lume secularizată şi manipulată prin anumite exerciţii pseudo-ştiinţifice oamenii par a se îndepărta de Dumnezeu, nu credeţi?

– A.M. Chiar Isus l-a chemat pe Dumnezeu de pe crucea răstignirii: “Dumnezeul meu, Dumnezeul Meu, de ce m-ai părăsit?” (Evanghelia după Matei, 27). Apostolul Pavel spune că toți oamenii sunt «fiii lui Dumnezeu» și nimic, nici chiar pătimirea, nu te separă de Dumnezeu, căci «suferințele din vremea de acum nu au nici o însemnătate față de mărirea care ni se va descoperi» (Epistola către Romani, 8). Dumnezeu își ține cuvântul – «El i-a trimis mântuire poporului Său, în veac Și-a pus legământul sub poruncă» (Psalmul 110) (În traducerea lui Bartolomeu Anania).

-Rep. Dumnezeu judecă omul după faptele sale, aşa că noi, oamenii, ar trebui să ne întrebăm, de ce Dumnezeu nu intervine…?

– A.M. Mulți se așteaptă ca Dumnezeu, având aceste atribute, să intervină în cursul istoriei. Și totuși, în pandemia în curs de finalizare, Dumnezeu nu a intervenit, cel puțin deocamdată, iar aceasta revine uneori! Unde este Dumnezeu și de ce nu intervine?

-Rep. Tocmai acest lucru aşteaptă mulţi dintre oameni, de ce nu intervine?

– A.M. Nu este o întrebare nouă! Nietzsche și Dostoievski ne-au dat reflecția oarecum de început pentru vremurile pe care le trăim. Exclamația asupra căreia s-au oprit, «Dumnezeu a murit!», nu era deloc jubilație, cum unii au interpretat-o grăbit! Dimpotrivă! De fapt, prin această formulă, cei doi acuzau oamenii lumii moderne, care au fost seduși de ceea ce este pământesc și au ajuns să-l lase pe Dumnezeu în afara lumii! -Rep. Suntem obişnuiţi să credem că Dumnezeu este Iubire, de aceea, invocarea puterii Lui Dumnezeu pare uneori ca o strigare a omului aflat în pragul disperării!

– A.M. În vremurile noastre, Richard Rorty a explorat formula trecerii «de la Dumnezeu adorat ca putere („del Dio adorato come potenza”) la Dumnezeu adorat ca iubire» (Richard Rorty, Gianni Vattimo, Il Futuro della Religione, Garzanti, Milano, 2005, p.61). Apropiat de această rezolvare, Gianni Vattimo a scris că «dacă se renunță la Biblie se renunță la semnificație» (John D. Caputo, Gianni Vattimo, After the Death of God, Columbia University Press, 2007, p.36). Adevărul sesizat de cei doi filosofi, deloc împăcați cu simple ritualuri, este cert: nu s-a realizat viață demnă de om fără Dumnezeu!

-Rep. Aveţi perfectă dreptate, iar, cât priveşte Biblia, cred că am să vă propun în viitor o privire amplă asupra «celei mai citite Cărţi din lume!».

– A.M. Aceasta nu înseamnă să nu ne întrebăm: unde este Dumnezeu în clipele de restriște? Unii cred că urgențele și presiunile vieții curente, ar face întrebarea de la început superfluă. Eu sunt de părere că această întrebare trebuie pusă, chiar dacă merge la temeiuri ultime și ține de o reflecție, în sensul bun, speculativă, cum se spunea în cultura clasică. Trebuie pusă, căci, în definitiv, nu mai este posibilă o reproducere culturală și umană a vieții fără a lua gravitatea vieții în serios și a-i cunoaște temeiurile!

-Rep. Care sunt cei mai avizaţi teologi care abordează tema destul de sensibilă şi chiar delicată a raportării omului la Dumnezeu?

– A.M. Cel mai recent a pus frontal întrebarea Benedict al XVI-lea, care a amintit că lui Dumnezeu i se adresează toți cei care suferă. Celebrul teolog consideră că „nu putem pătrunde secretul lui Dumnezeu – noi vedem numai fragmente și ne înșelăm când vrem să devenim judecători ai lui Dumnezeu și ai istoriei. Nu am apăra atunci oamenii, ci, am contribui la distrugerea lor” (Wo war Gott?, Herder, Freiburg, Basel, Wien, 2006, p.13). Este esențial, însă, să ne dăm seama că «Dumnezeu în care credem este un Dumnezeu al rațiunii – al unei rațiuni care nu este, desigur, o matematică neutrală a universului, ci este unită cu iubirea, cu binele» (p.14). La acest Dumnezeu ne rugăm, firește, dar, în același timp, chemăm oamenii la a face din această rațiune călăuza vieții lor, la nevoie împotriva derapajelor, dintre care cel al puterii abuzive, necontrolate este cel mai periculos.

-Rep. Iar, una dintre cele mai abuzive şi distrugătoare puteri este războiul, de bună seamă, pentru că frica pe care o induce depăşeşte orice închipuire!

– A.M. De exemplu, Hans Küng spune că, într-adevăr, să vorbești despre Dumnezeu când în lume s-au petrecut crime oribile și suferințe fără seamăn întrece puterile noastre. Este timpul «să vorbim nu despre Dumnezeu, ci lui Dumnezeu» (Hans Küng, Das Judentum, Piper, München, Zürich, 2001, p.728). Astfel vom găsi calea cea bună!

-Rep. Domnule ministru, sunt moduri diferite de a ne raporta la Dumnezeu, nu numai prin întrebări, cât, mai ales prin răspunsuri!

– A.M. Întrebarea amintită a fost pusă de Hans Jonas altfel: ce fel de Dumnezeu a putut lăsa să se petreacă ce s-a petrecut – crimele cele mai mari ale istoriei? Ce fel de Dumnezeu lasă loc calamităților?

-Rep. Mai ales acelea care sunt evaluate prin cifre statistice alarmante, pentru că mass-media actuală excelează prin difuzarea cifrelor statistice şi cred că nu o face dezinteresat!

– A.M. Nu este o soluție ruperea de Dumnezeu, după cum nu duce departe disprețuirea lumii ca «vale a plângerii» (Der Gottesbegriff nach Auschwitz. Eine jüdische Stimme, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1987, p.13-14). Dumnezeu este stăpânul istoriei, încât este nevoie de un nou răspuns.

,,Crearea lumii este prezentată în Biblie ca o relație de alteritate între Dumnezeu și lume”!

-Rep. Dumnezeu este întotdeauna milostiv, iertător şi iubitor de oameni, dar, din păcate, oamenii, asemenea leproşilor, nu manifestă recunoştinţă firească faţă de darurile Lui!

– A.M. Plecând, însă, de la ceea ce s-a petrecut cu biblicul Iov, pe care Dumnezeu l-a pus, cum se știe, la încercare, devine evident că Dumnezeul nostru este un «Dumnezeu care suferă (leidende Gott)» (p.24), un «Dumnezeu care devine», relația sa cu creația fiind probă (p.28), un «Dumnezeu care se îngrijește (sich sorgenden Gott)» de om, un «Dumnezeu care riscă (ein Gott mit eigenen Risiko)» (p.32) cu creația sa, un Dumnezeu care, dându-i creaturii un rol în lume, îi transferă ceva din autoritatea sa (p.33). Și că, mai presus de atributele relative la puterea și înțepciunea sa, la Dumnezeu se află «voirea de bine (Wollen des Guten»).

-Rep. Minunat spus, dar, de multe ori, unii oameni chiar nesocotesc Voinţa Lui Dumnezeu! E o simplă scăpare sau este povara păcatului?

– A.M. Ceea ce se impune recunoașterii, cu toate argumentele, este că Dumnezeu are atributele biblice, în fața unei lumi în care se manifestă Răul (p.39). În această lume, pe lângă ceea ce se face din voința lui Dumnezeu, mai sunt cele făcute de altcineva. Mai precis, în ceea ce fac sau nu fac oamenii este ceva ce iese de sub controlul lui Dumnezeu. «Dar Dumnezeu tace. Pot spune doar că el nu intervine nu pentru că nu voia, ci pentru că nu putea» (p.41). Altfel spus, creatura lui Dumnezeu lasă, de asemenea, urme în istoria proprie şi ei îi revine răspunderea pentru ceea este în lume!

-Rep. Deci, multe întrebări şi mai ales multe răspunsuri care trebuie să ne îndemne şi mai mult la reflecţie!

– A.M. Iau act de ambele răspunsuri. Primul, cel al lui Joseph Ratzinger, care derivă din premisa că Dumnezeu este rațiune în lume. Al doilea, al lui Hans Jonas, din premisa că Dumnezeu participă la evenimentele din viața creaturii sale. Ambele premise sunt în Biblie. Deriv răspunsul meu dintr-o altă premisă, luată, desigur, tot din Biblie, care le conține pe cele două amintite în structura literală a Bibliei.

-Rep. Vreţi să ne vorbiţi puţin despre modul în care Biblia priveşte actul Creaţiei?

– A.M. Crearea lumii, bunăoară, din Facerea (Geneza), este descrisă prin analogie cu a da naștere cuiva. Crearea lumii este prezentată în Biblie ca o relație de alteritate între Dumnezeu și lume. «Tatăl creator (Elochim)» leagă lumea de sine și de ceea ce fac oamenii, după ce sădește printre ei o finalitate – cea a mântuirii (salvării, redempțiunii) – și le cere să o cultive. În fapt, Noe este salvat – și, cu el, specia umană – căci a obținut grația lui Dumnezeu, fiind pe calea «justeței», dar, ne întrebăm, unde este Dumnezeu în această nenorocire pentru umanitate, care se trăiește astăzi prin pandemie şi mai ales prin război, prin crizele care ne asaltează? Iată răspunsul meu, inevitabil rezumat. Trebuie să ne clarificăm până la capăt. Dumnezeu a creat lumea, dar nicăieri în Biblie, în scripturile revelate, așadar, nu se spune că lumea creată este una încheiată, în care nu mai este de lucru. Cartea Facerea (Geneza) nu conține asemenea afirmații!

-Rep. Mai este de lucru, pentru că omul beneficiază de libertatea de a alege între bine şi rău, de ceea ce se numeşte «liberul arbitr», fir-ar să fie de arbitru!

– A.M. În schimb, găsim afirmații conform cărora Dumnezeu a creat lumea, dar a lăsat și omului considerabil de lucru. Dovadă, de pildă, așa cum au observat bibliști mai noi, pericopa despre începutul lumii, din Facerea (Geneza), începe cu “Dumnezeu a creat”, dar se încheie cu ceea ce au de făcut oamenii. Și lor li se datorează lumea în care trăiesc.

-Rep. E o «vale a plângerii» în care trăieşte omul păcătos?

– A.M. Blamarea lumii în care trăim ca «vale a plângerii», nu ne duce departe! La drept vorbind, nu putem să ne plângem de o lume în care oamenii se înfruptă – e drept, adesea în forme precum «exploatează cu orice preț clipa» sau, mai rău, «homo homini lupus». Pe de altă parte, dacă oamenii ar sta pasivi, nu ar rezolva ceva, căci lumea își urmează cursul, conform «programelor» ei lăuntrice!

-Rep. Trăim în aceeaşi lume pe care o avea în vedere Thomas Hobbes?

– A.M. Când oamenii sunt în primejdie, gândul la Dumnezeu este între primele! Faptul este firesc! Nu a dus la ceva salutar o lume fără Dumnezeu! Cum a arătat convingător Henri de Lubac (Le drame de l’humanisme athee, 1944), o lume fără Dumnezeu se îndreaptă împotriva oamenilor. Iar istoria societăților a dovedit-o cu prisosinţă!

-Rep. Tot Biblia ne spune că Dumnezeu se supără uneori pe oameni!

– A.M.. Cum să nu te superi și astăzi, când sunt, poate mai mult ca altădată: profeți mincinoși, oamenii care trăiesc din nedreptăți făcute altora, egoism cât vrei, trufie prostească, brutalitate față de cei din jur, credincioși parșivi, inși care încalcă orice și apoi se roagă? Și multe altele care izvorăsc din aceastea! (VA URMA)

Prof. dr. Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*