La mulți ani, domnule profesor Septimiu Chelcea!

Profesorul Septimiu Chelcea, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați psihosociologi din România, își sărbătorește astăzi cea de-a 80-a aniversare. Cu acest prilej, redacția cotidianului Monitorul de Oltenia îi urează multă sănătate, zile senine alături de cei dragi și cât mai multe apariții publicistice.

Septimiu Chelcea (n. 1940) este professor emeritus (Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București). În 1974 a obținut titlul științific de doctor în filozofie, specialitatea sociologie.

A fost distins cu Premiul „P. S. Aurelian” al Academiei R. S. România (1980).

În 2004 a primit Premiul OPERA OMNIA pentru întreaga activitate de cercetare știițifică, acordat de Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior.

Profesorul Septimiu Chelcea a publicat peste 100 de studii și articole științiifice, precum și mai multe volume de specialitate (unic autor, în colaborare, sau coordonator). Dintre acestea amintim selectiv:

  • Chestionarul în investigația sociologică, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1975.
  • Experimentul în psihosociologie, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1982.
  • Studiul documentelor sociale, coordonator, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1985.
  • Personalitate și societate în tranziție, București, Editura Șiință și Tehnică, 1994.
  • Metodologia cercetării sociologice, București, Editura Economică, 2001.
  • Un secol de cercetări psihosociologice, Iași, Editura Polirom, 2002.
  • Opinia publică. Gândesc masele despre ce și cum vor elitele?, București, Editura Economică, 2002.
  • Așa a fost? Așa îmi aduc aminte (1947-2015), Iași, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, 2015
  • Elogiu plictiselii. Eseuri psihosociologice, Suceava, Alexandria Publishing House, 2018

“Așa a fost? Așa îmi aduc aminte!”: Interviu exclusiv cu psihosociologul Septimiu Chelcea, professor emeritus al Universității din București

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*