Pentru Tudor Rățoi, „Dulce și frumos este să mori pentru Patrie”

Scriam și cu alte prilejuri că „nasc” (ca să folosesc termenul cronicarului) și în Provincie intelectuali remarcabili, nu numai în București, unde se întâmplă (și) fel de fel de „nerozii”, după expresia lui Petre Pandrea. Un astfel de intelectual este Tudor Rățoi, istoricul, editorul și omul de cultură. Născut la 14 ianuarie 1953 în Dăbulenii Doljului, cea mai mare comună din țară (devenită, spre disperarea localnicilor, oraș) unde-și începe școala și petrece copilăria.
Trecând pe la Iași spre a urma cursurile Facultății de Istorie, pe care a isprăvit-o în 1976 cu „diploma de merit”, Tudor Rățoi se așează cu totul la Drobeta Turnu-Severin (mai sus, pe Dunăre), în 1976, întâi ca muzeograf la Muzeul „Regiunii Porțile de Fier”, apoi ca cercetător la filiala locală a Arhivelor Statului, pe care a slujit-o cu devotament și profesionalism, îndeplinind între 1995-2019 funcția de director, fiind „împrumutat” între 2006-2007 ca director adjunct al Arhivelor Naționale (funcție asimilată secretarului de stat). De municipiul de pe Dunăre și-a legat biografia și activitatea culturală, lăsând în grija vecinilor dăbuleneni via și lubenițele. A organizat cu profesionalism arhivele mehedințene, a editat colecții de documente inedite aparținând lui C.I. Istrati, C. Angelescu, Șt. Odobleja, G. Sorescu, Al. Bărcăcilă, I.G. Bibicescu, Tudor Nedelcea, a scris pe bază de documente inedite, despre instituții severinene, rezistența anticomunistă din sud-vestul României, despre momentele istorice remarcabile reflectate în documente etc.
Pentru centenarul Marii Uniri, în 2018, la editura Hoffman, a tipărit o carte cu un titlu frumos și semnificativ: Dulce și frumos este să mori pentru Patrie, versiunea românească a unui vers din Odele lui Horațiu, un titlu foarte mustrător pentru vremurile pe care le trăim. Este, de fapt, Cartea de aur a eroilor mehedințeni din Războiul nostru pentru întregirea României, scrisă cu prilejul dezvelirii Monumentului – Criptă al Eroilor Mehedințeni din Marele Război, așezat în Parcul Rozelor din centrul Turnu-Severinului.
Se știe că după Primul Război Mondial, în aproape toate localitățile din țară au fost ridicate monumente, troițe sau așezate plăci comemorative cu eroii locali căzuți în războiul pentru retragerea Țării, eroi pomeniți și cinstiți în școli sau în biserici.
De aceste monumente s-au ocupat nu atât oficialitățile, ci mai degrabă unele societăți, fundații sau asociații culturale cu simț patriotic. La Turnu Severin, de aceste monumente s-a ocupat cu generozitate și evlavie Societatea „Cultul Eroilor”, înființată în acest scop la 20 decembrie 1919, precedată de Societatea „Monumentele Eroilor”, condusă de generalul Obogeanu. Au fost și inițiative particulare, cum e cazul institutorului N.D. Spineanu care a donat, în 1920, 10.000 lei pentru îngrijirea mormintelor eroilor.
Ideea ridicării Monumentului – Cripta al Eroilor Mehedințeni din Războiul nostru pentru Întregirea României s-a născut în 1924, dar decizia construirii s-a luat la 27 mai 1927, un an mai târziu s-a decis amplasarea lui în Parcul Rozelor. În 1929, la „Cultul Eroilor” s-a alăturat și Societatea „Carpați” a gradelor inferioare demobilizate, cele două societăți fuzionând în același an. Între personalitățile locale care s-au implicat în realizarea acestui proiect, Tudor Rățoi îi menționează, pe bază de documente, prefecții: Marius Vorvoreanu, Pompiliu Băbeanu, primarii: I. Gogan, Virgil Netta, ofițerii: Darvari, St. Popescu, Iustinian, N. Aleman, Mironescu, D. Caletzeanu, ing. V. Petrescu, E. Nemeș, preotul Șt. Pârligras, bancherii C. Marinchescu, N. Petculescu, I. Giurescu. Arhitect a fost ales State Baloșin (cel care a proiectat și Monumentul de la Padeș dedicat lui Tudor Vladimirescu, în 1937), ajutat de Oscar Han, Ionescu-Varo, Burcă, Iordănescu și Hette.
Monumentul – criptă este nu numai un semn de recunoștință pentru eroii neamului, dar și o autentică operă de artă. S-au folosit piatră de Câmpulung și marmură de Rușchița. Pe lespedea din dreapta este inscripționat epitaful:
„Prinos de mărire și închinare OSTAȘILOR ROMÂNI ce și-au jertfit viața pentru întregirea Patriei Unite.
Admirație și recunoștință acelora dintre supraviețuitorii ce și-au sfârtecat trupurile și vărsat sângele în luptele glorioase sau nefericite pentru apărarea gliei.
Mângâiere pentru cei ce au lăcrimat și lăcrămează încă, pierzând pe cei mai scumpi ai lor.
De-a pururea mărturie că glia ținuturilor noastre este plămădită, la fel cu întreg pământul românesc, cu sângele celor mai buni fii ai noștri.
Că prin această jertfă s-a chezășuit și pecetluit de-a pururi UNITATEA ȘI ÎNTREGIREA NEAMULUI ROMÂNESC”.
Pe lespedea din stângaeste un text în limba latină. În față, pe piedestalul principal este așezată statuia Victoriei, zeița protectoare a eroilor (ca model a fost o tânără din familia Delescu, care câștigase un concurs de frumusețe), alături de medalioanele Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, iar pe verso medalioanele reprezentând pe Traian și Decebal.
Cripta realizată pe fond aurit și mozaicat, recepționată în aprilie 1933, cuprindea pictura „Sacrificiul”, simbolizat prin Iisus și Fecioara Maria, pe mucenicii Gheorghe și Dimitrie.
O dată cu ridicarea Monumentului, s-a eliberat și Cartea de Aur a Eroilor Mehedințeni, morți în Războiul nostru de Reîntregire, așezată în interitoriul Criptei, unde a stat până la începerea celui de-al Doilea Război Mondial, apoi transferată la Arhivele Naționale.
Monumentul Eroilor Mehedințeni, împreună cu Cripta, a fost dezvelită la 25 octombrie 1933, în prezența Regelui Carol al II-lea, dezvelire prelegiuită și de sărbătorirea centenarului întemeierii orașului Turnu Severin și a semicentenarului înființării Liceului „Traian”. Actul de fundație era astfel întocmit în memoria eroilor și pentru consemnarea în Istorie:
„Prin voința lui Dumnezeu, înțelepciunea regelui Erou Ferdinand I și jertfa celor 800.000 ostași morți în luptele de dezrobirea neamului s-a închegat Statul românesc în veci unit în hotarele sale firești, Dunăre, Tisa, Nistru și Mare.
În zilele de pace ce urmară Războiului Popoarelor, cu rănile încă sângerânde, România Mare adună sfintele oseminte de pe întregul ei întins, așezându-le la locul de cinste.
Urmând aceeași pildă, astăzi în a 21-a zi a lunii septembrie din anul Mântuirii 1930, în al 14-lea an de la intrarea României în Războiul pentru Unitatea Națională, în primul an de domnie al Măriei sale Regelui Carol al II-lea, Mehedințenii și Severinenii, culegând de pe văi și dealuri scumpele rămășițe a «le» eroilor noștri în luptele de la Cerna și Severin și pe întreg ținutul mărginaș, au pus azi piatra fundamentală a Monumentului ce va păstra în veci osemintele lor sfințite.
El se ridică, ca prinos de mărire și închinare ostașilor Români ce și-au jertfit viața fără șovăire pentru întregirea Patriei Unite.
Ca mângâiere pentru cei ce au lăcrimat și lăcrimează încă, pierzând pe cei mai scumpi ai lor, el va sta de-a pururi ca pildă de avânt, vitejie și jertfă de sine generațiilor viitoare.
Ca mărturie veșnică, că gloria ținuturilor noastre este plămădită, la fel cu întreg pământul românesc, cu sângele celor mai buni fii ai noștri.
Că prin această jertfă s-a chezășuit și pecetluit de-a pururi Unitatea și Întregirea Neamului Românesc.
Acest Monument se ridică cu sume adunate prin obolul public, cu contribuția Societății „Cultul Eroilor” și a Societății „Carpați” grade inferioare, a Uniunii Ofițerilor de Rezervă, a Primăriei orașului Tr. Severin, sub Guvernul țării prezidat de d. Iuliu Maniu”.
Monumentul a avut și are o mare încărcătură simbolică, cum remarca cu deplin temei, Tudor Rățoi, „făclia culturii și civilizației latine încredințată de legionarul roman, simbolul sacrificiului și al biruinței erau destinate, toate, să fie o neîncetată aducere aminte pentru generațiile următoare de jertfa celor ce făuriseră România Mare și, în egală măsură, o legătură cu datoria imprescriptibilă de a o apăra și păstra”.
Prin volumul Dulce și frumos este să mori pentru Patrie. Cartea de Aur a Eroilor Mehedințeni din Războiul pentru Întregirea României, apărut în condiții grafice de excepție la Editura Hoffman din Caracal, Tudor Rățoi și-a demonstrat cu asupra de măsură potența sa intelectuală și patriotismul autentic, profund și nu declarativ.
Tudor Nedelcea

P.S. Se pare că județul Mehedinți este la ora actuală o pepinieră vânjoasă de tinere talente populare. După eleva Ingrid Boiangiu, un adevărat fenomen, a mai răsărit o stea, Ziana Filofteia Birdeanu, de 9 ani, care a interpretat excepțional o baladă și nu orice baladă cu Bocetul lui Ion cel fără mormânt, scris de Adrian Păunescu în 1988. Să ne reamintim această poezie, periculos de actuală, iar Zianei să-i urăm creștere frumoasă. Ne surprinde negativ că tinerele talente populare de la festivalurile naționale, gen „Maria Tănase” sau de la „vedetă populară” nu apar în emisiunile naționale ale posturile TV de folclor, iar I. Antonescu n-are un cenotaf.

Bocetul lui Ion cel fără mormânt

Ioane, Ioane, Ioane, Ioane,
Ai murit ca milioane,
Gloanțe trupul tău l-au frânt,
Ioane, fără de mormânt.

Ioane, ai murit soldat,
Unde te-or fi îngropat?
Că-ți rămase țara oarbă,
Întrebând un fir de iarbă:

Unde-i Ion, copilul meu,
Care m-a iubit mereu,
Care nu s-a dus cu dușii,
Care s-a bătut cu rușii?

Cine să răspundă, cine,
Țării tale nu-i fu bine,
C-au venit oștiri străine
Precum noaptea nopții vine.

Ne-au scos morții din morminte,
Ne-au distrus biserici sfinte
Și apoi ne-au dat pe noi
Cu un secol înapoi.

Și în tine, Ioane dragă,
Au pus potera să tragă,
Tu te-ai stins netemător
Și privind în ochii lor.

I-ai iertat c-un ultim gest
Pe călăii tăi din est,
I-ai privit în ochi curat
Și i-ai binecuvântat.

Ei mureau de frica ta,
Arma-n mâini le tremura,
Ioane, fără de stăpân,
Ioane, mareșal român.

Ioane, comandant de oști,
Ca să nu ne mai cunoști,
I-au dat țării altă haină
Și-au falsificat-o-n taină.

Și pe tine te-au ascuns,
Ioane, fără de răspuns,
Să nu ai lăcaș de moarte,
Să ne fii mereu departe.

Jalea țării noastre lungă
Pururea să nu te-ajungă,
Jalea noastră fără vreme,
Pururea să nu te cheme.

Hărțile să nu vorbească
Despre harta românească,
Nimenea să nu te știe,
Ioane, fără bucurie.

Uite vremea cum mai trece,
Vine ceasul doisprezece,
Iarăși cântă-n steaguri cuci,
Neamul tău e la răscruci.

Numele ți-l spunem iar
Pe când orice calendar
Simte paza umbrei tale,
Mareșale, mareșale.

Nu nu-i fapta cât ni-i zisa,
Dar istoria, proscrisa,
Iarăși adevăr promis-a,
De la Nistru pân-la Tisa.

Să te căutăm adânc,
Cu toți ochii ce te plâng,
Cu-nviintele plutoane,
Unde ți-e mormântul, Ioane?

Ioane fără de mormânt,
Urci în calendar ca sfânt,
Cazi în noi ca un părinte
Și ca roua pe morminte.

Toate rănile ne dor,
Ca soldat și ca popor,
Dacă tu te stingi de dor,
În mormânt rătăcitor.

Uite vremea cum mai trece,
Vine ceasul doisprezece,
Nu putem continua
Fără de Măria Ta.

Nu dorim decât atât,
Să aflăm numaidecât
Unde ți-e mormântul, Ioane,
Între-atâtea miloane.

Vrem să-ți punem flori pe el
Și umbruță de drapel,
Să dormi, Ioane, liniștit,
Neamul tău nu a murit.

Dacă vrei și dacă poți,
Să ne ierți cumva pe toți,
Să ne ierți cu crezământ,
Ioane fără de mormânt.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*