La Mănăstirea Lainici a fost săvârşită Slujba de pomenire a lui Constantin Brâncuşi! ,,Slujba aceasta, ne ajută să intrăm în legătură cu Constantin Brâncuşi, ca să ne rugăm pentru mântuirea sa”!

Sâmbătă, 14 martie 2020, la Sfânta Mănăstirea Lainici, în prezenţa unui număr restrâns de participanţi, datorită restricţiilor impuse de către cei care gestionează  contracararea pandemiei COVID- 19, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte, acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost săvârşită Slujba de pomenire a lui Constantin Brâncuşi, de către un sobor de preoţi şi călugări alcătuit din Preacuviosul Părinte Stareţ, Ioachim Pârvulescu, preacuvioşii călugări Ignatie şi Misăilă, împreună cu preacucernicul preot Ion Bucur şi alţii! În cuvântul său de evidenţiere duhovnicească, Preacuviosul Părinte Stareţ, Ioachim Pârvulescu a început prin a spune: ,,Credem că acei care au plecat dincolo, nu s-au dus în neant, ci, s-au dus la o altă viaţă! Omul vine din nefiinţă, la fiinţă, pentru că fiecare avem un suflet care trăieşte veşnic! Să reţinem, cu inima noastră începe viaţa, iar în inimă se sălăşluieşte sufletul! Părăsim această lume cu trupul, dar, sufletul îşi continuă existenţa! «Trupul este un templu al Duhului Sfânt», cum ne spune Sf. Ap. Pavel! Să nu ne temem de COVID-19, căci, Tainele Bisericii, nu ne îmbolnăvesc, ele sunt sub ocrotirea pe care ne-o dăruiesc Sfintele sfinţilor, de aceea, trebuie să înţelegem că Învierea depăşeşte orice logică omenească! Toţi avem un înger păzitor, de la Sfântul Botez! Pomenirea de astăzi este, ca şi toate pomenirile, pentru că acestea sunt daruri ale dragostei pentru cei plecaţi la cer, o aducere aminte, pentru că toate pomenirile sunt aduceri-aminte! Când aprindem o lumânare şi dăruim lumină, lucrul acesta este un gând luminos pentru cel numit! Slujbele de pomenire sunt importante pentru «igienizarea» arborelui genealogic, iar sensul parastasului de pomenire este acela de a răsplăti, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, pe cel pomenit! Orice milostenie este un «împrumut» la Dumnezeu, iar acest «împrumut» ni-l va da înapoi Dumnezeu, la sfârşitul lumii! Omul nu este ceea ce este sau ceea ce crede el că este, omul este ceea ce săvârşeşte prin faptele sale care vorbesc! Parastasele noastre sunt şi «rugăciuni» pentru sufletele celor plecaţi la cer! Ţin cu evlavie la numele lui Constantin Brâncuşi, pentru că el s-a întors la transcendenţa noastră românească! Brâncuşi a reuşit să-L aducă mai aproape de noi pe Dumnezeu, adică, Infinitul să-L aducă aproape de finit! Suferinţa îl însoţeşte pe om, dar, îl şi însufleţeşte, iar Brâncuşi ne-a arătat esenţa artei, şi prin aceasta, el a intrat în desăvârşirea Lui Dumnezeu! Dacă Îl iubim pe Dumnezeu pe pământ, şi dincolo, El va fi cu noi! Slujba aceasta, ne ajută să intrăm în legătură cu Constantin Brâncuşi, ca să ne rugăm pentru mântuirea sa”, a încheiat exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei!    

,,Suntem aici, pentru înălţarea lui Brâncuşi, pentru că opera sa este o bucurie pentru toţi oamenii”!

Domnul Prof. dr. Ion Mocioi a continuat, spunând: ,,Suntem aici, pentru înălţarea lui Brâncuşi, pentru că opera sa este o bucurie pentru toţi oamenii! Unele piese ale sale au o legătură directă cu sacrul! El ne-a dăruit cea mai monumentală operă sculptată din lume! Mulţumim celor care s-au ataşat acestei idei de a-l omagia pe Brâncuşi, pentru că suntem la cea de-a 35-a manifestare de acest gen! Mulţumim Preacuviosului Stareţ, Ioachim Pârvulescu, mulţumim celor care au avut curajul să vină, astăzi, aici” a încheiat d-l Mocioi! Domnul Mihai Sporiş, de la Vâlcea, a ţinut să spună că Brâncuşi este «un fior special» al acestui pământ! În cuvântul său scurt, domnul prof. univ. dr. Moise Bojincă a subliniat faptul că putem să fim uniţi sub lumina lui Brâncuşi, dar şi sub oblăduirea Bisericii noastre! Iar, ,,Pentru că Brâncuşi a scris şi poezia: «Deşteaptă-te, omule…», merită să facem totul pentru evocarea şi pentru pomenirea lui Constantin Brâncuşi”, a spus respectatul cadru universitar! Domnul colonel, Walter Loga, din partea Asociaţiei «Cultul Eroilor», a menţionat faptul că Brâncuşi este prezent printre noi, prin ceea ce ne-a lăsat, iar, ,,prezenţa noastră aici dovedeşte că întotdeauna, Biserica şi-a cinstit eroii! Deci, să continuăm această activitate, ca să dovedim că ne iubim înaintaşii” a reiterat vorbitorul, iar, la rândul său, inspirata şi cea plină de vervă, scriitoarea Victoriţa Stolojanu a subliniat faptul că Brâncuşi a fost şi este un mare vizionar, un creator de la care a învăţat multe lucruri frumoase şi utile!

,,Brâncuși este un trimis al lui Dumnezeu pe pământ, ca să sfințească piatra și să o facă să-i vorbească privitorului”!

În încheierea alocuţiunilor, domnul jurist, Ion M. Ungureanu, a ţinut să arate următoarele: ,,Prin vrerea lui Dumnezeu, Brâncuși, nu numai al nostru, ci al întregii lumi, nu a murit! Spun aceasta, deoarece el este un trimis al lui Dumnezeu pe pământ, ca să sfințească piatra și să o facă să-i vorbească privitorului, pentru trăinicia neamului românesc, așa cum tot Dumnezeu, ne-a trimis și pe Eminescu pentru a deschide și mai mult ochii românilor, că la început a fost cuvântul, dar și pentru a întări și mai mult puterea cuvântului românesc! Tot Dumnezeu, ne-a trimis pe Enescu, să vibreze umanității dorul și doina, care sunt numai odoare românești, intrate în patrimoniul  UNESCO. Brâncuși este «alpinistul» dăinurii veșnice al spiritului românesc, care a fixat mulți piloni de dăinuire românească, nu numai la Târgu-Jiu, nu numai în România, dar și în alte zări ale lumii.           Dumnezeu a lucrat și lucrează pentru neamul românesc prin oamenii asupra cărora a revărsat har dumnezeisc în fața multor încercări vrăjmașe, nu puține, de-a lungul istoriei”, a arătat vorbitorul, după care, în încheierea festivităţii omagiale, domnia sa a recitat poezia: «Brâncuşi – Regele regilor», scrisă de către Ionuţ Ţene, de la Cluj. După festivitatea omagială, Preacuviosul Părinte Stareţ, Ioachim Pârvulescu, împreună cu neobosita obşte de călugări şi slujitori ai mănăstirii, au oferit o masă de post binecuvâtată, în trapeza Mănăstrii Lainici!

Prof. Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*