Pogorârea înălţătoare a Sfântului Duh în ziua «Cincizecimii» „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”(Apocalipsa 3, 20)

Am ascultat recent un cuvânt de învăţătură duhovnicească bine documentat şi atent structurat pe probleme de strictă actualitate, în care se afirma, printre altele, că maxima «divide et impera» (dezbină şi stăpâneşte) aparţine culturii romane şi caracterizează  civilizaţia Europei occidentale, constituind un principiu al puterii de stat, deseori aplicat de guvernele statelor multietnice, potrivit căruia cea mai bună metodă de gestionare a unui asemenea stat este provocarea învrăjbirii interetnice pentru impunerea voinței dominante, chiar dacă alţi comentatori consideră că expresia este atribuită lui Filip al II-lea, rege al Macedoniei (382-336 Î.C.), descriind politica sa împotriva oraşelor-state greceşti. În esenţă, expresia «dezbină şi stăpâneşte» este o combinaţie de tactici militare, politice sau economice de câştigare şi menţinere a puterii prin dezbinarea unei populaţii şi segmentarea ei în entităţi mai mici, care luate separat au putere mai mică decât cel care îşi impune voinţa, metoda ca atare fiind frecvent întâlnită ca o strategie în care grupuri de putere mică sunt împiedicate să se unească şi să devină mai vizibile! Această introducere în problematica temei de faţă atestă cu pregnanţă faptul că o asemenea tendinţă s-a manifestat în decursul veacurilor şi în planul vieţii spirituale, mai exact în istoria creştinismului, începând cu marea schismă din anul 1054, când s-au despărţit creştinii catolici de cei ortodocşi, apoi reforma protestantă din sec. al 16-lea, cu structuri ecleziastice care nu erau nici catolice, nici ortodoxe, pentru a se finaliza o asemenea tendinţă schismatică printr-o abatere creștină occidentală care s-a dezvoltat din practicile, liturgia și identitatea Bisericii Angliei, în urma Reformei engleze, în contextul Reformei protestante din Europa. La Pogorârea înălţătoare a Duhului Sfânt din ziua Cincizecimii, am subliniat acest aspect, pentru a menţiona faptul că în creştinismul Europei răsăritene tendinţa a fost cu totul alta, dacă nu chiar opusă, în sensul de a cultiva şi a dezvolta spiritul de comuniune, de unitate, ceea ce constituie esenţa definirii Preasfintei Treimi, a Sfântului Duh care leagă şi uneşte prin cele mai profunde resorturi ceea ce înseamnă «Rusaliile» sau Sărbătoarea «Cincizecimii», în momentul în care Duhul Sfânt a locuit printre oamenii care L-au urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos.

„Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”!

Prin credinţă, vom putea înţelege mai bine că Dumnezeu a creat Biserica prin «cei aleși», (capit.2 din Faptele Apostolilor), când se vorbește tocmai despre lucrurile acestea. În ziua «Cincizecimii», Spiritul lui Dumnezeu a coborât la 120 de oameni care au urmat învățăturile lui Iisus, iar acești oameni au început să vorbească deodată, în diferite limbi, altele decât limba lor de baștină. La Pogorârea înălţătoare a Duhului Sfânt din ziua Cincizecimii, acest moment a generat o veritabilă schimbare de credinţă, pentru că erau  mii de oameni în Ierusalim care au văzut ceea ce s-a întâmplat. În fața mulțimii, Sf. Ap. Petru a propovăduit pentru prima dată Evanghelia, iar mesajul transmis a avut un impact deosebit, deoarece 3000 de oameni au devenit ucenicii lui Iisus, chiar din ziua respectivă, iar, de atunci, Evanghelia s-a răspândit pretutindeni şi totul a început cu prima Duminică a «Cincizecimii». Acest lucru s-a întâmplat la 50 de zile de la Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că înainte de cele 50 de zile, ucenici au fost convinși că Iisus va fi Înviat din morţi. Deci, în Duminica de Rusalii, totul s-a făcut public și în plan istoric totul s-a schimbat, pentru că însăşi viața ne-a fost schimbată după această zi! Documentele vremii atestă faptul că mulţi oameni s-au pocăit tocmai de Rusalii și tocmai prin experiențe similare, deoarece primii ucenici ai Domnului au avut această experiență de Rusalii prin «așteptarea darului Duhului», iar, de atunci, oamenii speră mereu ca să primească acest «dar», aşa cum Îl așteptă și Îl invocă pe Dumnezeu, ca să li se dea mereu această Sărbătore de Rusalii. De Pogorârea înălţătoare a Sfântului Duh în ziua «Cincizecimii», a gândi astfel, înseamnă că de atunci este așteptarea și rugăciunea care mișcă Duhul lui Dumnezeu permanent! Să amintim faptul că Paștele este în fiecare an o sărbătoare a Vechiului Testament, pentru că Moise (1500 î.HR.) a stabilit mai multe sărbători în fiecare an, iar, Paștele era prima sărbătoare în calendarul evreiesc. Ştiindu-se că Iisus Hristos a fost crucificat în ziua Paștelui, însuşi timpul precis al morții Sale la sacrificiile mieilor de Paşti a fost considerat un semn. Ca să mai facem o mică paranteză, să spunem că la «Sărbătoarea Primăverii» (în Israel prima pârgă este în anotimpul primăverii), legiferată de Moise și care se sărbătorește a doua zi, anume în Duminica Paștelui, fiindcă Iisus Hristos a Înviat în ziua de Duminică, adică, exact de Sărbătoarea Primăverii, ceea ce mai înseamnă că Iisus este Învierea cea înfăptuită literalmente prin «Sărbătoarea Primăverii», așa cum a fost profețit. Dar, exact după 50 de zile de la «Sărbătoarea Primăverii», duminica evreii celebrează «Cincizecimea» (adică de 10 ori 5 = 50), care se numea Sărbătoarea Săptămânilor, deoarece este calculată prin 7 săptămâni. Fără să mai lungim explicaţia, menţionăm faptul că evreii, au sărbătorit Paștele şi mai înainte, vreme de 1500 de ani. Sărbătoarea Paștelui, lucru menționat în Faptele Apostolilor, iar, motivul pentru care oamenii sărbătoresc în toată lumea Ziua Paștelui în Ierusalim, și în care au auzit clar mesajul lui Petru, este tocmai pentru că au înțeles ceea ce înseamnă a sărbători Paștele, aşa cum s-a întâmplat în Vechiul Testament. Sărbătoarea «Cincizecimii» încununează salba de sărbători legate de Învierea Domnului, aşa că şi astăzi, evreii sărbătoresc Paștele, iar sărbătoarea se numește «Shavuot», pentru că se numără cincizeci de zile, până în ziua care vine după al şaptelea Sabat, şi atunci I Se aduce Domnului un nou «dar» de mâncare prin două pâini care trebuie să fie legănate într-o parte şi într-alta, să fie făcute din floarea făinii şi coapte cu aluat, pentru că sunt cele dintâi roade pentru Domnul (Leviticul 23:16-17).

„Roada Duhului este întru orice bunătate, dreptate şi adevăr”!

De Pogorârea înălţătoare a Sfântului Duh în ziua «Cincizecimii», «Rusaliile» din Faptele Apostolilor cad în aceeași zi cu Paștele din Vechiul Testament (Sărbătoarea Săptămânilor), deoarece răstignirea şi Crucificarea lui Iisus a fost de Paşti, iar Învierea Lui a fost de Sărbătoarea Săptămânilor și în Faptele Apostolilor! Cu o conotaţie apropiată, «Sărbătoarea Primăverii» apare exact în calendarul evreiesc, totul fiind coordonat de Sus, de-a lungul istoriei, deoarece, cu atâtea zile într-un an, ne punem întrebarea în mod firesc: de ce răstignirea lui Iisus Hristos, Învierea și Pogorârea Duhului Sfânt s-au petrecut cu precizie în fiecare zi a celor trei Sărbători ale Primăverii din Vechiul Testament, cu excepția cazului în care acestea ar fi fost planificate, iar acest lucru poate fi acceptat, numai dacă Pronia divină a coordonat întreaga derulare a faptelor de-a lungul istoriei. Sunt unele persoane îndoielnice care consideră că Sf. Ev. Luca, unul  dintre autorii Faptelor Apostolilor, ar fi făcut ca evenimentele menţionate să se potrivească întocmai cu «Sărbătoarea Primăverii», dar, ne întrebăm şi noi, oare, de ce ar fi trebui să facă ceva atât de creativ și în acelaș timp dramatic pentru a se produce în acea zi, cu atât mai mult cu cât oamenii de astăzi nu știu mai nimic despre faptul că «Cincizecimea» este de asemenea ziua «Sărbătorii Săptămânilor», aşa cum se specifică în «Faptele Apostolilor», în primul rând, pentru că de vreme ce majoritatea oamenilor de astăzi nu înțeleg conexiunea dintre cele două evenimente, Sf. Ev. Luca ar fi făcut o legătură imposibilă și ar fi trebuit un geniu care să inventeze legătura respectivă! Ceea ce ne prezintă Sf. Ev. Luca, de fapt este profeția din Vechiul Testament, în care el prezice că în ziua aceea Duhul Sfânt va atinge mulți oameni, aşa că la «Rusalii» s-a întâmplat acest lucru extraordinar, prin asigurarea că oamenii se schimbă cu adevărat în bine, că viaţa poate intra acum în armonie cu Dumnezeu, iar, această comuniune se produce prin Duhul Sfânt, care este cu ei ca o adiere de vânt! E o Veste Bună care ne asigură o viață schimbată într-un mod cu totul diferit, când omul intră în relație cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt, fiindcă Pogorârea înălţătoare a Duhului Sfânt în ziua «Cincizecimii» poate înălţa şi sufletele oamenilor! Iar, dacă Duhul Celui ce a Înviat pe Iisus Domnul dintre cei morţi locuieşte în noi, Cel ce a Înviat pe Hristos din mormânt va învia şi trupurile noastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în noi. Dar, numai dacă avem cele dintâi roade ale Duhului Sfânt, suspinăm în noi şi aşteptăm răscumpărarea trupului nostru, fiindcă Duhul Sfânt locuiește printre oamenii care se vor schimbați în așa fel încăt se produce completa transformare a oamenilor în «copii ai lui Dumnezeu»! Prin urmare, Sfânta Evanghelie oferă un temei pentru oameni, dar nu din punct de vedere material: case, mașini, plăceri, putere, bogăție și altele lucruri care sunt doar pretenţii deşarte şi amăgitoare, pe care Solomon le numește «goană după vânt», pentru că în acela în care sălăşluieşte Duhul lui Dumnezeu, se produce schimbarea! La Pogorârea înălţătoare a Sfântului Duh în ziua «Cincizecimii», numai Dumnezeu este Cel Care ne oferă în dar mântuirea, mai ales că legătura dintre Vechea și Noua «Cincizecime» este dovada clară că Dumnezeu este Creierul multor evenimente care ajută ca omul să aibă viață din belșug! În concluzie, «Cincizecimea» este sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine prin botezul primelor 3000 de suflete care au alcătuit nucleul Bisericii de mai târziu. În felul acesta, sfinţenia se dovedeşte o întărire a omului în bine, prin virtuţi, încât să nu mai săvârşească nici măcar o faptă rea şi nici măcar în gând să nu mai fie tulburat cu uşurinţă de ispita de a face vreun rău aproapelui său! Într-o astfel de situaţie fericită, omul ajunge să fie liber de orice patimă, ajunge la virtutea nepătimirii şi în acelaşi timp, el se ridică la o dragoste necontenită faţă de Dumnezeu şi de oameni! Pogorârea înălţătoare a Sfântului Duh în ziua «Cincizecimii» ne ajută să înţelegem că nepătimirea şi dragostea fierbinte, neîntreruptă sunt semnele stării de sfinţenie, iar, când a ajuns aici, omul s-a ridicat de la chipul dumnezeiesc, restabilit în el la Botez, la asemănarea cu Dumnezeu. În starea de sfinţenie, Harul a străbătut cu totul din adâncul inimii omului în toată fiinţa lui, luminăndu-l duhovniceşte, deoarece, acolo unde e harul, acolo e şi Duhul Sfânt şi acolo e şi Hristos! În omul sfânt, cei dimprejur întrezăresc pe Hristos, după cum el însuşi simte atunci, în sine, prezenţa lui Hristos, iar, sfinţenia nu este o stare încheiată, ci se desăvârşeşte prin Pogorârea înălţătoare a Sfântului Duh în ziua binecuvântată a Sărbătorii «Cincizecimii».

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*