PNL vrea să renunțe la canalizare și să introducă câte o fosă septică la 20-30 de case. „Mâine vom construi acum” – ministrul Ștefan

Liberalii se gândesc să modifice programul de construire a rețelei de canalizare în mediul rural prin realizarea de fose septice care să fie alocate la câte 20-30 de gospodării. Anunțul a fost făcut luni de deputatul PNL Florin Roman după întâlnirea ministrului dezvoltării, Ion Ștefan, cu parlamentarii liberali. 

”În mediul rural tot mai puțină lume se racordează la rețeaua de canalizare din cauza prețurilor mari la branșamente. Există o discuție la nivelul PNL pentru o subdiviziune pe fose septice a programului de introducere a canalizării. În zonele rurale unde populația scade, prețul foselor e mult mai rezonabil. Gândiți-vă că o canalizare costă circa 15-20 miliarde lei vechi, gradul de branșare la rețea e între 30-40% la canalizare, pentru că oamenii refuză din cauza costurilor”, a declarat deputatul PNL Florin Roman.

Ministrul dezvoltării, Ion Ștefan, s-a remarcat și el, din nou, printr-o declarație legată de programul de dezvoltare rurală:

“Mâine vom construi acum. Ceea ce am putea putea face mâine facem astăzi. Construim acum mâine. Nu mai așteptăm ani pentru a finanța aceste proiecte în exercițiul financiar 2021-2027. Vom finanța aceste proiecte din lista de rezerve acum. Când vorbim despre toaletele din curtea școlii într-adevăr suntem într-o direcție corectă și bună “Când vorbim de toaletele din curtea şcolii într-adevăr suntem într-o direcţie corectă şi bună. Am avut discuţii cu Ministerul Educaţiei, cu doamna Raluca Turcan. Vom finaliza acest proces de a construi toalete pentru elevi să nu mai fim nevoiţi să mergem iarna în curte. (…) Eu cred că peste 80% din şcolile din România, care au avut această problemă, peste 1.000 de unităţi şcolare, această problemă va fi finalizată în acest an”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*