Ponta: Când vorbim de securitate cibernetică e importantă colaborarea regională

“Aș vrea să fac referire la importanța colaborării regionale. (…) Când vorbim de securitate cibernetică nu poți să fii singur, pentru că nu ai succes singur. Atât cât putem să colaborăm, atât cât putem să punem la un loc tehnologii, resurse umane, resurse financiare, cu atât mai mare va fi succesul”, a afirmat Ponta.

Prim-ministrul a menționat și “importanța implicării sectorului privat” în “efortul sisific” de asigurare a securității cibernetice.

“Guvernul poate furniza cadrul, instituții puternice, poate furniza stimulente, dar, într-un final, cea mai creativă parte a industriei este cu siguranță în sectorul privat. Aș dori să spun tuturor reprezentanților sectorului privat cât de încântați suntem să lucrăm alături de dvs, cât de angajați suntem să vă lăsăm să dezvoltați afacerile dvs (…) și să împărtășim aceleași scopuri — de a avea o societate sigură și democratică, un mediu sigur și democratic pentru ceea ce nu mai este industria viitorului, ci industria zilei de astăzi”, a susținut Ponta.

Summitul Regional de Securitate Cibernetică este organizat de Ministerul pentru Societatea Informațională, Departamentul Comerțului al SUA și Serviciul Comercial al Ambasadei SUA la București și are loc la Palatul Parlamentului.

sursa: AGERPRES

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*