Ponta: În această regiune complicată, România reprezintă un bastion de securitate, stabilitate și predictibilitate

“În această regiune complicată, în care România reprezintă un bastion de securitate, de stabilitate, de predictibilitate, avem câteva războaie pe care le ducem în același timp. Din fericire, nu războaie convenționale, așa cum din păcate se întâmplă în estul Ucrainei și în alte zone, dar războaie la fel de dificile. Avem, în primul rând, un război pe energie și spuneam de multe ori că principala armă a Federației Ruse în acest război nu o reprezintă avioanele sau tancurile sau rachetele, ci o reprezintă gazul și energia cu care pot șantaja regiunea și Europa”, a afirmat Ponta, la Palatul Parlamentului.

În ceea ce privește securitatea cibernetică, prim-ministrul a precizat că atacuri cibernetice au loc în fiecare minut, dar că există specialiști care reușesc să le blocheze.

“În fiecare minut, în fiecare secundă există atacuri asupra sistemelor de date, asupra sistemelor tehnologice avansate, de comunicații pe care niște oameni, pe care nu îi vedeți niciodată la televizor, despre care nu se scrie în presă, dar care există (…) și reușesc să le blocheze, oferindu-ne nouă capacitatea de a folosi și internetul, și televiziunea, și sistemul de control al transporturilor aeriene și feroviare”, a susținut Ponta.

Premierul a subliniat importanța parteneriatului dintre România și SUA pentru asigurarea securității cibernetice.

“Șansa pe care o avem de a colabora și de a fi împreună cu liderul mondial, și anume guvernul SUA, companiile din SUA, este o șansă uriașă pe care vrem să o folosim la maximum. Îi asigur pe toți cei prezenți că împreună Statele Unite ale Americii — România (…) putem să construim o lume mai sigură și un cadru în care dezvoltarea noastră de securitate, dar și economică să nu trăiască în fiecare secundă sub amenințarea, sub pericolul unui atac cibernetic”, a adăugat Ponta.

Summitul Regional de Securitate Cibernetică este organizat de Ministerul pentru Societatea Informațională, Departamentul Comerțului al SUA și Serviciul Comercial al Ambasadei SUA la București și are loc la Palatul Parlamentului.

sursa: AGERPRES

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*