PREZENTARE DE CARTE: Nestinsă Flacăra lui Adrian Păunescu

Între 19-21 iulie 2019 s-a desfăşurat, la Craiova şi Bârca păunesciană, cea de-a şaptea ediţie a Festivalului  Internaţional „Adrian Păunescu”, graţie familiei (Ana Maria, Andrei şi Carmen Păunescu), cu sprijinul Primăriei Craiova şi a Consiliului judeţean Dolj. A fost un regal literar-muzical, începând cu simpozionul „Adrian Păunescu – un om pe nişte scări” de la Biblioteca „Alexandru şi Aristia Aman”, continuând cu alocuţiunile puse sub sintagma „Rămân acasă” de la bustul poetului de la Bârca, completat cu rememberul „Cenaclul Flacăra” din parcul Romanescu, spectacolul de la  Naţionalul craiovean „Cetate fără artă”, cu participarea (telefonică) a lui Dinu Săraru, a inegalabilului actor Florin Piersic şi a microrecitalului Doru Stănculescu. Cele  două concursuri de poezie şi muzică folk şi-au desemnat câştigătorii, dovedind că spiritul păunescian dăinuie şi domină benefic climatul spiritual actual. Duhul lui Adrian Păunescu (ca să folosim termenul folosit de poet pentru Avram Iancu) este cultivat de familie, Ana Maria şi Andrei fiind ei înşişi demni urmaşi ai scrisului ilustrului lor tată, dar mai ales prin strănepoata Alexandra Păunescu (fiica Anei Maria, născută tot de Sf. Ilie, ca şi bunicul său) de numai trei ani, „avidă” să vorbească la microfon şi să-şi facă prezenţa pe scenă.

Cu prilejul acestui festival, s-au prezentat şi câteva cărţi. N. Suciu din Gherla a dăruit participanţilor şi bibliotecilor publice din Craiova şi Bârca cartea regretatului Hajdu Gyözö, Adrian Păunescu, volum editat de Asociaţia Culturală şi de Prietenie „Együtt –Împreună” (Editura Semne, 2016). Pus sub motto-ul păunescian, „Până la capăt, cu poporul meu, / Aşa să mă ajute Dumnezeu!”, volumul cuprinde articolele scriitorului maghiar apărute în revista bilingvă „Együtt-Împreună”, în „Flacăra lui Adrian Păunescu”, în ziarul târgu-mureşan „Cuvântul literar”, precum şi cuvântări rostite la diverse manifestări culturale. Hajdu Gyözö a militat întreaga sa viaţă pentru ideea înfrăţirii şi cooperării între popoarele maghiar şi român, el fiind, cum îl caracteriza Adrian Păunescu, „un mare publicist…şi un mare caracter[…], un om însufleţit, dinamic, neliniştit, un spirit care lupta pentru unitate, [care] dă dovadă de o loialitate neclintită faţă de poporul său din Transilvania şi faţă de secuii săi din Vădaş. De asemenea, este loial faţă de singura patrie, România”.

Hajdu a fost prezent şi la prima ediţie a Festivalului „Adrian Păunescu” din 2013 de la Craiova. Când un craiovean a cerut ca acest festival să se desfăşoare din doi în doi ani, Hajdu a rostit o înflăcărată cuvântare, aplaudată la scenă deschisă de oltenii iubitori de poezie. Ca scriitor maghiar din România şi patriot român a mărturisit legătura sa de prietenie cu Adrian Păunescu („cel mai loial coleg scriitor şi cel mai scump frate român al meu până la ultima bătaie a inimii sale”, amintind de un vechi proverb maghiar: „Nu moare cel care a fost înmormântat, ci acela care este uitat”. La ediţia a treia a Festivalului „Adrian Păunescu”, el a vorbit despre europeanismul lui Adrian Păunescu, despre activitatea şi lupta Asociaţiei culturale civice „Împreună” pentru promovarea armoniei interetnice. Hajdu, ca şi soţia sa, actriţa Adam Erzsébet (care recita din Eminescu) a avut de suferit din partea conaţionalilor săi, a UDMR.

Sub egida acestei asociaţii „Együtt-Împreună” a apărut vol. Adrian Păunescu. Traduceri din poeţii clasici maghiari (2015), cu o postfaţă de Hajdu Gyözö, carte distribuită gratuit la Festivalul Internaţional „Adrian Păunescu” (Craiova, 2015). Pusă sub îndemnul păunescian: „românii şi ungurii au datoria spirituală reciprocă de a se privi fratern în ochi, de pe înălţimile Eminescu şi Petöfi”, volumul cuprinde traduceri din Ady Endre, Petöfi Sándor, József Attila, Dsida Jenö.

Nicolaie Arsenie a fost din 1977 până în 1985 adjunctul lui Adrian Păunescu la revista „Flacăra” (1 februarie 1973-21 decembrie 1989), deci este posesorul unor informaţii corecte şi unele inedite din biografia Poetului. El este, deci, îndreptăţit să afirme că „Flacăra” era o publicaţie „pe gustul oamenilor, în serviciul intereselor acestora”, Adrian Păunescu transformând-o „în cea mai incisivă publicaţie a vremii, o publicaţie «de scandal» în viziunea multor activişti sau al unor slujbaşi îndobitociţi”. În viziunea lui N. Arsenie, publicistica a fost pentru Adrian Păunescu „o profesie care se practică 24 de ore din 24”, profesie care „stă nu în frumuseţea cuvintelor folosite, ci în adevărurile pe care acestea le exprimă”. Nu întâmplător, cu mult curaj, Adrian Păunescu a eliminat din frontispiciul revistei sloganul bolşevic „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!” cu „Flacăra la dispoziţia dv!”.

Sub titlul Nestinsă Flacăra lui Adrian Păunescu. Un recurs la memorie de Nicolaie Arsenie (Editura SemnE, 2019), adjunctul autorului Manifest pentru sănătatea pământului aduce un „înnoit omagiu celui ce a însemnat un reper de lumină al vieţii sale” prin unele adevăruri dezvăluite despre personalitatea marcantă a celui ce a fost, a rămas şi va rămâne Adrian Păunescu. Poetul a impus, în redacţie, trei reguli pentru colaboratorii săi: „talent, pasiune şi adevăr”, consacrând o „publicistică tranzitivă”, curajoasă şi temătoare. „În sediul CC – scrie N. Arsenie, – unde mulţi cum turbau de furie numai când auzeau de revista lui Păunescu, multe pagini au circulat doar sub formă de şpalturi xerografiate, precum aceea cu ancheta privind nunta unei odrasle de demnitar în centrul căreia un vers, iată-l, parcă mi-l amintesc:Doar primăria nu-i o buDincă, sintetiza întreaga târăşenie”.

„Flacăra” condusă de Adrian Păunescu s-a impus nu numai prin spiritul novator al redactorului şef (rubricile „Să gândim cu capetele noastre”, „Inteligenţa românească în acţiune”, „Sub semnul întrebării”, „Cu simţul datoriei faţă de cetăţean”, „Martor ocular” etc. sunt edificatoare), dar şi prin redactori, unii nume sonore în literatură şi în publicistica românească: Ilie Purcaru, Dorin Tudoran, I. Neacşu, M. Pelin, N. Stoian, Dinu Flămând, A. Titu Dumitrescu, G. Stanca, Radu G. Ţeposu, Cornel Nistorescu, Em. Valeriu, Tudor Octavian, D. Graur, O. Ştireanu, Ov. Ioaniţoaia, Sorin Postolache, Geta Ştefănescu, Paul Agarici, Doina Fruntelată etc., etc. În paginile revistei au semnat marii scriitori români: Şerban Cioculescu, D.R. Popescu, E. Simion, Fănuş Neagu, Ioan Alexandru, E. Barbu, N. Breban, Marin Sorescu, Mircea Micu, O. Paler, Dinu Săraru, Valeriu Râpeanu, H. Brauner, G. Dimisianu, Mircea Maliţa, I. Lăncrăjan etc.

Ce „mărturii din interior” aduce N. Arsenie? Că la „Flacăra” nu funcţiona „dosarul”, aici transferându-se ziarişti şi scriitori indezirabili la alte publicaţii: Ilie Purcaru, Em. Valeriu, C. Dumitrescu, de pildă.

Adrian Păunescu a luat apărarea lui Marin Sorescu şi lui Nicolae Herlea, acuzaţi că făceau parte din secta (?)„meditaţia transcendentală”, lui Geo Dumitrescu („afectat în dreptul de proprietate”), fotografului Aurel Mihailopol (semnatar al Cartei 77, alături de Paul Goma), a episcopului Em. Birdaş, a lui Dorin Tudoran, Liviu Timbus, I. Zubaşcu. A reuşit să recite, pentru prima dată după 1944, Doina lui Eminescu (la spectacolul de la Reghin din 1983), să-l sprijine pe Radu Rey de a dezvolta zona submontană, necooperatizată într-o zonă turistic-agricolă după modelul elveţian etc. Nu a reuşit, nu a avut „îngăduinţa legii” să oprească îndepărtarea din redacţie a lui Ovidiu Ioaniţoaia, Dan Bârlădeanu şi Sorin Postolache, „pilonii de rezistenţă în realizarea celei mai citite reviste a vremii”.

Dar, cu obiectivitate, N. Arsenie atestă şi „o colecţie destul de bogată de pâre, invidii, de turnătorii”, care au reuşit, în cele din urmă, să ducă la interzicerea Cenaclului „Flacăra” în urma incidentelor de la Ploieşti din 1985 şi a revistei omonime, vinovaţi fiind, în opinia autorului, „chimista academician” şi generalul Nuţă, care aveau o „ură viscerală” faţă de fenomenul Păunescu.

Arsenie nu trece cu vederea nici „uşurinţa cu care unii se leapădă de o parte a vieţii lor, privind înapoi nu doar cu mânie, ci chiar cu nesocotirea unor realităţi evidente, doar din dorinţa de a-şi afişa o dezidenţă faţă de propriul trecut [care] e unul din aspectele cele mai deplorabile ale acestui timp prin care îl parcurgem”. Şi exemplifică cu foştii colaboratori ai revistei: G. Arion, Tudor Octavian („zgărcită sinceritate”) şi parţial Cornel Nistorescu (care a refuzat să răspundă chestionarului din „Adevărul”, acest „nou şi penibil act de discreditare a poetului Adrian Păunescu şi a publicaţiei”).

Autoportret în 15 cuvinte” întocmeşte N. Arsenie. Între altele, Adrian Păunescu „a iubit oamenii”, „n-a ştiut ce este ura”, „n-a arătat a şti ce este invidia”, „nu ştia ce e ranchiuna”, „nu suporta pălăvrăgeala” „era un om credincios”, confirmând afirmaţia lui Eugen Simion: „atunci când s-au oprit la leagănul lui, se pare că ursitoarele i-au dat rolul de a transforma în vers orice atinge”.

Mai multe despre personalitatea marcantă a autorului Rugă pentru părinţi vom afla, fără tăgadă, din teza de doctorat a Anei Maria Păunescu despre ilustrul său tată, susţinută la cel mai important critic şi istoric literar al vremii noastre, Eugen Simion.

Festivalul Internaţional „Adrian Păunescu” reuşeşte să aducă, an de an, importante şi preţioase mărturii despre viaţa şi creaţia lui Adrian Păunescu. Aceste cărţi fac parte din astfel de contribuţii, necesare atât în biobibliografia lui Adrian Păunescu, dar şi istoriei literare contemporane. Iar zbaterea şi dorinţa doamnei Carmen Păunescu de a reuni între două coperţi toate intervenţiile participanţilor la simpozioanelor celor şapte ediţii ale Festivalului sunt mai mult decât binevenite şi le aşteptăm cu deosebit interes.

Tudor Nedelcea

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*