LEGENDELE CRAIOVEI (1): Legenda cartierului Craiovița

O veche legendă, specifică oraşului Craiova, este povestea plină de mister a fostei bălţi a Băniei. Cel care amintește, pentru prima dată, de legendă este cunoscutul scriitor și om de cultură,  Bogdan Petriceicu Haşdeu. Acesta îl citează ,în lucrarea Originile Craiovei, pe profesorul francez Théodore Margot, cu lucrarea O victorie în cele șapte-spre-dece districte alle României , unde găsim amintită legenda Craioviței, după o povestire orală auzită în perioada când a locuit în Craiova. În anul 1900, poeta Lucilla Chiţu prelucrează informația într-o legendă-nuvelă, în limba franceză . Ulterior, Atanase Georgescu reproduce în revista Ramuri3 textul integral din limba în care a fost scrisă, dar adaugă o altă variantă a aceleeași legende, auzită de la bunica sa, care a petrecut 10 ani în mahalaua Craioviței.

Legenda spune că la naşterea unei copile de voievod şi domn al ţinutului, părinţii nesocotesc obligaţia de a da onorurile cuvenite ursitoarelor. Acestea se răzbună crunt, hotărând că fata va trăi numai atâta vreme cât nu-şi va părăsi încăperea unde se născuse. Dar cum va săvârşi imprudenţa să treacă pragul, oraşul se va scufunda şi fata, împreună cu toţi locuitorii, vor pieri în adâncuri. Un tânăr şi chipeş împărat se îndrăgosteşte de fata zărită, întâmplător, la fereastră, dar osândită de ursitoare să rămână până la moarte în temniţa ei de aur. Îi culege şi îi azvârle la fereastră cel mai minunat buchet de flori. Domniţa îl primeşte,  ducându-l la buze şi sărutându-l, în semn că-i împărtăşeşte iubirea. N-o poate însă căpăta de soţie, din pricina blestemului. Tatăl, voievodul, îl refuză. Dar, tânărul împărat nu se descurajează. Îşi câştigă de partea lui pe una dintre slujitoarele palatului. Cu ajutorul ei, încearcă s-o răpească, dar, de cum păşesc peste pragul încăperii, se dezlănţuie o vijelie cumplită,  Jiul se revarsă din matcă, pământul se zvârcoleşte şi oraşul începe, încet, să se scufunde. Pentru câteva clipe, spune legenda, s-au mai zărit în adâncurile întunecate panaşul argintiu al tânărului împărat şi rochia albă a iubitei sale, dar curând au pierit şi acestea.

Legenda Craioviței a fost sursă de inspiraţie pentru poetul Alexandru Macedonski (absolvent al Colegiului Național Carol I din Craiova, în anul 1867), care a compus un poem intitulat „Rondelul Domniţei”:

Iesind din balta Craiovita,
Unde-a fost crai Craiovisin,
Vapaie, vezi plutind domnita
Mai argintata ca un crin.

Sub luna-i tremura cosita,
In suflet poarta ca un chin,
Plutind pe balta Craiovita,
Unde-a fost crai Craiovisin.

Isi duse viata-ntr-un suspin,
Nedandu-si nimanui gurita,
Dar a rămas mironosita
Din veacul cel de tot crestin,
Plutind pe balta Craiovita.

Sursa: Legende ale orașului, evenimente și sărbători populare (Carmen Banța) în lucrarea Orașul Craiova. Monografie/Craiova City. A monograph, publicată anul trecut la editurile Beladi-Sitech. 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*