O carte care te consolează dincolo de paradoxurile sincerităţii alterate, o carte care te luminează prin tonul frust al exprimării! (II)

În momentul în care descoperi că această carte face parte din fiinţa neamului românesc şi prin coordonatele sale inconfundabile investighează, nu doar dimensiunile, dar şi reperele istorice şi sociale în care s-a zămislit acest neam, se poate constata cu pregnanţă că analiza profundă penetrează până dincolo de ispitele şi de provocările unui timp istoric referenţial şi preferenţial, tocmai pentru a constata că în viziunea autorilor: ,,Poporul român nu este nici mai bun, nici mai rău decât alte popoare, iar abordarea europocentrică a tuturor formelor de cultură şi civilizaţie de pe glob este una cel puţin deformată şi incompletă, dacă nu neştiinţifică” prin abordare, în are globalismul devine intempestiv o alternativă frivolă şi desuetă! În prima parte a prezentării cărţii de faţă, ne-am oprit la câţiva autori de prestigiu care aprofundează acele resorturi lăuntrice ale sufletului românesc, detaşat substanţial de limbajul depersonalizat al politicului, pentru a contura un context spiritual care ocultează aluziile, ambiguităţile, iluziile şi volutele retorice.

«Ştiinţific se cuvine să părăsim confuziile, nu să le supunem la vot: ştiinţa este aristocratică, nu democratică»!

Pentru că am fost şi rămân fascinat de personalitatea deosebită şi de ideile lui Mircea Vulcănescu, cel care se configurează în concepţia autorilor ca «un gânditor de mare deschidere filosofică», sunt absolut de acord şi apreciez faptul că în viziunea academică a celor doi autori: ,,Neamul se înfăţişează ca o chemare pentru toţi cei care au temeiuri să se simtă români, munca şi meritele înaintaşilor putând fi îndemnuri, «chezaşi», putând chiar suplini, în anumite limite – «Dar numai oarecare limite» – carenţele noastre, iar, pentru că suntem la capitolul «carenţe», aş sugera autorilor ca ideile unor autori de talia lui Mircea Vulcănescu să fie analizate şi dincolo de această abordare istoricistă şi legată de «ispitele» trecutului, tocmai pentru a face ca ideile unui astfel de autor strălucit să se confrunte cu momentul actual şi cu provocările sale dramatice care pun sub semnul întrebării perenitatea neamului românesc şi trăinicia lui! Acesta, nu este neapărat un accent critic, ci, doar o simplă observaţie, pentru că autorii o spun textual: ,,Privit din perspectivă istorică (sic!!), neamul românesc este extrem de complex, complexitate dată de ceea ce această complexitate de împrejurări «a depus, a stratificat în sufletul nostru». Aceste sedimentări («rămăşiţe») sunt simţite în suflet ca ispite, ca îndemnuri, ca imbolduri”, arată autorii cărţii, tocmai pentru a ne convinge că o letargie a interpretărilor istorice devine ea însăşi o perspectivă ispititoare şi plină de conţinut, care atestă că: ,,Printre ispitele care ne stârnesc sufletul, autorul (Mircea Vulcănescu – n.n.) indică ispita autohtonă (ispita fondului nostru nelatin); ispita Romei (care ne-a dat cronicarii, unirea religioasă şi şcoala latinistă – păstrată multă vreme la Blaj – şi care a generat istoria culturală modernă a României); ispita greco-bizantină, ispita slavo-bizantină (ne-a dat mănăstirile); ispita franceză (ne-a dat paşoptismul funciar al întregii noastre culturi); ispita germană (reacţiunea junimistă); ispita rusească (poporanismul şi, în parte, sămănătorismul)”, ca o dovadă a faptului că toate aceste trimiteri la ispitele veacului, trebuie aduse în actualitate de către autori, pentru că în ultimă instanţă, vorbim despre «lumea românească» de ieri, de azi şi de mâine, ceea ce înseamnă că numai spiritul care se autodepăşeşte pe sine sfidează demonii înşelători ai curajului! Pe bună dreptate, se poate spune că a scrie şi a publica o astfel de carte valoroasă în aceste vremuri tulburi în care trăim, reprezintă, prin excelenţă un act de curaj, când lumea e sufocată de mediocrităţi şi de semianalfabeţi cu licenţe cumpărate şi cu doctorate încropite la…mititica, pentru că aşa cum ne asigură Prof. univ. dr. Ştefan Buzărnescu, prin ale sale «câteva cuvinte prevenitoare», de foarte multe ori, dacă nu chiar întotdeauna, «ştiinţific se cuvine să părăsim confuziile, nu să le supunem la vot: ştiinţa este aristocratică, nu democratică», ceea ce presupune să demonstrăm ceea ce era de demonstrat sau «Quod erat demonstrandum»! Acesta poate fi motivul pentru care expresia lui Mallarmé: «Lumea există ca să ajungă într-o carte», nu ar mai avea nevoie de o serie de explicaţii suplimentare, mai ales că lumea reală şi alambicată, pândită de pandemie, nu constituie decât clivajul unei compoziţii întâmplătoare şi paradoxul unui tablou demn de marea colecţie a celebrului Pablo Picasso, atâta vreme cât cartea de valoare a fost şi va rămâne esenţa acestei lumi a post-modernităţii!

,,Virtuţile, ca şi viciile, nu au nici o semnificaţie în afara procesului de valorizare”!

Multe ar fi de spus despre această carte excepţională în care autorii precizează şi chiar subliniază faptul că, deşi criteriile în baza cărora se face de multe ori aprecierea, pot să fie diferite şi chiar contrastante: ,,Totuşi, există valori universale, unanim recunoscute, ceea ce impune anumite limite relativizării”, chiar dacă, în pofida acestei relativizări, vreau să-mi păstrez optimismul unei analize pertinente, încercând să-mi întăresc în mare parte convingerea fermă că tot ceea ce întruchipează înțelepciunea și sublimul existenţial conturează universul unei abordări hermeneutice. În esenţă, ceea ce conţine atât de necesara doză de trăire scriitoricească îmbină măiestria artistică și imaginarul atât de luminos în care această lucrare valoroasă are şanse de supravieţuire şi nu poate să se afunde în marasmul vieţii cotidine sau în amnezia socială a unei «aurea mediocritas» în care saloanele și târgurile de carte reprezintă de multe ori o probă reconfortantă și revelatoare. Dar, timpul nu poate fi oprit, iar însăşi realitatea evidentă, nu poate să fie ocultată, câtă vreme autorii cărţii abordează lumea românească atât de complexă, care poate fi văzută prin dimensiunile şi prin ispitele ei actuale, pe care autorii cărţii le pot avea în vedere într-o ediţie viitoare! Pentru că, iată, o astfel de «ispită» care frizează ridicolul şi acutizează imaginaţia pestilenţială a semianalfabeţilor o constituie faptul că Academia de Poliție, nu mai poate organiza studii doctorale, după ce ministrul Educației i-a retras acreditarea, ca urmare a plagiatelor generalizate, aceasta însemnând o victorie «à la Pirus», care este obținută cu un cost atât de mare pentru învingător, încât aproape că echivalează cu o înfrângere! Dar, totuşi, constituie o victorie importantă obţinută în fața imposturii și a falsului oficializat şi atât de frecvent întâlnit în domeniul cercetării ştiinţifice, mai ales că în acest fel a fost închisă o «fabrică de doctorate» care a satisfăcut prin bani grei şi prin trafic de influenţă multe ambiții politice și universitare ale unor oportuniști agramați și incompetenți, câtă vreme funcțiile cu substrat politic se ocupă doar în baza unor hârtii parfumate cu semnături politicianiste! Iată, stimaţi autori ai acestei cărţi, care vă înscrieţi în elita intelectuală a vieţii academice, un aspect care merită reţinut cu multă atenţie, poate şi ca o recunoaștere indirectă a celor care au înțeles să-și obțină prin muncă cinstită titlul de doctor, a celor care au studiat ani de zile prin arhive, biblioteci, laboratoare sau au efectuat cercetări de teren şi au ajuns la rezultate interesante şi deosebit de valoroase, ca să poată pune pe hârtie o serie de observaţii şi de concluzii documentate. De aceea, domnule prof. univ. dr. Adrian Gorun, prin argumentele pe care le aduceţi, împreună cu fiul dumneavoastră care vă urmează întocmai, prin demersurile iniţiate în sprijinul susţinerii temei legată de scrierea acestei cărţi, totul demonstrează în mod indubitabil că aceasta este o carte care te consolează dincolo de paradoxurile sincerităţii alterate, o carte care te luminează prin tonul frust al exprimării, o carte care spală urâțenia sufletului și a lumii cu o rară inflexibilitate provocată, constituind un adevărat balsam pentru toate rănile sufletului românesc, în condiţiile în care minciuna disimulată devine spaima care diluează ororile disperării! Desigur, fenomenele semnalate în paginile cărţii au cauze diferite, dar acestea fac parte dintr o arhitectură psiho-culturală mai generală, cu precizarea că multe dintre aceste atitudini derivă din reziduurile «democraţiei mimate» şi ale mişcării elitelor, cum ar spune Vilfredo Pareto, toate suprapuse pe o religiozitatea superstițioasă extrem de ridicată, pe alocuri asociată cu o rigiditate psihologică evidentă! Iar, atunci când elaborezi profilul psihologic al unui popor, faci anumite generalizări, care, evident, surprind şi tendinţele generale, tipologice şi nomotetice, chiar dacă nu sunt precizate expres toate aspectele idiografice ale fiecărui membru al poporului respectiv. În acest sens, autorii cărţii concluzionează: ,,Virtuţile, ca şi viciile, nu au nici o semnificaţie în afara procesului de valorizare. Binele, cinstea, onestitatea, tenacitatea, ca şi răul, viclenia, ipocrizia, delăsarea sunt rezultatele relaţiilor de apreciere/ respingere a însuşirilor faptelor, conduitelor, creaţiilor umane etc. prin raportare la năzuinţele noastre”, care năzuinţe converg universului unui om înconjurat de cărți, dicționare, tratate, în sfârşit, universului unui om care e prieten apropiat cu o frază sau cu un paragraf destinat decriptării cuvintelor sibilinice pe care vrea să le utilizeze în cadrul unui veritabil regal spiritual, aşa cum este cel din lucrarea «LUMEA ROMÂNEASCĂ – dimensiunile şi ispitele ei», avându-i autori pe prof. univ. dr. Adrian Gorun, Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi prof. univ. dr. Horaţiu Tiberiu Gorun, apărută la Editura «Universitaria» din Craiova, 2020.

Prof. dr. Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*