Laura Codruța Kovesi, pusă sub acuzare într-un nou dosar

Laura Codruţa Kovesi a spus, joi, după audierea de la Secţia care investighează abuzurile magistraţilor, că nu este o coincidenţă chemarea ei la Parchet în ziua în care în PE erau proceduri privind selectarea procurorului şef al Parchetului European. 

„Trebuie să vă spun că în momentul în care am fost citată pentru audiere am vrut să lămuresc aceste fabulații. În 15 februarie, mi s-a adus la cunoștință că sunt învinuită. Astăzi, am spus că este o cerere care a fost aprobabtă de procurori. Astăzi am fost în imposibilitate de a da declarații. Am făcut și alte cereri, au fost respinse. Am făcut cerere de consultare a dosarului, am primit termen 8-14 martie. Azi nu am purtut da declaraţii pentru că nu am avut acces la dosar.

Am fost anunţată între timp că trebuie să rămân în birou. Au intrat 9 sau 10 avocaţi şi mi-au spus că sunt învinuită în alt dosar, moment în care am spus că nu am fost citată decât într-un singur dosar. Nu s-a dispus niciun control, nu s-a dispus nicio sesizare. Este o etapă în această campanie de hărțuire. Am 47 de cercetări disciplinare. Citarea a fost fixată pe 7 martie, când se știa că se derulează anumite activități pentru procedura de șef-european.

Nu este o coincidență. M-am trezit că sunt audiată într-un alt dosar. Nu sunt vinovată de niciuna dintre faptele care mi-au fost imputate. Toată această campanie are legătură cu candidatura mea. Exact astăzi când se decidea votul am fost citată. Este evident că mi s-au încălcat toate drepturile.”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*