Pledoarie pentru patriotism în statuarea SOCIOLOGIEI NAȚIUNII ROMÂNE!

Schimbările majore care au avut loc în ultimii ani în Europa sunt legate de prăbuşirea regimurilor totalitare de tip comunist din centrul şi estul vechiului continent  și exprimarea opţiunii pentru înfăptuirea unor societăţi democratice. Se constată că în urma acestor procese a devenit evidentă asimetria între ţările europene, configurate ca națiuni și ca rezultat al unei dezvoltări istorice diferite şi inegale desfășurate în decursul timpului.

Integrarea țării noastre în structurile europene și euro-atlantice presupune încheierea unor acorduri bilaterale între România, ca națiune independentă și suverană cu instituţiile europene. Aderarea României la Uniunea Europeană a exprimat voinţa politică a naţiunii române, a cetăţenilor ei, mai ales că îndeplinirea cerinţelor specifice Uniunii Europene cu privire la standardele internaționale europene de calitate are drept premise adaptarea diferitelor domenii ale vieții economice și sociale din ţara noastră la cerințele pieței europene, cooperarea cu instituţiile comunitare europene şi cu ţările membre.

Pentru Sociologia Militantă!

În acest caz, patriotismul, ca sentiment național de dragoste şi devotament faţă de patrie şi popor, față de națiunea română, nu este afectat în sens negativ, în sensul diminuării sau ştirbirii lui prin opţiunea de integrare europeană, iar, cel puţin pentru faptul că principiul suveranităţii naţionale nu este afectat, integrarea nu reprezintă acceptarea unei situaţii de subordonare, ci, realizarea unei coordonări la standarde europene de calitate, cu ţările care s-au integrat deja, deschizând posibilitatea participării în cadrul unor structuri active, dinamice, la soluţionarea problemelor globale ale omenirii. Deci, prin integrarea europeană, sentimentul național și patriotismul nu pot fi afectate negativ, în schimb, pot fi impulsionate prin conştientizarea semnificaţiei voinţei exprimate la nivelul naţiunii şi al membrilor acesteia pentru realizarea integrării, la care putem adăuga și ridicarea națiunii la standarde europene de performanţă, prin participarea împreună cu alte națiuni la soluţionarea problemelor Europei şi ale întregii lumi.

Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, sociologia europeană se confrunta cu două cerinţe epistemologice de facturi oarecum antagonice, însemnând, pe de o parte «sociologia pură», care stimula neutralitatea, lipsa judecăţilor de valoare (Wertfrei) şi în acelaşi timp blama cunoaşterea practică, iar pe de altă parte se situa «sociologia militantă», cea care îndemna la implicarea în luptele naţionale ale epocii respective. Prima funcţie se rezuma la cunoaşterea faptelor sociale în spiritul adevărului teoretic, raportat la o realitate dinamică și tensionată, pe când cea de-a doua funcție, nu numai că integra «sociologia pură» dar, pornind de la cunoaşterea realităţilor sociale, urmărea transformarea pozitivă a societăţii, precum şi reconsiderarea şi reanalizarea adevărului constatat de către reprezentanții de frunte ai «sociologiei pure», printre care și marele sociolog român, întemeietor de școală sociologică monografică, Dimitrie Gusti, care a optat pentru sociologia militantă.

“Războiul este astăzi un factor creator al autonomiei naţiunilor şi al statelor moderne”!

În cunoscuta sa lucrare «Sociologia războiului», (1915), Dimitrie Gusti abordează tema spinoasă a problemei naţiunii şi ilustrează legătura dintre ea şi război,  considerând că “naţiunea este substanţa sufletească care dă individului legitimitate culturală; viaţa individuală este vremelnică şi într-o continuă schimbare, ea valorează numai întrucât trăieşte prin şi pentru naţiune […]. Războiul este astăzi un factor creator al autonomiei naţiunilor şi al statelor moderne” (apud Traian Herseni, în H.H. Stahl coordonator, p.93-94). Din dorinţa sinceră de a ajuta statul român să se organizeze şi să funcţioneze la parametri normali, Dimitrie Gusti a făcut apel la întreaga naţiune, înfiinţând în anul 1918, la Iaşi, «Asociaţia pentru studiul şi reforma socială în România», care va deveni, în 1921, «Institutul Social Român», o instituție de înaltă ținută academică, așa cum se va dovedi în timp, având în componența sa specialiști licenţiaţi din mai multe domenii de cercetare.

În acest fel, am putea vorbi de începuturile statuării ştiinţei sociologiei naţiunii române, ca o necesitate izvorâtă din sinteza epistemologică a sociologiei, eticii şi politicii naţiunii române, în spiritul patriotismului militant. Dar, şi în spiritul unei mai bune înțelegeri a faptului că “naţiunea este una dintre problemele timpului, de o mare însemnătate teoretică şi de o covârşitoare importanţă practică” (apud Herseni, în H.H. Stahl coordonator, p.96), ne vom referi la un articol cu titlul: «Problema naţiunii», scris și publicat de către Dimitrie Gusti în 1919, în numărul 2-3 al «Arhivei pentru ştiinţa şi reformarea socială», organul «Asociaţiei pentru studiul şi reforma socială în România», care mai târziu devenit, cum am amintit, «Institutul Social Român». Prin puterea și prin logica argumentului științific, Gusti a demonstrat că la congresele naţionale şi la cele internaţionale, socialiştii au proclamat două drepturi fundamentale ale naţiunii: principiul dreptului la libertatea internă, în baza căruia naţiunile pot dispune de ele însele şi principiul datoriei și al interesului național de a-şi apăra integritatea faţă de orice amenințare externă. (VA URMA)

Prof. Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*